vineri, 27 aprilie 2018

-De fiecare dată când te văd, simt că te văd pentru ultima oară.
-E un lucru bun. Facem antrenament pentru acel adio suprem.

vineri, 27 aprilie, 2018
Adio. Suprem.

duminică, 22 aprilie 2018

cum dracu.

Tineri, bătrâni, deştepţi, mai puţin deştepţi, cuminţi, golani, răi, buni, frumoşi sau mai puţin frumoşi, însuraţi sau nu, pe toţi i-am dorit. I-am dorit într-un mod animalic şi obsesiv. Fiecare în parte, mi-a fost cea mai tare poveste al momentului respectiv. Am distrus în ei multe principii. Am bandajat în ei multe principii distruse de altele ca mine. Am clădit şi am dărâmat şi sunt sigură că mulţi ar fi vrut să nu mă fi întâlnit. Nu pentru că aş fi vreo malefică. Ci pentru că i-am lăsat să spere la o poveste...
Povestea a fost. Doar că nu cu happy end.

28 de ani. Nu vârsta lui, nici vârsta mea. Ci diferenţa de vârstă dintre noi.
Cum dracu scoţi din rigiditatea lui, un om care le ştie pe toate? Cum dracu îl faci să te atingă, când totul are iz de pedofilie, cumva.
Cum dracu , când eu sunt atât de fragedă, iar lui i se adâncesc ridurile pe zi ce trece. Şi mai ales, cum dracu nu mă deranjează asta de loc, ba chiar mă excită. incită. omoară. aprinde.

Discuţii interminabile.
O săptămână plină cu el.
Nici nu ştiu cum să mă îmbrac la prima noastră întâlnire...
Nici nu ştiu cum să mă dezbrac dacă va fi cazul.
Nici nu ştiu cum dracu s-a întâmplat. şi mai ales...nici nu ştiu cum să scap de fiu-so care se ţine după mine. La figurat şi la propriu.

luni, 16 aprilie 2018

nu?

Mai vreau să îndrăgesc puţin, câţiva bărbaţi care nu-s ai mei. Mai vreau să mă trezesc cu telefonul în mână, aşteptând mesaje de la dulci iluzii. Mai vreau să mă dezbrac rapid in camere de hotel şi să strângă după păcatele noastre femei bătute de soartă. Mai vreau să mint şi să mă joc. De-a amanta, de -a iubita, de-a ceea ce doar ai visat şi iată că , la vârsta a doua ai reuşit să ai. Mai vreau să mă privească şi să-mi spună că-s încă o copilă şi să mă strângă tare tare în braţe. Mai vreau puţin din toate. Se poate?

duminică, 15 aprilie 2018

Am.

Am trăit, am murit, am reînviat, am iubit, am urât, am ajutat, am încurcat, am sărutat, am scuipat, am căzut, m-am ridicat, am ţipat, am tăcut, am mângâiat, am lovit, am spus nu în loc de da, am spus da în loc de nu, am minţit, am spus drept, am judecat, am aplaudat, am păcătuit, m-am căit şi am păcătuit din nou, am împins, am întins mâini de ajutor, am fost falsă, am fost eu...
Pe toate le-am făcut şi totuşi încă nu am învăţat nimic.