Sunt la câteva zile distanță de a pleca din locul care nu a făcut altceva decât să mă țină pe loc. Dacă displac ceva pe lumea asta, sunt acele perioade de timp in care mă învârt in cerc și nimic nu iese. Perioade care te consumă psihic și orice consum de acest fel, se vede și pe chip sau pe corp.
Am fost răbdătoare. Am lăsat soarta să-și facă mendrele, să mă țină captivă o vreme doar pentru a simți gustul dulce a unei șanse venite parcă din senin.
Mă așteaptă lucruri noi. Oameni noi. Povesti vechi neîncheiate și un drum pe care abia aștept să pășesc. Soarele iese și el, dar cât ger am îndurat, doar eu știu.
Simțisem că nu îmi găsesc aici locul. Simțisem că ceea ce fac nu corespunde nici 1% cu ceea ce doresc, iar ceea ce spuneam nu corespundea nici 0% cu ceea ce gândeam. Și e periculos să te joci de-a omul mulțumit, când tu ai nevoie de o schimbare la 180 de grade.
Eu știu că pentru a schimba traiectoria unei nave brusc, trebuie să fii pregătit întotdeauna de turbulențe și pierderi, dar când nu ai nimic de pierdut, parca totul e mai simplu. Parcă alt gust are începutul.
Nu voi lua cu mine nimic din ce am acum. Voi lăsa in spate oameni, voi pune în bagaje doar strictul necesar și nu o să târăsc după mine sentimente născute pe un teren minat.
Va fi bine; voi fi bine.
Mai aproape de ceea ce mi-am dorit. Și foarte departe de ceea ce am trăit.
Mulțumesc, viață. Mai știi să fii și tu de partea mea uneori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu