joi, 4 august 2016

oare?

NU.
e un copil. 25 de ani în buletin, 2 ani de puşcărie. Niciun tatuaj. Niciun gest care să trădeze vreo dorinţă că m-ar fute.

Ce mă fac?

Linişteşte-te. Respiră. Au mai fost oameni ca el , în viaţa ta.

Oare?

joi, 30 iunie 2016

proastă


Ironie. Mi se întâmplă lucrurile pe care mi le-am dorit, iar eu aţipesc în faţa lor. Îmi sunt sub nas oamenii pe care i-am vrut, iar eu mă-mpiedic de borduri imaginare. Îmi sunt toate servite pe tavă, de cel mai priceput ospătar, iar eu mănânc îngheţată ieftină cu 1 leu.

Visele mi se împlinesc , dar sunt prea proastă să-mi pese.

luni, 27 iunie 2016


Puse pe foaie, multe planuri par bune. Trăite pe orizontală, multe relaţii par să meargă. Puse cap la cap, multe lucruri pe care le facem, par să se contrazică. Pusă în faţa sentimentului de eşec, mi-am luat sticla cu vin, un bărbat ales random şi o cameră de hotel şi mi-am zis că mâine va fi mai bine.

Şi uite că deja e mâine şi încă nu...nu e mai bine.

vineri, 17 iunie 2016

Aici. Acum

Eram la mii de km depărtare şi îl simțean al meu.
Acum e aici, în stânga mea şi parcă ne despart ani lumină .

În patul greşit. Cu omul greşit . Şi când mă gândesc că odată...acelaşi pat şi acelaşi om, îmi erau cele mai corecte alegeri din întreaga mea viață.


marți, 14 iunie 2016

Eram.

Eram atât de nebună atunci. Și mi-e atât de dor de senzaționalul evenimentelor care nu-mi dădeau pace să dorm. Erau nopți întregi pe care le trăiam în sferturi. Le împărțeam cu oameni care deja aveau o jumătate ce-i aștepta acasă. Cu oameni frumoși, cu oameni de care m-am lăsat prostită în orice circumstanță.

Eram atât de tânără . Și-atât de dezinvoltă. Fără principii și reguli, fără agendă încărcată, fără notițe și memento-uri. Purtam tocuri îndrăznețe și culori țipătoare. Dar mai ales, purtam ceea ce acum îmi lipsește : durerea-n pizdă de tot ce se petrece.

Parcă oamenii nu mai sunt la fel, după ce te schimbi. Parcă nu mai pot să le interpretez privirile , cum o făcemi înainte și nici atingerile nu-mi mai dau fiori pe șira spinării. Parcă-mi vine să le fut un cap în gură , să plec rapid undeva , într-un spațiu închis și să-mi dau foc. #colectiv.

Parcă nici el, cel mai nebun dintre toți nu mai are flerul cu care m-a cucerit la început. Povestim despre el, despre mine...evitând să vorbim însă, despre noi.
-Tu, mai tragi?
-Dar tu?
-Eu te-am întrebat primul.
-mmm, nu. 
-Eu , da. 

Și scoate pliculețul și își prepară doza. Cobor din mașină și îmi dau seama, că acum îl detest, exact pentru același lucru pentru care l-am plăcut.

vineri, 10 iunie 2016


Am intrat în casă și-am izbucnit în plâns. Motive o groază, regrete la fel. Am fumat mult. Am vorbit mult. Singură. Am trântit uși, pahare, farfurii. Am dat muzica la maxim și mi-am pus vecinii în cap. Cu excepția ei. Vecina de la 3 căreia îi duc gunoiul, când îl lasă în scară, în fața ușii.

Fug întotdeauna când situația îmi scapă de sub control. Și nu mă întorc, decât în momentul în care, pentru toată drama s-au plâns toate lacrimile.
Mă întorc , numai atunci când simt că nu mai sunt în mijlocul lucrurilor și a evenimentelor.

Bagaje.
Drum lung.
Gânduri.
Planuri. Totul. Nimic.

joi, 9 iunie 2016

Decizii.


Am fost părtașa multor decăderi. Unele bruște , ca un accident de mașină frontal, altele lente, ca o boală ce nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești.
Am fost lângă oameni, când sentințele au fost pronunțate, când totul li s-a prăbușit în fața ochilor într-o singură clipă , printr-un singur verdict.

Cu ochii umezi, încercând să ordone lacrimilor să nu curgă din ochii lui de bărbat puternic, se uită la mine și îmi spune :
- S-a dus totul... Am pierdut totul. Ce mă fac?

În lipsa unui răspuns, las capul în pământ și înghit în sec.

-Trebuie să plec. Îmi pare rău.

Și știu că ar fi așteptat să -i fac promisiuni. Să îl asigur că rămân lângă și că se poate baza pe mine oricând..oricum. Și știu că și -o minciună era folositoare. S-ar fi agățat de ea ca un adolescent de primii lui fiori ai dragostei. Cu toată inima, cu ambele mâini și cu toată încrederea .
Dar n-am putut s-o fac. Nu pot să rămân , acolo unde-s doar ruine. Nu pot să stau alături de perdanți.
Nu pot să iau parte la dezamăgirile lui și să sufăr ca și cum ar fi ale mele.


vineri, 27 mai 2016

Am înțeles.

Bun.
Bine.
Gata.
Am priceput. Am înțeles...așa că nu-i nevoie de alte piedici. M-am lovit destul la genunchi și la coate, de la atâtea și atâtea căzături. Am înțeles că ori de câte ori nu fac bine un lucru, sunt trimisă înapoi să îl închei cum trebuie. Am înțeles că orice lovitură fizică, care lasă cicatrici ( sau nu) are o semnificație. De unde și atâtea răni (deschise încă) la degetul mijlociu, drept. Am înțeles că trebuie să tac . Că n-a fost bine să-l ascult pe nenorocit când mi-a spus să ies în față să-mi spun părerea. Cum nu trebuia nici să râvnesc la tricoul lui. Pe care până la urmă nu l-am dat jos.
Am înțeles că treaba cu karma, nu e o pedeapsă și că ea vine doar să echilibreze.

Am înțeles în astea două săptămâni, multe. Prea multe. Și nu mai e nevoie de alte întâmplări. Pe cuvânt.

marți, 24 mai 2016

Tricoul...


A fost prima dată când l-am văzut în tricou. Când pantalonul cu dungile perfecte, au fost înlocuite de ceva mai lejer. Când părul îi stătea dezordonat și barba îi era crescută atât cât să -mi trezească instincte bine ținute-n frâu. Prima dată când i-am trimis mesaj , rugându-l să îmi vândă mie tricoul acela al lui.

-Pentru ce îți trebuie?
-Să îl am.
-Va trebui să mi-l dai tu jos.
-De acord. Cu condiția să fiu legată la ochi să nu văd ce fac.
-Chiar dacă nu o să vezi, o să simți.
-Cât costă?
-Ți-l fac cadou.
-Locul și ora.
-Mâine. Ora 18. După ședință. Parchez în spate. Ne vedem acolo.
-Perfect.

În ce mă bag? Să-l ia dracu' tricou ...

miercuri, 18 mai 2016

Pregătită.



Sunt gata. Gata să înfrunt trecutul , cu tot ce implică el.
La o sticlă de vin, într-o cameră de hotel, așa cum îmi place. Și știu că o să-i cedez. Și o voi face fără niciun regret. Însă mâine... mâine o să mă simt, fie prea plină de el, fie prea goală. Dar măcar, o să mă simt cumva.

Văd o noapte lungă la orizont(ală).


marți, 17 mai 2016

Domnule....




Știi? Ți-aș spune pe nume, dar mi-e teamă. Mi te-aș imagina dezbrăcat, dar îmi place atât de tare cum îți stă costumul, cămașa , cravata... Ți-aș scrie uneori, mai puțin formal, așa cum m-ai rugat, dar nu-mi pot lăsa cuvintele să se expedieze prin mesaje gratuite. Sunt prea scumpe . Sunt prea prețioase și nu le mai spun așa, în orice circumstanță.

M-aș fi așezat astăzi lângă tine, la masă, dar am preferat să ies, să fumez și să las pe alta-n locul acela. Te-aș fi privit în ochi , dacă știam să privesc frumos. Fără gânduri meschine. Așa că, am spus un '' da, mai rezist. Mulțumesc de întrebare'' și mi-am văzut de treburi.

Ți-aș spune că am avut o zi grea, că oamenii pe care mi i-ai trimis să mă ajute , m-au călcat pe bătături încă de la primele ore ale dimineții. Ți-aș spune că nu e bună cafeaua din biroul tău și nici secretara cu care ți-o tragi. Te-aș ajuta să organizezi petrecerea aceea, dacă n-ar fi la tine acasă. Nu vreau să cunosc nimic din ce ai, nimic din ce-ți place. Nu vreau să văd unde mănânci, unde-ți bei cafeaua, unde e locul a cărui ușă o deschizi seară de seară. Locul unde nu mai ești domnul președinte...ci un simplu bărbat cu vise prea mari pentru coșmarul ăsta în care ne scăldăm speranțele.

Știi? Ți-aș spune pe nume și te-aș privi în ochi...dar e atât de dulce jocul de-a timida... 

duminică, 15 mai 2016

Dilemă.


Să mă întorc în trecut, pentru o lecţie neterminată, sau să târăsc după mine punctele de suspensie ale poveştii?

Să-l las să mă ajungă din urmă şi să mă împiedic, sau să fug printre blocuri, pe alei întunecate, cât mă țin picioarele?

Cidată treabă-i viața!

sâmbătă, 14 mai 2016

Când?


Ne rupem timpul în bucăți mici și-l împărțim cu alții. Uneori echitabil, alteori nu. Toți au ceasuri, doar că întârzierea lor, de multe ori e mintală. 
Petrecem nopți, pentrecem dimineți, în companii proaste, doar să nu fim singuri. Și e vai de omul care nu e capabil să stea cu propria persoană , fără să o ia razna.

Invitații la cafele, ceaiuri, sticle de vin. Trimise prin mesaje, mail-uri , sau bilețele parfumate ademenitor.

Când ai stat ultima dată cu tine? Când te-ai invitat la un film? La o cină? La un pahar de orice, fără nimeni altcineva? Când te-ai îmbrăcat ultima dată frumos știind că te vezi cu cea mai importantă ființă din univers? Când ți-ai vorbit, când te-ai ascultat, când te-ai privit în ochi ?

Eu o voi face azi. 
Pentru că mâine poate nu mai sunt. 

joi, 12 mai 2016

Bărbatul cu cârje.

Ştii cât îmi place să stau şi să -i privesc? Unii trişti şi nesiguri pe ei. Oameni frumoşi, dar care n-au curaj. Alţii, cu nasul pe sus, vrând să arate lumii cine sunt ei. Unii ţinându-se de mână , alţii păstrând distanţa , dar zâmbind complice. Unii cu verighete, alţii cu amante. Unele cu ochii roşii de plâns, altele cu zâmbetul larg de -m-a futut bine noaptea trecută-

Îl văd pe el . 30 şi un pic. Poate 40 nearătaţi. Habar nu am. La kilograme şi la vârstă, întotdeauna mă-nşel.

Cârje. Mă îndrept spre banca de alături, mă aşez şi îl privesc. Analiză. Nota 9. Întrebare: Ce-a pățit. Se ridică, îmi zâmbește  și pleacă. Rămân acolo și-l aștept. Au trecut 148 de oameni pe langa mine, până s-a întors. Știam că o va face.

-Tot aici?
-Te așteptam. Ești al 149-lea.
-De pe lista ta?
-Nu. A 149-lea om care a trecut pe lângă mine, de când ai plecat.
-Totuși... ce faci aici, așa, privind?
-Privesc. Tu ce faci aici, așa , mergând în cârje. 
-Accident domestic.
-Te-a împins soția pe scări?
-Măcar de-aș fi avut.
-Să nu-ți dorești. Să nuuuu cumva să te-mpiedici în vreo verighetă, că ăla chiar că se poate numi accident domestic.
-O cafea? 
-E seară.
-Ceai?
-Încă nu-i atât de seară...
-Te mai pot vedea? Știu că nu e abordarea perfectă. Eu cu piciorul în refacere...
-Nu. 
-M-ai păcălit când ai zis că m-ai așteptat? 
-Deloc. Te-am așteptat să mi se confirme un lucru. Acum o să plec. Mi-a părut bine..

Plec zâmbind .
E frumos și liniștitor când oamenii se-ntorc. Când văd o privire și e deajuns. Când nu trebuie cuvinte , sau alte gesturi. O privire.

luni, 9 mai 2016

Scaunul din spate.

               


Era o vreme când nu ştiam să tac. Când nu ştiam să ascult. Când nu ştiam să gândesc. Era o vreme în care spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Şi-mi treceau multe. Aveam atâtea de arătat lumii, iar ea, curva, nu avea timp pentru mine.

Şi-am tăcut. 
Şi-am înghiţit. 
Şi nu m-am mai pus de atunci , niciodată în primul rând. M-am pus pe scaunul din spate şi abia atunci am început să pricep. M-am aşezat cuminte şi mi-am muşcat limba . E bine aici. La locul tău, privindu-i pe toţi cum încearcă să schimbe o lume . O lume privită prin ecranul telefonului. O lume a cărei ochi îi vezi doar în poze.

Cu pantaloni la dungă şi o cămaşă albă, cu o privire rece şi indiferentă, cu părul şi gândurile prinse strâns, îl admiri din umbră pe domnul preşedinte. Are o voce clară, gravă, severă. Ochii albastri. Părul negru.
Se uită la mine constant. Îi evit privirea. La fel de constant. 
La sfârşitul şedinţei , se ridică, vine spre mine , mă prinde de braţ şi îmi spune
- De ce nu spui niciodată nimic? 
- Sunt alţii care se ocupă de asta.
- Nu faci bine ce faci. Mai ţii minte ce ai spus prima dată când ai venit aici?
- Nu. Ce?
- Mereu am vrut să aflu ce e în spatele geamurilor astea mari, în care uneori îmi verificam coafura. Am venit cu gânduri şi idei multe. Şi cu speranţa că ne vom privi în ochi şi ne vom vorbi deschis. Şi nu te-ai ţinut de cuvânt. 
- Ştiu. Poate ar fi mai bine să mă retrag.
- Nu. Miercuri vreau să nu mai fi un simplu spectator. Implică-te. Te rog.
- O să iasă prost.
- Îţi promit că o să iasă bine.
- Mă cunosc.
- Atunci lasă-ne şi pe noi să te cunoaştem. 

E prea târziu. 
Nu-mi dau scaunul din spate, de unde-i pot admira calităţile, pe niciun scaun din faţă , de unde pot să-i descoper defectele. 

miercuri, 4 mai 2016

A fost...



Într-o ţinută all black, cu o curea în talie, mă prezint în faţa lui fără nicio urmă de slabiciune. Calc apăsat , îmbrăcată cu partea întunecată a garderobei mele. Rujul timid, colorează gânduri netransformate în cuvinte. Inelul negru, cu pietricele de jur împrejur, dă senzaţia de lux şi eleganţă. Senzaţia nu e tot una cu realitatea. Părul ondulat, trădează sălbăticia nativă, bine ţinută-n frâu de cureaua aceea.

-Ţi-ai revenit, din câte văd. Care e preţul?
-Ca data trecută.
-Cam ieftin.
-Îmi ştiu preţul.
-Am impresia că mă favorizezi.
-Deloc. Oral, nu?
-De data asta vreau mai mult.
-Nu se poate. 
-Nu mi-ai spus asta..
-Credeam că ne-am înțeles...

Cădem de comun acord. Fără prea multe vorbe, îl las să mă atingă. Își plimbă mâinile pe trupul meu și vrea să mă sărute. 
Nu.
Se oprește. Stă o clipă. Îmi prinde cu o mână, mâinile la spate iar cu cealalta mă prinde de păr. Un fel de Grey puțin necizelat, aș zice.
Mă sărută. Îi răspund. Cu reținere. Mă întoarce cu fața către perete și-mi dă bikinii jos. 

-Ce faci?
-Nu fi proastă.

Tac. Nu mă mișc. Îmi mușc buza ca și o Anastasia panicată, dar dornică.
I-o simt. Vrea să mă fută, dar mă-ntorc , mă las jos și i-o sug , ca un drept la replică.
Ejaculează după câteva minute. 
Nervos , îmi dă banii și-mi spune că pot să plec. Îmi trag pe mine bikinii și ies în tăcere.

A fost bine. 


sâmbătă, 30 aprilie 2016

30 de arginţi

..despre ieri

L-am îmbrăţişat îndelung. 
Ciudat. Ciudat el şi nevoia mea de-a face asta.
Ciudat noul lui aspect. Mi-l aminteam altfel. Poate-mi joacă mintea feste. Nici nu mai ştiu cum îl cheamă. E trecut în agendă - să nu răspunzi- deşi m-a sunat doar de două ori în şapte luni.

Mă împinge cumva, sătul cred, de faptul că trecuse poate mai bine de două minute...de când îi stăteam atârnată de gât. Nu ştiu ce-a fost în capul meu. Nu ştiu de ce arăta atât de altfel...şi eu m-am purtat ca o copilă ţicnită, îmbrăcată în haine de curvă.

-Scuză-mă.. încercând să caut ceva imaginar în geantă.
-Te-am rugat să vii să discutăm, dar... cred că ai înţeles greşit intenţiile mele.
-Nuu.. nu am înţeles greşit. Nu ştiu ce s-a întâmplat.
-Sunt însurat. Ar trebui să ştii. Mă gândeam că mi-ai observat verigheta data trecută când...după părerea mea... ai fost exemplară. Scăparea asta a ta... Nu ştiu ce să zic. 
-Spune... Ignoră îmbrăţişarea. Am fost la masă cu un prieten şi am băut puţin vin. Probabil şi-a făcut prost efectul. ( nuuuu. nu am băut niciun strop de alcool. Trebuia să inventez ceva.)
-Uite... vorbim altădată. Poate. Scuză-mă că ţi-am răpit din timp. Sunt sigur că aveai lucruri mai bune de făcut.
-Serios? Chiar eşti serios?
-Da. Coboară te rog din maşină. 

Şi rămân proastă ( aşa cum sunt probabil) pe o stradă necunoscută, privind cum -să nu răspunzi- dispare în traficul aglomerat. Rămân nemişcată cerând răspunsuri unui Iisus ce -a fost vândut pentru treizeci  de arginţi. 

Paşte fericit! 

vineri, 29 aprilie 2016

Pro-puneri.


N-am mai vorbit cu omul ăsta de atunci. Mi-a dat banii ( contra unui serviciu prestat ) şi a plecat lăsându-mă cu gândul la tatuajul ce îi acoperea întreg spatele.
Norocul meu, e că uit oamenii imediat după le strâng mâna şi le spun la revedere. Ghinionul, e că mereu o fac într-un fel ciudat, care-i determină să se întoarcă. Mai devreme sau mai târziu. După o oră, sau după luni bune. Dar se întorc. Cu gânduri ce vor să mi le spună. Cu propuneri ce aşteaptă să fie acceptate.

-Unde te găsesc?
-Nu sunt în zonă.
-Nu contează unde eşti. Spune-mi unde dau de tine.
Îi spun unde sunt şi că nu e în regulă să fim văzuţi împreună aici. 
-5 minute doar. Trebuie să vorbim. Vreau să îţi fac o propunere iar dacă refuzi promit că nu mai auzi de mine.

N-aş fi scris postarea, dacă nu-mi dădeam unghiile cu ojă. Neagră. Am stabilit întâlnirea într-o oră. Dacă e vorba de sex... şi de bani... sunt şanse mari să accept. Da. Ajung din nou la concluzia că m-am oferit în circumstanţe prea ieftine întotdeauna, însă întotdeauna, cumva... a meritat.

miercuri, 27 aprilie 2016

Puterea gândului (haha)




Am noroc cu oamenii împiedicaţi. Mă fac să par o victimă drăguţă.
Înainte de examen ( cum ce examen? Ah... pe lângă toate voi avea o diploma de inspector, care o să mi se prăfuiască lângă celelalte diplome) doamna neatentă din faţa mea îmi varsă paharul cu cafea, pe fusta vişinie, pană la genunchi.
Privirile sunt aţintite către mine , dar o privire mai aparte, venită din partea unui domn din comisie, îmi dă siguranţă, linişte şi -un gând. Îl vreau.

Termin repede lucrarea, mă ridic prima, salut şi ies. Încerc cu putearea gândului să-l fac să vină după mine.
Îmi aprind o ţigară şi uşa se deschide.
- Domnişoară, ce bine că nu aţi plecat.
-???
-Aţi uitat să vă semnaţi.

Încep să râd în hohote în sinea mea , făcând cale întoarsă să semnez.
Puterea gândului funcţionază. Pe jumătate.


miercuri, 20 aprilie 2016

necunoscut.

Ştii? Am zis că-s femeie în toată firea acum. Că nu mă mai întind cu nimeni prin scări de bloc, prin maşini sau prin alte locuri care nu includ un pat şi patru pereţi. Că nu mai fac ochii mari când văd vreo pulă. Am văzut destule şi aproape toate m-au dus în ispită.

L-am cunoscut în seara asta. După aproape un an de flecăreală prin mesaje.
-Ce părere ai?
-Nu îmi placi. Nu eşti frumos. Iar vocea asta a ta... câh...

Nu ştiu cum, dar mă sărută. Cu dorinţă. Cu încredere. Cu prea mult curaj. Un curaj care , câteva secunde mai târziu, mi-a confirmat că avea cea mai frumoasă pulă din câte am văzut de doi ani încoace.

-Acum îţi par mai frumos?
Tăcere şi un zâmbet de confirmare.

Şi mă înghesuie în colţul acela al scării în care stau şi mă trage înspre el, cu cureau desfăcută şi jumătate organul afară. Mă abţin să nu mă las jos... Mă abţin să nu îl chem sus. Mă abţin . Îi muşc limba şi îi simt mâna cum se strecoară în chiloţii  mei din mătase. . Îl împing şi îmi caut cheile. Fug trei etaje în timp ce îl rog să nu mă mai caute vreodată.

Mesaj nou:
Încântat de ...cunoştinţă.

Şi... ca o mică paranteză , am auzit astăzi cea mai faină treabă venită din partea unei fetiţe de vreo 5 ani.
-Mami , ştii ce cred? toate fetiţele sunt prinţese şi toţi băieţii sunt maşini.


vineri, 15 aprilie 2016




Mă uit în oglindă şi mă cert. Cum ai putut să faci asta? Ţi-am spus clar. Nu ai voie. Că tu eşti proastă şi oricât ai vrea să faci pe dura, tooot o să-ţi explodeze inima după ce o să-l săruţi, simţi, ai. Parcă spuneai că nah... muia e muie, sexul e sex. Dintr-o muie nu te îndrăgosteşti, dar dintr-o partidă de amor, poate te scapi la sentimentele alea care-ţi sunt interzise. Ţi-ai ridicat bariere să ai peste ce să sari? Să arăţi cât eşti de atletică pe tocuri cui ?

Eşti proastă. Ce caută ăla în patul tău? Ce caută în viaţa ta? De ce e dezbracat acolo ? De ce nu pui ceva pe tine? Poate-o să te fută dacă te vede aşa. Defapt stai! Te-a futut. Rău. Adică bine. L-ai sărutat. Pot să văd asta. Te-a muşcat de buze. Te-a muşcat de gât, de fund, de tot. 
Te-a mângâiat şi ţi-a  intrat sub piele. Oop, eroina? Nu...ooop, proasto ce eşti.

Fă repede un duş. Dă-i hainele şi spune-i să plece. Măcar atât. Şi ai grijă să nu se mai întoarcă. Pentru binele tău. Şi al lui. Şi al ei. 

Deschid ochii. E deja dimineaţă. Patul gol. Eu în pijamale. Respir uşurată.  Ce coşmar!


miercuri, 13 aprilie 2016

Păreri



Când te minte un om, nu e chiar aşa mare dezastru. Oamenii mint. Cu neruşinare. Dar să te minți singură...

Ştiu...eşti puțin plinuță. Nu obeză. Porți colanți iar el îți spune că ' e în regulă. Îți pune formele-n evidență.' Poate prea în evidență.

Ştiu...ai avut parte de o dragoste neîmplinită. Genul acela de dragoste care te face să stai non stop cu telefonul în mână, poate poate cavalerul o să te sune. Şi te sună. Şi e beat. Mort. Dar tu te bucuri că doar ai citit pe facebook că eşti the one dacă apelează numărul tău în stare de ebrietate. Ai uitat însă că de la tine avea ultimele 124 de apeluri şi 30 de mesaje. Scrise şi vocale.

Ştiu...te-a prezentat părinților. Te înțelegi bine cu ei şi-n sinea ta te vezi în rochie de mireasă. Revino-ți! Vrea doar să crezi că are planuri de viitor. Dar te-ai întrebat cu cine??

Ştiu...ştiu că ne place să fim mințite. Dar frumos . Fin. Dulce . Dulce ca o pară coaptă , nu ca o felie grețoasă de tort.
Ne place ca din când în când,printre nimicuri şoptite la ureche, să auzim câte o minciună frumos ambalată. Fără sclipici şi fundițe. Doar frumos ambalată

marți, 12 aprilie 2016

Adevăruri




Cel mai mult am rezistat fără sex, 3 luni. Timp în care nu am consumat alcool. De unde , un alt adevăr: nu pot face sex fără să fiu amețită. Cel mult o muie.

Fumez Kent. Deşi am început cu Vogue. Mă gândesc fie să mă las, fie să revin la slim.

Imi place vinul şi ochii verzi. Apusul. Ploaia.

Nu mă uit niciodată la finalul filmelor. Decât a doua zi. Îmi place să-mi imaginez deznodământul şi să-mi verific intuiția.

 Prima cafea am băut-o la 13 ani. În pat. Plângând.

În facultate am copiat la 80% din examene şi la licență.

Nu mi-am vopsit niciodată părul.

Urăsc unghiile false.

Îmi plac femeile. Le admir şi le iubesc. În cel mai frumos mod. Cu privirea. Cu gândul.

Am multe diplome şi puține cunoştințe ( să fie de la copiat??? )

Îmi place mecanica  şi cuvântul "bujie".

Fac mereu plinul la pompa pentru camioane .

Sunt multe adevăruri, dar cel mai sincer adevăr e ăsta: îmi place să mint.

luni, 11 aprilie 2016

Umbrelă?



Aveam gleznele murdare. Părul ud. Rimelul scurs pe sub ochi. Ce bine era dacă puteam să plâng. Dar n-am putut. 
Ştii care-i faza cu oamenii care fug de ploaie? Sunt nişte proşti. Sunt nişte laşi. Laşi fuduli. Oameni care vor să arate impecabil indiferent de vremea de afară.  Oameni care au senzaţia că umbrela , pe timp de ploaie e invenţia salvatoare, în lipsa unei maşini

Ştii ce e  cu adevărat  salvatorpe timp de ploaie? Un ceai fierbinte, un pat moale, două braţe puternice . Un spaţiu primitor.  O pereche de boxeri, un tricou . De preferat de la el. Cum care el? 

Cum spuneam. Cu gleznele şi pantofii murdari, urc în maşină. Zâmbesc. Zâmbeşte.
-Ce facem azi?
-Baie.
-Împreună?
-Ştii? Mi-e dor să fiu iar copilă. Să mă ajute mama să-mi spăl părul. Opreşte aici.
-Pentru ?
-Johnsons baby. Te ocupi tu de părul meu?
-Nu-s hairstylist.
-Nici eu nu sunt amantă şi totuşi...

Încă-mi miroase corpul a el, a ploaie, a Johnsons, a hotel şi-a plăceri interzise. Pe care nu o să le gust niciodată.

joi, 7 aprilie 2016

Cătuşe.

Am tras pe dreapta într-o parcare. Fumez o nenorocită de ţigară şi am un zâmbet tâmp pe faţă.

Un om a rămas încătuşat acolo. Singur. Cu telefonul închis  şi ascuns printre haine. Cu cheile de la cătuşe la mine. Cu laptop-ul pus bine pe un dulap. Cu geamurile închise şi jaluzelele trase. Cu uşa de la baie închisă şi ea.


Panică .

-Ai condus 3 ore să vii să mă legi? Bolnavo. 
-Tu ai venit 3 ore să ne uităm ca tâmpiţii unul în ochii celuilalt. 
-Da. Dar te-am lăsat să mergi acasă pe urmă.
-Tu eşti deja acasă. Eşti pe teritoriul tău. Nu e bine?
-Dă-mi jos astea. La dracu. Trebuie să plec la muncă.
-Eşti poliţist. Găseşti tu o metodă. Faci tu cumva să baţi în ţeavă. Închid uşa şi las cheile la administrator. O să  îi spun că le-ai pierdut.
-Nu. Nu. Să nu te pună dracu. Nu. Haide să vor......

Ies rapid. închid uşa . Duc cheile . Pornesc maşina. Plec. Până la urmă, nu m-am ţinut de cuvânt. Mi-am dat jos lenjeria. Am atârnat bikinii pe clanţa uşii. Pe dinafară, bineînţeles.
Iar sutienul, tocmai ce l-am lăsat atârnat de oglinda unui camion din parcarea asta.

Pornesc la drum. E soare. E bine. Zâmbesc. Muzică bună . RedBull. Gânduri.




Pe fugă.




Mă încăpăţânez să scriu. Pe fugă. Exact ca-n viaţă. Nu o s-o fac cu fraze lungi şi ademenitoare. Nu e timp. Aşa că...

Tocurile. Rujul. Geanta. Lenjeria neagră, pe care n-o voi da jos. Maşina închiriată. Eu. Drumul. El. Va fi o zi, a dracului de interesantă. Sper.

Voi când aţi avut cea mai interesantă zi? A fost recent? A fost demult?

luni, 4 aprilie 2016

Roz.




Alergăm după fericire.
Însă suntem atât de ipocriți, încât ne bucurăm mai mult de drumul până la ea, care de multe ori e de-a dreptul desprins parcă din întunericul nopților furtunoase. Da. Și avem tupeul jegos, nici să nu recunoaștem asta.
Fugim ca și evadații, spre ceea ce ne aduce zâmbetul. Dar avem grijă să avem mereu șervețele la noi. Și poate câte un prieten, dispus să ne încurajeze  când sunt kilometri prea mulți între punctul în care suntem și cel în care am vrea să fim.

Fericirea e pentru cei falși.
Și văd tot mai des, oamenii din jurul meu zâmbind.

De ce nu putem să recunoaştem cinstit? Rozul nu e atât de roz, oricât ai spăla situaţia cu Perwoll.



vineri, 1 aprilie 2016

În ochi.




[Ieri ora 14]
- Vin mâine să te văd.
- Să ne futem în glumă?
-Nu. Să ne privim în ochi. 

Am zâmbit după ultimul mesaj . Dar..

[Astăzi ora 17]

Stăm faţă în faţă. Într-o cameră care ca de obicei , nu-i nici a mea, nici a lor. O cameră pentru care plăteşti. De obicei să ţi-o tragi, de obicei să discuţi, de obicei să închei - unele afaceri-  dar cel mai des, unele etape. Camere care au în ele parfumuri şi gânduri. Pe care le simţi, dacă ştii că există. 

Ne uităm unul la celălalt . Ca într-o oglindă. Câteodată zâmbesc. Câteodată îmi vine să râd. Câteodată l-aş întreba ce -nsemnă asta. Mă adun. Mă gândesc că e 1 aprilie. Îmi revin. E doar o glumă. Cred. A vrut să-mi întoarcă faza din 29 februarie- care a fost chiar drăgălaşă. 

La dracu.
Jumătate de ceas. Niciodată nu am privit atât de mult ochii cuiva. Poate doar în poze. Defapt...nici acolo. Răbdarea nu e punctul meu forte.

-Ce vrei? îl întreb , distrugând căcatu ăla de tăcere
-Să vorbesc puţin cu subconştientul tău.
-Crezi că el e mai haios decât conştientul?
-Cred doar că îl sufoci acolo. Mai lasă-l din când în când să respire. 
-Tu ai lăsa un monstru să scape din cuşcă?
-Da.
-De ce?
-Nu există monstru mai puternic decât un om ce vrea să pară ceea ce nu este. şi mă priveşte ca şi cum ar fi aşteptat să-l aplaud pentru frumoasa frază rostită teatral.

[Ora 19]

-Mi-a făcut plăcere. Am reuşit să-mi dau seama de două lucruri. îmi spune luându-şi haina, semn că asta a fost tot.
-Şi eu.
-Nu sunt curios de acele lucruri.
-Uite că nici eu nu sunt de ale tale.  Merg pe jos. 
-Nici nu aveam de gând să te duc.
-29 februarie?
-Nu. 1 aprilie.


miercuri, 30 martie 2016

puncte de suspensie


A trecut cam mult de când n-am mai plâns, de când n-am mai râs, de când n-am mai simţit. Nimic. Nici binele, nici răul, nici durerea, nici adierile fericirilor efemere. Nici fricile , nici alinarea. Nici regretul, nici împlinirea.

Zile la fel, cu refuzuri izbitoare, ce-mi ţâşnesc din priviri. Priviri care odată, erau cele mai bune invitaţii spre nemurire. Priviri care ucideau şi înviau. Priviri în care mi se citeau basme, după nopţi de poveste.

Nopţile încep devreme şi mă cufund în pijamale largi şi cearşafuri învechite.

Telefonul nu mai sună. Oricum, nu mai sună ca altădată. Nici mail ul nu-l verific prea des. Pentru că nici acolo nu există vreo scânteie , vreo flacără, vreun dor.


A trecut mult timp.
Şi e atât de necruţătoare starea asta. Se schimbă orele, se schimbă oamenii.
Se schimbă totul. Eu sunt în acelaşi punct. Defapt...în aceleaşi puncte. De suspensie.

miercuri, 9 martie 2016

Oral 2


Vezi? De asta-mi place să sug şi să pleci , în loc să mă fuţi şi să rămâi. De asta nu vreau să te cunosc. Pentru că intru pe un teritoriu cu teren minat. Şi crede-mă, de câte ori am păşit pe asemenea teritorii, am rămas cu sechele şi handicapuri. De asta nu-mi pasă. De asta nu vreau să ştiu. De asta nu pun întrebări inutile, iar când îţi sună telefonul, îmi găsesc alte ocupaţii, în alte încăperi.

Am vorbit mult în ultima vreme. Şi ţi-am explicat că viaţa bate filmu' şi-l umple de sânge. Iar tu mi-ai spus că-s prea sadică. Mi-ai spus c-ai vrea mai mult , dar să te-ntreb... ce urmează după acel mai mult? Nimic?

Rămâi plăcerea gurii mele, rămâi muia ce-o iau când mă simt curvă, rămâi omul căruia nevastă-sa îi ia boxeri noi, iar eu aia care-i dă jos până la genunchi, pentru un oral rapid. Rămâi aşa cum eşti şi lasă-mă aşa cum sunt. Nu-mi tortura existenţa cu o istorie pe care o ştiu şi pe care n-aş vrea s-o repet. Să nu-ţi doreşti să mă cunoşti. Să nu mă faci să vreau să te cunosc.

Niciun peisaj nu va fi mai frumos, decât acela care e privit înafara cadrului. Te rog. Lasă-mă pe dinafară şi am să ţi-o sug şi peste zeci de ani, când vei fi un boşorog. Şi-o să ne amuzăm că nu ţi se mai scoală şi-o să râdem de locurile bizare-n care o dată făceai pe zmeul .


Lasă-mă să te admir de la distanţă. Şi uneori să ţi-o sug.
Aveam nevoie de-o iluzie cum eşti tu. Aveam nevoie de un om la care să mă gândesc cu dorinţă şi să-mi spun... '' N-o să mă fuţi niciodată '' .


luni, 29 februarie 2016

Oral 1.




N-am mai făcut lucruri spontane demult. În ultima vreme, paşii-mi erau calculaţi cu precizie şi urmaţi de un  '' futu-i pizda mă-sii . Acum unde-am greşit? '' Îmi amintesc de anii în care eram obosită şi încercănată ziua, iar noaptea arătam betooon. Şi nu orice fel de beton. Armat. Acum e invers, dar parcă n-are sens.

Îmi pun în gând că vreau să-l văd. Deşi nedormită de 48 de ore. Deşi nemâncată de 72. Deşi nefutută de 468403 secunde ( nu ştiu cât înseamnă-n ore, dar sper că tastele au fost de partea mea ) .
Trei ore de mers cu maşina? Floare la ureche. Am mers ani lumină pentru unii şi m-au lăsat în beznă şi-n frig.

Ajung în faţa secţiei de poliţie.
Claxonez insistent.
Dau muzica la maxim.
Iese un domn. În uniformă.
Nu ştiu dacă am mai spus-o...dar sexul ( de orice fel ) cu un om al legii, e fără limite , fără restricţii, fără graniţe şi fără bun simţ. ( sau am avut eu parte doar de oameni d'ăştia... nu ştiu)

Las geamul jos.
-Domnul D?
-Nu e la birou.

Îl sun.
-Sunt în faţa secţie. Haide rapid.
-Poftim?
-Haide.
-Unde ?
-În parcarea aia...
-Nebuno.

Soseşte după un timp, timp în care încercam să-mi aduc aminte ce caut acolo. E atât de ...incitant omul ăsta. M-aş lăsa futută de el în multe feluri. În toate felurile. Doar că-mi plac prea mult jocurile. Jocuri în care intru ca o pierzătoare şi ies la fel de pierzătoare... Nu contează.

Nu l-am sărutat niciodată. Nu am încercat. Nu a încercat.
I-am supt-o de vreo...5 ori ( eu am pierdut şirul...dar  îl cred pe cuvânt)

-De ce ai venit azi? Defapt...de ce ai venit?

Cine îşi dă seama de ce am ales tocmai astăzi să bat atâta drum pentru o pulă, să iau o muie zdravănă şi să mă-ntorc acasă, deşi tot nefutută, cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că a meritat?


vineri, 26 februarie 2016

schwarzkopf

Când am fost a cincea roată la căruţă, n-a fost problemă. Dar să fiu a cincea roată la o căruţă deja prăbuşită....?

Da. Pornesc şi azi , pe acelaşi drum la capătul căruia am găsit mereu acelaşi lucru. Acelaşi om. Nu-i problemă.

Plouă.
Coafura rezistă.
Schwarzkopf .

Vodka.
Sufletul cedează. Dar iarăşi zic. Nu-i problemă. De depresie scapi cum scapi. Dar cu ciroza ce voi face?

Later edit : ( mulţumesc Danplux )

Hepatoprotect . Ficatul rezistă.

miercuri, 24 februarie 2016

De dragobete, cu drag.



Îmi imaginam că e simplu.
Merg, platesc, fac cursurile, imi iau permisul şi gata.

- Domnişoară, vă trebuie seif şi armă, cred că ştiţi asta, nu?
-Nu . Nu ştiu. Mie-mi trebuie doar permisul. Să îl am , să-l pun în ramă.
-Păreţi dubioasă.
-Atunci, arătaţi-mi un pistol airsoft.

Mă uit minunată la capsulele de CO2 , la bile, la pistol.
-Trebuie să vă spun că nu aveţi voie să îl folosiţi în locurile publice.
-Nici nu-i nevoie. Îmi trebuie să trag după ciocănitori sau ciocanitoare. Nici nu contează acum forma corectă a pluralului.

Râde şi îmi spune:
-1200 RON.

Zâmbesc şi îi spun
- Împachetaţi-l.


Stau cu pistolul cu bile lângă mine, beau şi plâng şi îmi pun întrebări ciudate. Dacă mă împuşc cu el în pizdă, până unde ajunge bila?


marți, 23 februarie 2016

Nu e loc şi timp de titlu.

  


  Mă visam scriitoare.

    Îmi plăcea sunetul tastelor, în tăcerile nopţilor, urmat de sunetul suspinelor izvorâte din străfundul sufletului. Îmi plăceau lacrimile ce curgeau pe obraz şi rimelul lăsat strategic pe genele lungi. Îmi plăcea să mă ridic de la birou, după o scriere în care-mi puneam toate trăirile, să merg în baie şi să mă văd în oglindă . Mă răvăşea reflexia şi mă cutremuram până-n măduva oaselor. 

   Niciodată nu am simţit mai bine că trăiesc, ca atunci când am suferit. Iubirea , liniştea şi mersul normal al lucrurilor se pare că e o pedeapsă prea mare pentru mine. 

   Mă visam scriitoare . Înconjurată de cărţi pe care trebuie să dau autografe, contra-timp. Înconjurată de sticle goale de vin, felicitări şi flori nedorite, pe care să le blestem de fiecare dată când mă împiedic de ele. Înconjurată de oameni care mă-ntreabă : e ficţiune? e realitate? aştepând cu nerăbdare şi -o urmă de dezgust , o afirmaţie la a doua întrebare. 

  Visul meu e departe. Şi pot să jur că nu-s eu asta. Că nu mă prinde halatul alb şi munca de birou . Iar tastele n-au niciun farmec , când singurul lor scop este de a introduce datele unor oameni îmbâcsiţi de probleme. 

Să tac şi să înghit. Cred că e cel mai bun îndemn pe care mi l-aş putea da în clipa asta.

  

luni, 1 februarie 2016

Tu....






.... iartă-mi rujul ăsta roşu ,dar pedepseşte-mi trupul fin
N-aş da privirea ta-nsetată, pe niciun whisky , cocktail, vin...
N-aş vrea  la uşă să ne bată, prea repede o altă zi
Şi-aş vrea măcar o veşnicie , la tine-n suflet să mă ţii.




M-ai dezbrăcat din prima clipă . Şi m-ai rugat să îţi fiu muză
Ce-aveai în gând, când pân' la sânge ai vrut ca să mă muşti de buză?
Ce demoni porţi? Câte secrete? Şi câte suflete-ai curmat?
Pe drumul presărat cu şoapte de la intrare, pană-n pat...

miercuri, 27 ianuarie 2016

Constatări.



Ni se reduce spaţiul. Ni se reduce libertatea. Şi va veni ziua când va trebui să punem jos armele şi să ne descurcăm cu mâinile goale şi va trebui să întelegem că oamenii nu sunt bătălii ce trebuie câştigate ci sunt razboaie pierdute din start. Şi cuvintele ce ni le spunem sunt doar soldaţi fără scuturi, pe marele front al minciunilor. Când vom înţelege că nimic nu ne ucide mai repede decât fuga continuă de noi inşine şi nimic nu ne răceşte mai repede decât vorbele netransformate-n fapte. Nimic nu ne face mai amari decât o dorinţă împlinită prea târziu. 
Mi-aş depune chiar în noaptea asta toate cheile, toate tăcerile, toate nu-urile, pe o masă rotundă şi neagră dacă aş şti să mai iubesc, să ating, să răspund. Dar nu sunt destul de puternică. 

marți, 26 ianuarie 2016

Mail






''Ai nevoie de o pauză. Ai nevoie de o sticlă de vin. Ai nevoie de mine. Ţi-e frig, ştiu. Mai ai ciorapii aceia? Îi porţi?  Probabil eşti în faţa laptop-ului , cu câteva cărţi în faţă, cu o cafea amară şi rece deja. Mai ai ţigări? Tot Kent fumezi? Ai fost la cardiolog, cum mi-ai promis? De ce eşti nervoasă şi stresată? Iar ai făcut vreun proiect şi ai dat cancel în loc de save? Copilă bolnavă! Trage aer în piept şi zâmbeşte. Du-te fă un duş. Ia-ţi ceva pe tine. Nu... Nu rochiţă scurtă. Nu ciorapi. Nu tocuri. Eu te ştiu şi cu ele şi fără . Ia-ţi ceva lejer. Mereu mi-ai spus că te fac să te simţi sexy chiar şi dacă ai fi îmbrăcată de la secondhand. Te aştept acolo unde am fost ultima dată. Pune-ţi grijile , încruntarea şi încăpăţânările în cufărul acela ce ţi l-am dat plin cu gablonţuri furate . Ai nevoie de vin . Ai nevoie de mine ''



Oare?


luni, 25 ianuarie 2016

Balast

Ăstia-s ăia pe care îi iubim cu adevarat. Iubirea aia pe mai multe niveluri. Ăia pe care îi primeşti când se întorc cu coada între picioare că nu le-a ieşit schema, ăia care se întorc la tine să-ţi arate toate medaliile.
Restul doar te-au impresionat într-un moment sau altul.
Cei pe care îi aştepţi fără să ştii că o să se întoarcă şi mai ales nu-i urăşti dacă nu o fac. Ăştia-s ăia pe care i-ai iubit din tot sufletul. Ăia care au 1 metru 90 şi-ţi plâng în braţe pentru că nu sunt siguri că te găsesc liberă când se întorc. Ăia care ştiu că nu te vor găsi liberă când se întorc. Ăia care ţi-au iertat orice pentru că dincolo de toate, te-au vrut fericită. Şi nu te-au pedepsit pentru asta. Ăia care nu ţi-au tăcut niciodată mai mult de-o săptămana. Ăştia rămân. Rămân. Rămân. Oricât ar pleca.
Restul… sunt doar balast. 

Am plâns



..... pentru toate.

   Pentru că atunci când bunicul a murit, am ştiut că ar fi vrut să mai stea. A fost singurul care când m-a părăsit, încă mă iubea. Am plâns pentru că o dată cu el, mi s-a terminat copilaria. Am plâns pentru momentul când am simţit că minciunile dor. Fie că le spun sau imi sunt spuse. Şi pentru că au existat câţiva oameni în care nu aş fi vrut să descopar falsuri – fier cu pretenţie de aur- .


   Am plâns pentru tot binele ce nu  s-a-ntâmplat. Pentru atâtea nu-uri trântite, cand de fapt aş fi vrut să zic da. Am plâns pentru că mi-am modelat sufletul greşit şi am încercat să-l fixez într-o ramă în care nu incăpea. Pentru că de prea multe ori am greşit destinatarul zâmbetelor mele. Şi al gândului dinaintea somnului. Şi de prea multe ori m-am dăruit în contexte prea ieftine ca să mai însemn ceva pentru cel care mă primea. Pentru că atunci când am avut de ales, am ezitat. Pentru că atunci când am pierdut, m-am convins că nu-mi pasă.  Am plâns pentru timpul risipit în căutarea a ceva ce deja aveam. Şi pentru zilele în care, mai mult decat orice, mi-am dorit să fiu simplă. Şi totul să fie usor. Şi dragostea să fie mai mult decât o suma de momente.


joi, 21 ianuarie 2016

Trenul ăsta infect, ce poartă poveştile din gară-n gară, mă face mereu să plâng în sinea mea. Mă uit pe geam şi nu văd decât un peisaj trist, în care deşi totul e de un alb imaculat, ştiu că sub albul acela, mizeriile există.

Şi mai ştiu, că de oamenii din suflet  nu poţi să te scuturi ca de zăpadă. Nu poţi să-i laşi pe preşul de la uşă, să se transforme în noroi. Nu ai cum. Trebuie să îi duci cu tine, în tine, până la sfârşit. Să-ţi îngheţe în suflet în anotimpuri cu minus sau să se usuce , în anotimpuri cu plus.


duminică, 27 decembrie 2015

Îţi mulţumesc.

Pentru tot ce  ai făcut pentru mine. Pentru toate lacrimile şi bătăile de joc. Pentru că m-ai subestimat şi m-ai făcut să lupt să-ţi demonstrez că pot mai mult decât credeai tu. Pentru tot răul ce mi l-ai făcut, te-am iertat.  Toţi avem nebunii. Toţi ascundem câte un psihopat, criminal, violator, tâlhar în noi . Depinde de circumstanţe, pe care-l descătuşăm. Eram o copilă. Ce bună circumstanţă şi ce bună lecţie să îmi arăţi încă de mică cât de profitoare e rasa umană.

Ţi-a păsat că am plâns nopţi întregi? Oare te vor ajunge cândva blestemele mele? Eu sper că nu, acum când realizez că fără mica escapadă prin iad, în care m-ai târât toată copilăria , n-aş fi ajuns cine sunt.

O curvă ar spune unii, care-mi ştiu trecutul (sau mă rog...o parte din el). O instabilă psihic , ar spune alţii , pe care-i tratam ca pe niste impostori, când mă ţineau de mână. Însă doar eu ştiu ce sunt cu adevărat. Eu şi cu tine. 

Mai ţii minte când ţi-ai pus ştreangul la gât?
Credeai că o să te opresc. Credeam că o să te opresc. Dar mi-am amintit cât de laş eşti, încât ţi-era teamă să o faci. Ştiai că faptele ce mi le-ai făcut, te vor trimite într-o Golgota de mii de ori mai rea decât cea descrisă în cărţi.

Eu sunt o învingătoare , tată.
Şi te-am iertat. Şi îţi mulţumesc. 
Nu te urăsc.
Doar mi-e milă.


miercuri, 23 decembrie 2015

Din spaimă şi disperare




M-a întrebat de unde vin şi cine sunt cu adevărat, după ce am încercat toate poziţiile , prin toate locurile posibile şi pasibile de amendă.
I-am spus zâmbind, din spaimă şi disperare. Atunci a pus cap la cap totul . Atunci a înţeles de ce nu-mi plac florile, fluturii şi Crăciunul.

Deşi nu mai sunt un copil, iar vârsta vrea cu tot dinadinsul să-şi picteze pe chipul meu opera, vreau să-mi creez singură, un Crăciun pe care nu l-am avut niciodată.
Un Crăciun în care să nu plâng din vina oamenilor răi. Un Crăciun în care să mă simt acasă, chiar dacă asta înseamnă doar o cameră goală şi un brad împodobit prost.  Defapt, nici nu ştiu ce înseamnă acasă. Să fie oare mirosul de cozonac şi o familie mare, în jurul unei mese pline? Să fie oare râsete şi amintiri depănate la un pahar de vin fiert? Să fie oare senzaţia aceea că te afli exact unde trebuie?

Ce ştiu eu?
Nu am habar ce-nseamnă, când pentru mine, tot ce auzeam erau pahare sparte, uşi trântite, frustrări ce mureau nespuse şi ţipete . Din spaimă şi disperare.

Se spune că nu e bine să uiţi de unde ai plecat.
Mai gândeşte-te odată. Când pleci din iad... chiar e recomandat să uiţi. Asta dacă o să poţi.



Sărbători fericite, dacă mă mai citeşte careva pe aici.

duminică, 6 decembrie 2015

Fără să plece şi să uite....








Xana



Mă sperie telefoanele primite de la persoane cu care am rupt legăturile. Mă sperie, pentru că ştiu că ceva se întâmplă. Ceva cu adevărat remarcabil, că altfel nu şi-ar permite să mă deranjeze.

Ea... hai să-i zic Xana... e genul de femeie atrasă de scenă. De lume, de agitaţie, de atenţie, de oameni cu funcţii înalte care au alaturi de ei femei care fac pe proastele.
Am împărţit în trecut patul, cluburile, baia, oglinda , băncile liceului şi mai târziu ale facultăţii şi unii bărbaţi .

Am trecut-o în nefiinţă când mi-am dat seama că mă pune într-o lumină proastă, să nu zic în umbră. Şi nu pentru frumuseţe, cât pentru talentul cu care era înzestrată. Un timbru vocal frumos, i-a ridicat pretenţiile. I-a schimbat comportamentul şi bineînţeles, i-a triat prietenii.

-Vin la tine la o cafea. Pot?
-Nu.
-Atunci cum facem să ne vedem. Trebuie să vorbim.
-Ne vedem la ... şi-i dau numele localului.

Mă îmbrac şi ajung înaintea ei. Îmi comand o cafea şi un RedBull, să mor cât mai repede şi scot o ţigară, să-mi înnec întrebările.

-Nu se mai fumează în acest local, domnişoară. îmi spune timid, un chelner începător.

Pun ţigara înapoi şi primesc mesaj
-Ajung în două minute. Încearcă să nu faci vreo fază urâtă.

Mă ridic şi ies rapid, înainte să ajungă. Nu mai dau proştilor şi proastelor, şansa să îmi ruineze zilele. Probabil s-a cuplat cu vreunul din bărbaţii cu care mi-am tras-o. Poate apărea la braţ cu ceea ce am iubit eu timp de doi ani. Poate îşi dorea să îmi demontreze că a reuşit să obţină ceea ce eu nu voi reuşi niciodată. Ştie ea ce...

Am plecat şi mă bucur că am făcut-o. Nu voi şti niciodată de ce m-a avertizat să nu fac vreo fază urâtă , însă tot mai mult cred că ceea ce nu şti, nu te afectează.

Am bagat-o pe restricţionat şi pe mesaje spam.
Xana, ţine minte un lucru : încearcă să treci prin viaţa oamenilor  care-ţi erau cândva prieteni , subtil şi elegant. Când pleci, să nu-ţi audă tocurile , reproşurile , regretele sau răzbunările. Abia atunci vei fi cu adevărat femeie. Până atunci, eşti doar o tentativă.

vineri, 27 noiembrie 2015

Şi...totuşi



Nu mi-a plăcut iarna, niciodată. De mică, eram supusă la fel şi fel de probe (să nu le zic încercări ce aveau să mă marcheze). Ieşeam afară în noaptea de Crăciun şi mă uitam la cerul înstelat. Puneam întrebări, la care mi s-a răspuns într-un târziu. Într-un....mult prea târziu.

Şi-ai apărut tu, cu ochii tăi verzi şi n-a mai trebuit să privesc cerul. Te priveam pe tine şi ştiai deja ce întrebări am în minte. Mă asigurai că în braţele tale, nu o să-mi îngheţe lacrimile niciodată, pentru că nu mă vei face să plâng.

Îmi asortai nopţile friguroase, cu prăjitură de caramel şi vin fiert. Şi -mi parfumai dimineţile cu şoapte . Şi nicio declaraţie nu era mai frumoasă, ca şi atunci când îţi puneai capul pe burtica mea şi vorbeai cu ea ca şi cum ar înţelege ce îi spui.

Se pare că acum, vinul fiert şi prăjitura, nu vor mai avea niciun gust. Iar picioarele, o să-mi fie mereu reci. Se pare că simt absenţa ta doar când e frig. Doar când lacrimile se opresc în suflet, îngheţate. 

Şi totuşi, imi mai iubeşti burtica?



joi, 19 noiembrie 2015

Am jelit

......vreo trei zile şi m-am îmbătat groaznic. Nu vin. Nu coniac. Nu cocktail. Nu am vrut să mor lent, ci brusc. Să uit de tot , nu să -mi amintesc. Vodka. Singura armă care mă dărâmă cu o viteză şi o putere necruţătoare.

Mi-am făcut ordine în gânduri, ca după fiecare furtună . Mi-am pus întrebări, mi-am găsit soluţii şi am mers mai departe.

Am iubit , am abandonat şi-am vrut să iubesc din nou. Puteam să fac asta, doar că nu cu aceeaşi persoană.

M-am cufundat în lecturi plăcute şi în muncă. Mi-am făcut abonament la sală şi mi-am lăsat acolo , printre genuflexiuni cu bara, toate durerile din suflet. Cu căştile-n urechi, alergatul pe bandă , e un bun exorcist.

Trăiesc sănătos. Fumez mai puţin. Alcool zero.
Cu mintea limpede,  constat că parcă nu îmi lipseşte atât de tare.

Cât despre restul purtătorilor de pulă... nimic de zis. Stau departe de orice prezenţă masculină şi încerc să mă detoxific de nemernic. Până la ultima picătură din el.

Şi că tot vorbeam de picături...



luni, 2 noiembrie 2015

......o să te simt, în picături de ploi.


Nu m-a dărâmat niciodată  , nimic, decât privirea aceea resemnată.
L-am chemat. Şi a venit. Ce prost! mi-am spus după mesajul lui ''Ajung în trei ore''

Şi a ajuns. Am crezut că o să-mi joace jocul. Defapt, el jucase noua realitate. Realitatea aceea, în care nu mai e tandru. Nu mai e atent. Nu mă mai mângâie. Nu mă mai sărută. Nu mă întreabă dacă sunt bine. Nu mai încearcă să-mi ghicească gândurile ,nici să-mi desluşească iţele din spatele gesturilor.

Abia acum, am văzut clar diferenţa. Şi indiferenţa. Dintre un om ce m-a iubit dar s-a resemnat.

Îl văd mai frumos. Mai bine îmbrăcat. Mai atent la el. Mai bărbat. Mai masculin. Mai plin de farmec ca oricând. 

Şi pleacă. Cum nu a plecat niciodată. Fără întrebări , fără nedumeriri. Pleacă probabil în braţele uneia ce-i va umple privirea cu iubire. 

S-a vindecat.
Repede.

La mine-n suflet, răni încep să se deschidă. 

joi, 29 octombrie 2015

Se poate şi mai rău.


 Telefonul scăpat în toaletă, portofelul pierdut, găsit şi pe urmă scăpat în plină aglomeraţie. Un ţiuit puternic la ieşirea dintr -un magazin. Controlată. Acuzată pe nedrept. Un tren pierdut. Numere de telefon de care n-o să mai dau niciodată. O doamnă secretară irascibilă care mă ceartă ca pe un copil obraznic. Durere infernală de cap. Întâlnire anulată cu un domn X. 

Poate acum ceva vreme, aş fi înjurat de toţi sfinţii . Poate îi vorbeam urât secretarei, poate începeam să plâng de nervi şi ciudă pentru trenul pierdut, pentru întâlnirea anulată şi pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat. Dar...i-am zâmbit şi secretarei şi situaţie. Şi asta pentru că sunt sigură că toate întâmplările acestei zile, au avut un scop precis. Când nu e nimeni să te-mpiedice, intervine soarta. Şi fuţi câte o trântă şi te mai odihneşti puţin , exclamând SE POATE ŞI MAI RĂU.

luni, 26 octombrie 2015

Azi uit.

Azi e o zi specială. Uit cine sunt, uit cine eşti. Uit de ce am plecat din viaţa ta. Uit câte vorbe s-au spus şi câte mesaje am şters fără să le citesc. Uit de promisiuni făcute mie şi încalc reguli scrise cu stiloul pe foi colorate. 

O să beau ceva (în caz de regret, să dau vina pe alcool)
O să-ţi trimit un mesaj cu  adresa hotelului şi-o să rămâi surprins. O să crezi că e o glumă, dar totuşi o să vii. În graba. Pe roşu. O să demarezi ca un drogat în sevraj, iar eu o să te aştept calmă ca un dependent ce şi-a luat deja drogul.

O să vorbim. O să-mi ceri explicaţii. O să-ţi spun că nu ştiu cine eşti şi de ce mă iei la rost. O să intri în joc. O să te strâng în braţe. O să plâng. Pentru că îmbrăţisările tale, nici o amnezică nu le uită. O să te sărut . O să mă aşez lângă tine goală de trecut, de prezent şi de orice întâmplare ce ne-a adus chin.

Şi-o să ne futem. :))

The end.

luni, 19 octombrie 2015

Oare...



.... doar eu îmi aleg oamenii în funcţie de cât de bine se integrează în povestea mea?






joi, 15 octombrie 2015

Drumul până în faţa uşii



Drumul până în faţa uşii biroului său, a fost un calvar. 

Hai că poţi! Fii serioasă. Nu eşti la un date, eşti la o întâlnire de care depinde viitorul tău. Menţine contactul vizual, iar strângerea de mână să nu aibă în ea nicio vibraţie erotică. Nu te uita ademenitor. Nu-ţi mângâia părul, gâtul sau orice altceva. Nu-ţi muşca buza şi nu te gândi sub nicio formă dacă e bun la pat. Controlează-te! Ştii bine că ai eşuat de multe ori din cauza asta. Măcar acum să iasă bine. Ai nevoie de ştampila şi semnătura lui. Dă răspunsuri clare şi precise. Nu folosi metafore. Ai blogul pentru asta. 


Dincolo de prag, am devenit cu totul alt om. Unii spun că o uşă e doar trecerea dintr două camere. Eu cred că uşile, sunt trecerea dintr-o lume în alta.Mi-am calibrat fiecare gest, fiecare frază. L-am privit cum se cuvine şi n-am trădat nicio secundă ceea ce se ascunde în spatele machiajului meu simplu. Dacă până nu demult totul se rezolva cu un decolteu pe roşu sau roz profund şi o pereche de pantofi cu toc cui, astăzi am aflat că o mână de fier într-o mănuşă de catifea, poate să îţi schimbe viaţa într-o clipă. Iar asta, fără niciun compromis.


O baie fierbinte, un pahar de şampanie , melodia asta... şi atât.

marți, 13 octombrie 2015

Strangers in the night



Ţigări fumate de nervi. Ţigări fumate de plictiseală. Ţigări fumate pe ascuns. Ţigări fumate alături de cafele tari şi fierbinţi.

Şi mai ales, ţigările fumate după....

După ce păcatul a fost comis şi verigheta lui pusă din nou pe deget. După ce nasturii cămăşii călcate impecabil au fost smulşi în nebunia momentului, iar bikinii sfâşiaţi , atârnând undeva alene.. 
După ce parfumul meu s-a îmbibat fără discriminare pe tot corpul lui ,ce-mi completase pentru câteva momente integramele nedezlegate ale minţii . 

În surdină, Sinatra. Ceva cu strangers in the night şi something in your eyes was so inviting 
Pe noptieră paharele goale. Sub cearşaf, formele mele, pline. Pe geam, stropi reci de ploaie.
Jos, taxiul. 

el- Ai timp pentru o ţigară?
eu-Ţigara de după...?
Mă priveşte aprobator.
eu-Nu... Nu mai am timp.

Am fumat cartuşe întregi, etichetate cu - ţigara de după sex- . Însă cea mai liniştitoare ţigară, a rămas aceea de după prima îmbrăţişare de după sex. Care s-a sfârşit cu o poveste de dragoste. Poveste care a luat şi ea sfârşit. Poveste pe care am stins-o , după ce-am fumat-o până la filtru. 



luni, 12 octombrie 2015

Zile ploioase

Pot să-mi dau seama de minciuni. Pot să fac diferenţa dintre un om care-mi vorbeşte şi un om care mă minte. Pot să ştiu cu precizie un răspuns, printr-o privire atentă , aţintită spre partea corectă a corpului. Pot să ghicesc trecutul unui om, doar vorbind despre prezent.

el-Te uiţi cam ciudat  îmi spune, în timp ce îl ascult cu interes
eu-Da. Eşti...captivant.
el-Vrei să-mi citeşti gândurile?
eu-Nu.

Nu mă complic cu asta, când adevărul şi minciuna se afla pe chipurile noastre.

Detaliile fac diferenţa. Nu voi flirta niciodată cu un bărbat a cărui servietă este plină de hârtii şi acte. Această servietă îmi spune că el face toată treaba. Însă voi arunca o privire jucăuşă servietei subţiri, care îmi spune - eu dau de lucru oamenilor-

În zilele ploioase, îmi place să citesc. Am început cu cărţi şi am ajuns la oameni.

Voi ce faceţi în zilele ploioase?

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Johnson's Baby


Un Johnson's Baby pentru suflet, vă rog. Să nu -mi mai plângă sub duş şi să-l lase mole şi catifelat. Să-i vindece cicatricile şi să-i mascheze alegerile mele proaste, care l-au lovit direct.

Până atunci, un Martini alb şi un Kent .

Nu-mi mai permit să jelesc. Nu mai pot să plâng ori de câte ori  mă compromit şi-mi dau seama că nu voi fi niciodată o femeie demnă. Nu mai pot să pretind respect, când  cad în genunchi, de bună voie şi fără niciun principiu.

La visele mele nu renunţ. NU. Şi chiar dacă acum o oră, un bărbat de 43 de ani, cu fire albe mi-a trecut pragul apartamentului , ştiu măcar că în următoarele trei luni, am asigurată chiria pentru spaţiul acela , care încă nu s-a transformat în birou -dar urmează-

Nu renunţ nici moartă, la ceea ce mi-am propus. Şi nu contează câte negocieri de genul celei de astăzi vor mai fi. Ştiu clar ce îmi doresc, ştiu clar pe cine trebuie să sun şi să pup în pulă şi ştiu acum, că este adevărată expresia aceea:

Cine nu e dispus să facă un compromis mare la început, va face zeci de compromisuri mai mici, pe parcurs. 


miercuri, 23 septembrie 2015

ABC-daaar....





Am mai spus și repet...să nu faceți greșeala să vă întoarceți după ce-ați pus punct.

luni, 21 septembrie 2015

Septembrie, luni.








Au fost zile de naștere, pe care le-am uitat. Și nu mă refer la zilele altora, ci la zilele mele.
Se spune că dacă privești retrospectiv iar anul care a trecut nu îți aduce lacrimi , e un an pierdut. Se pare că eu scriu cu lacrimi în ochi , dându-i dreptate celui/celei care mi-a lăsat comentariul la postarea precedentă.

Nu prea poţi câştiga războaie când eşti setată pe autodistrugere...

Sper totuși să se înșele.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Am un război de câştigat


Când i-am deschis uşa, am fost calmă şi sigură pe mine, ca un politician mincinos, în plină campanie electorală. Încă de mică am învăţat să-mi înnăbuş trăirile, emoţiile, tot ceea ce m-ar fi putut face slabă pentru o clipă. Şi am ajuns departe, doar datorită faptul că inima mi-a fost multă vreme formată dintr-un aliaj puternic. Şi mulţi s-au trezit cu lama cuţitului ruptă, încercând să mă lovească.

Cum bine am învăţat din lecţiile trecutului, nu a fost mare uimire. Am vorbit frumos, nu am pus întrebări indiscrete, am destins atmosfera, am încins spiritele, mi-am înghiţit lacrimile şi problemele o dată cu şampania băută şi cred că , cel mai important, l-am făcut să nu îi pară rău de banii pe care mi i-a dat. Prima impresie, devine , în meseria asta, cea mai bună carte de vizită.


Iar dacă acum moartea s-ar pune alături de mine, i-aş spune zâmbind
-Mai lasă -mă un pic. Am un război de câştigat. Cu viaţa-

Şi o să îl câştig. Îi sunt cuiva datoare cu asta. Şi nu contează câte căzături vor mai fi...
De jos poţi oricând să te ridici. De sus, poţi doar să cazi.

''Lasă-mă s-o ard neconvenţional, Decât un om fals, mai bine animal''

vineri, 18 septembrie 2015

Piesa noastră.

Nu mi-a fost niciodată mai frică de necunoscuţi, decât acum. Am umblat prin multe paturi străine, cu oameni pe care urma să îi văd pentru prima şi ultima dată. Nu mi-a fost teamă de nimic, înafară de plata corectă pe care puteau să nu mi-o ofere.

Şi mă trezesc că aştept, într-o cameră de hotel, un domn oarecare. Domneşte în mine panica şi regretul profund, că o să îmi ia ceea ce am mai de preţ : schimbarea pe care am decis să o fac începând de acum doi ani.

E o greşeală. Şi mi-e atât de groază de amintirea cuvintelor lui

el-Să nu mă dezamăgeşti. O să simt asta, indiferent unde sau cu cine o să fiu. 
eu-Bine.
el-Juri?
eu-Da.
el-Pe ce?
eu-Să nu am parte niciodată de un copil.

Şi cred că deja e prea târziu să ies din joc. Au fost împărţite sumele, cu cateva ore înainte să vin aici. Trist.

Aşa că.... tac şi înghit.

joi, 17 septembrie 2015

Corigentă.




Nu există dietă mai bună şi nici antrenament mai susţinut, decât necazurile şi întâmplările nefericite apărute brusc. 

Nu există stări mai proaste, decât acelea în care îţi dai seama că te ai decât pe tine, iar cei care cândva ţi-au fost alături, azi nici în amintire nu mai sunt.

Nu există lacrimi mai grele, decât acelea ce cad în singurătate şi te storc de orice putere, lăsându-te fără vlagă.

Şi nici nopţi mai lungi, ca nopţile în care încerci să găseşti soluţii la probleme care aparent, nu au nici o soluţie.

Am plâns mult. Gânduri confuze îmi răstoarnă ploaia peste suflet. Iar mintea mea, a rămas corigentă la tot ce înseamnă să gândeşti pozitiv.
Că nu am murit, a fost o minune. Dacă voi reuşi de acum înainte să supravieţuiesc şi să trec peste toate cu mintea limpede şi fără sechele, ăsta da! va fi un miracol.

miercuri, 16 septembrie 2015

Accident.




  Care erau şansele să mi se întâmple asta , tocmai acum?
Tocmai când viaţa s-a decis să-mi dea totul pe tava. Locuri noi, oameni noi, maşină, un job promiţător şi multe vise.

Sâmbătă seara, am avut accident.
Alcool-ul şi melodia asta, m-au bagat într-un faliment crunt.
Maşina făcută praf, alte două maşini în care am ricoşat, distruse şi ele, plus un gard din fier şi o bucată de casă afectate.
Şi ca şi cum nu era de-ajuns, permisul suspendat pentru trei luni lungi şi amare.

Am scăpat cu câteva vânătăi, spre uimirea oamenilor adunaţi la locul accidentului, ca la un spectacol cu intrare liberă.

Şi tot ce îmi amintesc, este că melodia de mai sus era la maxim, iar la refren, ajunsesem la 140 km/h, în condiţii de carosabil umed şi curbă deosebit de periculoasă.

Eu ce mă fac acum?

-Nimeni nu te-asteapta, nu mai privi in urma
Ti se arata drumul, hai calca pedala
Te chem in furtuna... 
Ia viata de la capat, tot ce a durut sfarama... 
A ta e lumea toata, hai calca pedala
Te astept in furtuna!! Hai!! -

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Plouă.



-Să ai grijă de tine.
-De ce?
-Că altfel, nu mai are cine să imi poarte mie de grijă. 

Şi n-ai avut grijă de tine. 

Cum de ştiu asta? Pentru simplul fapt că în clipa asta, nimeni nu are grijă de mine.

vineri, 11 septembrie 2015

Scurt.


Acum câţiva ani , aveam o maşină (cochetă aş zice), pe care am vândut-o din lipsă de bani.
Poliţie.
Verificări.
Asigurarea expirată de luni bune.
Bla bla.
Vrăjeală.
Până la urmă scap basma curată cu promisiunea că:

-Haideţi domnu' miliţian că vă dau o cafea bună... Ce naiba!
-Domnişoară...vorbiţi urât.
-Ce am zis rău?
-Poliţist, nu miliţian.
-Reformulez : Domnu' poliţist, vă dau numărul şi mă contactaţi, da? Că nu am bani de amenzi. oricum vând maşina cât de repede... Facem noi să fie bine.

Tinerel. 30+.
Uşor de manevrat.

După câteva zile şi câteva discuţii aberante, rămâne să ne vedem undeva, într-o parcare. Urcă la mine în maşină.
eu- bun. haide...
el-unde?faci un oral?
eu-sigur.
el- aha! crezând că glumesc.
eu-serios. desfă-ţi cureaua.

O desface. se uită în stânga şi în dreapta. Lume multă. Are tendinţa să renunţe.

eu- haide odată! că n-am timp. Lasă-i să se uite.


Şi-o scoate. Mică. Prea mică, dar... o iau în gură şi o sug de câteva ori, fără să mă intereseze cine şi de unde ne priveşte.  Minunăţie de pulă se scoală şi cere linsă şi mai mult. Dar...

eu- gata. pleacă.
el- atât?
eu- da. ţi-am spus că vând maşina .
el- pentru că te-am scutit de amendă a fost asta?
eu-mai vorbim...



Astăzi, mă trezesc cu un mesaj, după aproape doi ani de la întâmplarea respectivă

''Ce-a fost cu faza aceea? Mă tot întreb...''


sâmbătă, 5 septembrie 2015

Oare visez?



Păcat că nu eşti aici să mă vezi. Nu ţi-ar veni să crezi că te-ai înşelat. Când ţi-am spus că am învăţat să fac diferenţa între bine şi rău, mi-ai spus că aberez. Îţi aduci aminte în ce hal ţi-ai bătut joc de mine?

el- Ţi-am cumpărat un preş.
eu- Pentru ce?
el- Să-l pui la intrare şi să vezi ce se întâmplă cu el. Cam asta se va întâmpla şi cu tine.
eu- pariu că nu?
el- te cunosc prea bine. N-o să te schimbi. 

  Ieri am fost să văd un spaţiu de închiriat, care în trei săptămâni maxim, se va transforma în birou. Propriul birou. 
Sunt sigură că nu m-ai crede când ţi-aş spune că pe preşul tău, vor călca oameni care la intrare vin cu probleme, iar la ieşire pleacă cu rezolvări. 

 Oare visez?