12 ore.

E o dimineața rece și liniștită. O dimineață cum îmi place, în care nimic nu are cum să îmi răpească starea de bine.
In mai puțin de 12 ore, o să îl văd pe el. Nu “el” al meu, pe care-l vad de fiecare data când închid ochii. Un alt el, despre care am vorbit scurt acum câteva luni. Un el mai in vârstă ca mine cu mulți ani, dar parcă mai naiv ca mine cu un deceniu.

-Deci sigur ne vedem?
-Doar dacă vine sfârșitul lumii nu o să se întâmple.
-Uiți un lucru. Poti aduce sfârșitul in orice clipă, fără să schițezi vreun regret...
Îmi spune aseară, in timp ce mă dădeam jos din mașină.

Probabil că da. Probabil sfârșitul e in mâinile mele, dar și începutul e tot acolo.
E o dimineața rece și liniștită in care tot ce îmi doresc e o continuare a ceva ce a început intr-o zi agitata de Aprilie, când pentru prima dată ne-am întâlnit și ne am certat la cuțite.

Razbunarea e aproape. O sa plătească pentru acea zi, in cel mai dulce mod. In mai puțin de 12 ore.