miercuri, 9 ianuarie 2019

Ultimele consecințe

Nu am avut niciodată prietene bune cu care să-mi hotărăsc deciziile sau să îmi număr iubiții. Doar companie ocazională, pentru golit pahare, in momentele in care mă săturasem să beau singură ca o alcoolică.

Femeile întotdeauna m-au privit cu teamă și admirație. Eram mereu sfatuitoarea care nu avea nevoie de sfaturi. Întotdeauna pregătită cu răspunsuri pentru marile dileme ale vieții. Mi-a crescut inima de fiecare dată când am pus umărul la consolidarea unei relații pentru vreo femeie din viața mea, sau la ruinarea unei relații, la cererea altor femei din viața mea.

M-am priceput să învârt situațiile și să le aduc (aproape pe tavă și cu un minim efort din partea celor ascultătoare) bărbații pe care doar în vis credeau că o să îi poată avea.

Am avut mereu o afinitate vizavi de treaba asta, poate pentru că pentru mine nu a fost nimeni acolo când disperarea de a cuceri un bărbat m-a încercat 4 ani. Nu a fost nimeni să mă învețe, așa ca munca a fost grea, dar nu inutilă.

Nu am avut prietene, am avut paciente. Nu degeaba se zice că suntem fini psihologi in viețile altora, dar pacienți muribunzi in propria noastră viață.

In fine.
Ideea e următoarea.
Detest femeile disperate după o relatie, sau și mai rau după o căsătorie.
Pe astea nu le ajut.
Ele iubesc doar ideea de a iubi.
In schimb le ador pe cele cu fixații și obsesii pentru un barbat anume. Pentru “acel bărbat” .
Însă niciodată nu duc o luptă pentru dragoste, pana la ultimele consecințe. Fiindcă știu din experiență, că in astfel de cazuri, pierde toată lumea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu