Și suntem capabili de multe. Bune sau rele, ar fi mișto să nu rămână înțepenite butoanele potențialului nostru ( pozitiv sau negativ) și să fii dat intr-un moment sau altul de acei oameni care au apăsat pe ele fără a gandi consecințele.
Am avut întotdeauna talentul de a atinge călcâiul lui Ahile din viața celor ce mi-au străbătut viața. Pe unii i-am ajutat, pe altii i-am ruinat, dar important este ca după ce am plecat nu au mai fost aceiași oameni.
Nu stiu dacă știți cât de frumos este sa adormi cu gândul că un om are acum casa lui, mașina lui, binele lui, doar pentru că ai fost acolo când nu avea nimic și i-ai spus “fă naibii ceva! “
Sau cât de dureros este să auzi din întâmplare că cel ce avea totul când te -a cunoscut, dintr-un exces de zel de a nu te pierde, și-a riscat libertatea pentru tine și pentru mai mult. Iar acum se plimbă din secție in secție susținându-și nevinovația.
Avem nevoie de alți oameni, fiindcă unii din ei ne vor da șutul acela de care avem nevoie pentru a continua. Sau ne vor trage înapoi când suntem prea orbi să vedem ce contează cu adevărat.
Și mie mi-au schimbat viața câțiva. Și nu îmi pare rău decât că unora nu am șansa sa le mulțumesc; dar știu ca și dacă as avea, nu as face-o. E fain sa știi ca unii traiesc gândindu-se după ani și ani dacă au apăsat butonul corect sau greșit. Sau dacă măcar au mișcat ceva , acolo, in mine...cea de neatins.
:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu