Nu le-am inteles niciodată puterea de accepta monotonia și rutina ca pe o parte normală a vieții. Nu i-am inteles dar astăzi trăiesc printre ei. Doar ca eu zâmbesc și sunt frumoasă. Poate de asta am fost urâtă de mulți și multe in toată viața asta.
Eram o visătoare...
Și m-a trezit viața la realitate.
Dar chiar și așa...eu rămân aceeași.
Cea care după ce dă jos ecusonul de inginer, își pune port-jartierele și se iubește pătimaș cu oameni cu verighete.
Doar unul a rămas constant. Restul, diferă de la zi la zi, de la noapte la noapte.
Taci și înghite, a?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu