joi, 30 iunie 2016

proastă


Ironie. Mi se întâmplă lucrurile pe care mi le-am dorit, iar eu aţipesc în faţa lor. Îmi sunt sub nas oamenii pe care i-am vrut, iar eu mă-mpiedic de borduri imaginare. Îmi sunt toate servite pe tavă, de cel mai priceput ospătar, iar eu mănânc îngheţată ieftină cu 1 leu.

Visele mi se împlinesc , dar sunt prea proastă să-mi pese.

luni, 27 iunie 2016


Puse pe foaie, multe planuri par bune. Trăite pe orizontală, multe relaţii par să meargă. Puse cap la cap, multe lucruri pe care le facem, par să se contrazică. Pusă în faţa sentimentului de eşec, mi-am luat sticla cu vin, un bărbat ales random şi o cameră de hotel şi mi-am zis că mâine va fi mai bine.

Şi uite că deja e mâine şi încă nu...nu e mai bine.

vineri, 17 iunie 2016

Aici. Acum

Eram la mii de km depărtare şi îl simțean al meu.
Acum e aici, în stânga mea şi parcă ne despart ani lumină .

În patul greşit. Cu omul greşit . Şi când mă gândesc că odată...acelaşi pat şi acelaşi om, îmi erau cele mai corecte alegeri din întreaga mea viață.


marți, 14 iunie 2016

Eram.

Eram atât de nebună atunci. Și mi-e atât de dor de senzaționalul evenimentelor care nu-mi dădeau pace să dorm. Erau nopți întregi pe care le trăiam în sferturi. Le împărțeam cu oameni care deja aveau o jumătate ce-i aștepta acasă. Cu oameni frumoși, cu oameni de care m-am lăsat prostită în orice circumstanță.

Eram atât de tânără . Și-atât de dezinvoltă. Fără principii și reguli, fără agendă încărcată, fără notițe și memento-uri. Purtam tocuri îndrăznețe și culori țipătoare. Dar mai ales, purtam ceea ce acum îmi lipsește : durerea-n pizdă de tot ce se petrece.

Parcă oamenii nu mai sunt la fel, după ce te schimbi. Parcă nu mai pot să le interpretez privirile , cum o făcemi înainte și nici atingerile nu-mi mai dau fiori pe șira spinării. Parcă-mi vine să le fut un cap în gură , să plec rapid undeva , într-un spațiu închis și să-mi dau foc. #colectiv.

Parcă nici el, cel mai nebun dintre toți nu mai are flerul cu care m-a cucerit la început. Povestim despre el, despre mine...evitând să vorbim însă, despre noi.
-Tu, mai tragi?
-Dar tu?
-Eu te-am întrebat primul.
-mmm, nu. 
-Eu , da. 

Și scoate pliculețul și își prepară doza. Cobor din mașină și îmi dau seama, că acum îl detest, exact pentru același lucru pentru care l-am plăcut.

vineri, 10 iunie 2016


Am intrat în casă și-am izbucnit în plâns. Motive o groază, regrete la fel. Am fumat mult. Am vorbit mult. Singură. Am trântit uși, pahare, farfurii. Am dat muzica la maxim și mi-am pus vecinii în cap. Cu excepția ei. Vecina de la 3 căreia îi duc gunoiul, când îl lasă în scară, în fața ușii.

Fug întotdeauna când situația îmi scapă de sub control. Și nu mă întorc, decât în momentul în care, pentru toată drama s-au plâns toate lacrimile.
Mă întorc , numai atunci când simt că nu mai sunt în mijlocul lucrurilor și a evenimentelor.

Bagaje.
Drum lung.
Gânduri.
Planuri. Totul. Nimic.

joi, 9 iunie 2016

Decizii.


Am fost părtașa multor decăderi. Unele bruște , ca un accident de mașină frontal, altele lente, ca o boală ce nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești.
Am fost lângă oameni, când sentințele au fost pronunțate, când totul li s-a prăbușit în fața ochilor într-o singură clipă , printr-un singur verdict.

Cu ochii umezi, încercând să ordone lacrimilor să nu curgă din ochii lui de bărbat puternic, se uită la mine și îmi spune :
- S-a dus totul... Am pierdut totul. Ce mă fac?

În lipsa unui răspuns, las capul în pământ și înghit în sec.

-Trebuie să plec. Îmi pare rău.

Și știu că ar fi așteptat să -i fac promisiuni. Să îl asigur că rămân lângă și că se poate baza pe mine oricând..oricum. Și știu că și -o minciună era folositoare. S-ar fi agățat de ea ca un adolescent de primii lui fiori ai dragostei. Cu toată inima, cu ambele mâini și cu toată încrederea .
Dar n-am putut s-o fac. Nu pot să rămân , acolo unde-s doar ruine. Nu pot să stau alături de perdanți.
Nu pot să iau parte la dezamăgirile lui și să sufăr ca și cum ar fi ale mele.