duminică, 31 decembrie 2017

zero.

Nu mai sunt la vârsta la care să am regrete. Nici că oamenii au plecat, nici că maşina nu merge, nici că fututa asta de karma s-a intors şi a lovit şi am anesteziat-o cu vodka şi alte substanţe. Nu mai sunt la vârsta la care să-mi fac planuri. Lipsă de speranţă sau maturitate? Poate ambele.
Planul de acasă nu se potriveste cu cel din târg, sentimentele tale nu se potrivesc cu ale lui, asternuturile nu trebuie asortate cu lenjeria pentru că le vezi doar tu , iar tu te ştii şi aşa neasortată şi aşa nemângâiată.

În fine.
Regrete? Nu regret nimic. Şi când zic nimic, chiar aşa e. Planuri? Niciunul. Şi când zic niciunul, e un pic forţat, pentru că şi lipsa unui plan, poate fi de fapt cel mai bun plan.

2017- ai fost pe placul meu.
2018- __________________________________________ fă ce vrei din mine, numai nu mă face femeie de casă. Dă-mi doar fraieri buni la pat, care să plece după ce fac sex cu ei. Nu imi da de ăia ce vor să rămână , că nu sunt pregătită.

vineri, 29 decembrie 2017

Curvar.


Iată-mă aici. Aici unde vin când realitatea se zdruncină. Aici unde pot să mă încrunt, unde nu trebuie să zâmbesc frumos şi unde nu trebuie să păcălesc ochii nimănui. Nu-s plânsă, nici ameţită. Nu-s deprimată, nici cu vreo supărare anume. Sunt bine, mirosind a el....şi a păcat. Şi imi doresc tot mai des şi tot mai tare. Tot mai adânc şi tot mai mult. Şi ştiu....ştiu că nimic pe lumea asta nu mă împlineşte mai mult decât bărbatul care nu va fi niciodată al meu, pentru că e deja al alteia. Şi de-ar fi al meu, nu l-aş mai dori lângă mine, pe mine, sub mine, în mine. 

L-am vrut de vreo trei ani. L-am avut recent. L-am chemat şi l-am futut şi l-am iubit şi l-am simţit ca pe nimeni altul. Şi mi-a cedat şi i-am cedat. Şi ne-am privit şi ne-am tăcut şi ne-am vorbit şi...l-am blocat. 

Şi l-aş scoate de la block să văd dacă şi ce mi-a scris. Şi l-aş mai chema o dată la mine , în mine, pe fugă, că deh, sunt sărbătorile şi toată lumea e fizic cu familia, dar cu gândurile prin paturi şi chiloţi din dantelă. 

10 minute de mers cu maşina. Evit să trec pe lângă casa lui. Să-i văd nevasta, să-i văd copiii. Să-l văd poate pe el şi să-mi amintesc de clipa în care m-a futut şi puteam să jur că nu îi pasă de nimic. decât de mine. 

Am zis mereu că nu mă bag acolo unde bărbatul pe care îl vreau e tată de fată. Pentru că un tată de fată trebuie să fie un model, nu un curvar. Dar uneori, mai trecem peste reguli. Mai futem şi ce am promis că nu futem. Şi ştim că acolo, în cel mai mare păcat, e cel mai dulce orgasm. 

Mai trăiţi?

miercuri, 31 mai 2017

am scris. am sters. am scris. am sters.
Concluzia: sotia lui e cea mai norocoasă femeie.
Fir-ati ai dracu.... bărbaţi însuraţi!

luni, 27 martie 2017

Trăiesc?

Trăiesc. 
Trăiesc lucruri pe care nu am vrut să le trăiesc, dar pe care le-am atras cumva, asupra mea. Trăiesc un vis care nu este al meu , dar care imi place, care mă surprinde zilnic şi care mă face să mă uit în oglindă , de data asta fără ochii in lacrimi sau sufletul în genunchi. Trăiesc o poveste care nu are legătură cu iubirea, dar care mă face să mă simt iubită. 

N-am mai scris demult. Nici nu mai am talentul acela de a aşterne frumos frazele. 
Doar atât am vrut să mentionez aici: nu am viaţa pe care am visat-o. ci una cu mult mai bună.

Trăiesc. În sfârşit.

luni, 30 ianuarie 2017

Fără titlu. Fără sens

30.01.2017

Cum zboară timpul şi cum îmi trece viaţa. Cum sunt tot la acelaşi nivel , indiferent de schimbările pe care le-am făcut. Cum nimic din ce mi-am propus nu s-a realizat.
Cum am dat nebunia nopţilor pe liniştea unor braţe care mă ţin parcă atât de stângaci. Cum nu am ştiut să mă bucur de toate prostiile pe care le-am făcut şi cum mi-am zis că trebuie să mă transform fix în ceea ce am urât cel mai mult: fata de casă, îmbrăcată în trening, care zâmbeşte tuturor şi se preface că viaţa îi este perfectă.

Sunt o proastă.