duminică, 13 ianuarie 2019

6 zile...

Am început să îndrăgesc lupii în momentul în care l-am întâlnit pe el. Dulcele meu păcat, cu soție și copii. Dulcele meu din amara mea existență.
L-am asemănat mereu cu un lup, fiindcă de la el am învățat ce înseamnă strategie, ce înseamnă uniune, ce înseamnă respect și mai ales, ce înseamnă calm.
A fost întotdeauna rece și blând când ochii lui îmi întâlneau ochii.
Mi-am dorit să îl revad și precum acestui animal iubit de prea putini și alungat de aproape toți, și-a făcut apariția. Iar un lup nu apare niciodată cu întrebări de genu “hei , ce mai faci? “ Când apare, are ceva de comunicat.

Poate că a venit vremea să îi arăt că întotdeauna, cuvintele lui ( puține dar apăsate) au cântărit pentru mine cât enciclopedii întregi.
Poate că ar trebui să mă prezint la locul și ora stabilită, mai frumoasă ca oricând. Fără înfruntarea care m-a însoțit de fiecare dată, fără agitația din mine care mă făcea mereu să fac gesturi prea rapide și prea tăioase. Poate că, după atâtea luni în care am evitat să îl văd, ar trebui să îmi pun pantofii cu toc, să-mi strâng cureaua peste talia subțire, să îmi las părul in bucle lejere pe spate, să mă parfumez discret spre deloc, să îmi pun roșu intens pe buze și să mă prezint așa cum sunt acum: împăcată cu mine.

6 zile.
Sunt nerăbdătoare ca un copil care urmează să primească ciocolata preferată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu