Visele mi se împlinesc , dar sunt prea proastă să-mi pese.
joi, 30 iunie 2016
proastă
Visele mi se împlinesc , dar sunt prea proastă să-mi pese.
luni, 27 iunie 2016
Şi uite că deja e mâine şi încă nu...nu e mai bine.
vineri, 17 iunie 2016
Aici. Acum
Eram la mii de km depărtare şi îl simțean al meu.
Acum e aici, în stânga mea şi parcă ne despart ani lumină .
În patul greşit. Cu omul greşit . Şi când mă gândesc că odată...acelaşi pat şi acelaşi om, îmi erau cele mai corecte alegeri din întreaga mea viață.
Acum e aici, în stânga mea şi parcă ne despart ani lumină .
În patul greşit. Cu omul greşit . Şi când mă gândesc că odată...acelaşi pat şi acelaşi om, îmi erau cele mai corecte alegeri din întreaga mea viață.
marți, 14 iunie 2016
Eram.
Eram atât de tânără . Și-atât de dezinvoltă. Fără principii și reguli, fără agendă încărcată, fără notițe și memento-uri. Purtam tocuri îndrăznețe și culori țipătoare. Dar mai ales, purtam ceea ce acum îmi lipsește : durerea-n pizdă de tot ce se petrece.
Parcă oamenii nu mai sunt la fel, după ce te schimbi. Parcă nu mai pot să le interpretez privirile , cum o făcemi înainte și nici atingerile nu-mi mai dau fiori pe șira spinării. Parcă-mi vine să le fut un cap în gură , să plec rapid undeva , într-un spațiu închis și să-mi dau foc. #colectiv.
Parcă nici el, cel mai nebun dintre toți nu mai are flerul cu care m-a cucerit la început. Povestim despre el, despre mine...evitând să vorbim însă, despre noi.
-Tu, mai tragi?
-Dar tu?
-Eu te-am întrebat primul.
-mmm, nu.
-Eu , da.
Și scoate pliculețul și își prepară doza. Cobor din mașină și îmi dau seama, că acum îl detest, exact pentru același lucru pentru care l-am plăcut.
vineri, 10 iunie 2016
Fug întotdeauna când situația îmi scapă de sub control. Și nu mă întorc, decât în momentul în care, pentru toată drama s-au plâns toate lacrimile.
Mă întorc , numai atunci când simt că nu mai sunt în mijlocul lucrurilor și a evenimentelor.
Bagaje.
Drum lung.
Gânduri.
Planuri. Totul. Nimic.
joi, 9 iunie 2016
Decizii.
Am fost lângă oameni, când sentințele au fost pronunțate, când totul li s-a prăbușit în fața ochilor într-o singură clipă , printr-un singur verdict.
Cu ochii umezi, încercând să ordone lacrimilor să nu curgă din ochii lui de bărbat puternic, se uită la mine și îmi spune :
- S-a dus totul... Am pierdut totul. Ce mă fac?
În lipsa unui răspuns, las capul în pământ și înghit în sec.
-Trebuie să plec. Îmi pare rău.
Și știu că ar fi așteptat să -i fac promisiuni. Să îl asigur că rămân lângă și că se poate baza pe mine oricând..oricum. Și știu că și -o minciună era folositoare. S-ar fi agățat de ea ca un adolescent de primii lui fiori ai dragostei. Cu toată inima, cu ambele mâini și cu toată încrederea .
Dar n-am putut s-o fac. Nu pot să rămân , acolo unde-s doar ruine. Nu pot să stau alături de perdanți.
Nu pot să iau parte la dezamăgirile lui și să sufăr ca și cum ar fi ale mele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)