vineri, 27 mai 2016

Am înțeles.

Bun.
Bine.
Gata.
Am priceput. Am înțeles...așa că nu-i nevoie de alte piedici. M-am lovit destul la genunchi și la coate, de la atâtea și atâtea căzături. Am înțeles că ori de câte ori nu fac bine un lucru, sunt trimisă înapoi să îl închei cum trebuie. Am înțeles că orice lovitură fizică, care lasă cicatrici ( sau nu) are o semnificație. De unde și atâtea răni (deschise încă) la degetul mijlociu, drept. Am înțeles că trebuie să tac . Că n-a fost bine să-l ascult pe nenorocit când mi-a spus să ies în față să-mi spun părerea. Cum nu trebuia nici să râvnesc la tricoul lui. Pe care până la urmă nu l-am dat jos.
Am înțeles că treaba cu karma, nu e o pedeapsă și că ea vine doar să echilibreze.

Am înțeles în astea două săptămâni, multe. Prea multe. Și nu mai e nevoie de alte întâmplări. Pe cuvânt.

marți, 24 mai 2016

Tricoul...


A fost prima dată când l-am văzut în tricou. Când pantalonul cu dungile perfecte, au fost înlocuite de ceva mai lejer. Când părul îi stătea dezordonat și barba îi era crescută atât cât să -mi trezească instincte bine ținute-n frâu. Prima dată când i-am trimis mesaj , rugându-l să îmi vândă mie tricoul acela al lui.

-Pentru ce îți trebuie?
-Să îl am.
-Va trebui să mi-l dai tu jos.
-De acord. Cu condiția să fiu legată la ochi să nu văd ce fac.
-Chiar dacă nu o să vezi, o să simți.
-Cât costă?
-Ți-l fac cadou.
-Locul și ora.
-Mâine. Ora 18. După ședință. Parchez în spate. Ne vedem acolo.
-Perfect.

În ce mă bag? Să-l ia dracu' tricou ...

miercuri, 18 mai 2016

Pregătită.



Sunt gata. Gata să înfrunt trecutul , cu tot ce implică el.
La o sticlă de vin, într-o cameră de hotel, așa cum îmi place. Și știu că o să-i cedez. Și o voi face fără niciun regret. Însă mâine... mâine o să mă simt, fie prea plină de el, fie prea goală. Dar măcar, o să mă simt cumva.

Văd o noapte lungă la orizont(ală).


marți, 17 mai 2016

Domnule....




Știi? Ți-aș spune pe nume, dar mi-e teamă. Mi te-aș imagina dezbrăcat, dar îmi place atât de tare cum îți stă costumul, cămașa , cravata... Ți-aș scrie uneori, mai puțin formal, așa cum m-ai rugat, dar nu-mi pot lăsa cuvintele să se expedieze prin mesaje gratuite. Sunt prea scumpe . Sunt prea prețioase și nu le mai spun așa, în orice circumstanță.

M-aș fi așezat astăzi lângă tine, la masă, dar am preferat să ies, să fumez și să las pe alta-n locul acela. Te-aș fi privit în ochi , dacă știam să privesc frumos. Fără gânduri meschine. Așa că, am spus un '' da, mai rezist. Mulțumesc de întrebare'' și mi-am văzut de treburi.

Ți-aș spune că am avut o zi grea, că oamenii pe care mi i-ai trimis să mă ajute , m-au călcat pe bătături încă de la primele ore ale dimineții. Ți-aș spune că nu e bună cafeaua din biroul tău și nici secretara cu care ți-o tragi. Te-aș ajuta să organizezi petrecerea aceea, dacă n-ar fi la tine acasă. Nu vreau să cunosc nimic din ce ai, nimic din ce-ți place. Nu vreau să văd unde mănânci, unde-ți bei cafeaua, unde e locul a cărui ușă o deschizi seară de seară. Locul unde nu mai ești domnul președinte...ci un simplu bărbat cu vise prea mari pentru coșmarul ăsta în care ne scăldăm speranțele.

Știi? Ți-aș spune pe nume și te-aș privi în ochi...dar e atât de dulce jocul de-a timida... 

duminică, 15 mai 2016

Dilemă.


Să mă întorc în trecut, pentru o lecţie neterminată, sau să târăsc după mine punctele de suspensie ale poveştii?

Să-l las să mă ajungă din urmă şi să mă împiedic, sau să fug printre blocuri, pe alei întunecate, cât mă țin picioarele?

Cidată treabă-i viața!

sâmbătă, 14 mai 2016

Când?


Ne rupem timpul în bucăți mici și-l împărțim cu alții. Uneori echitabil, alteori nu. Toți au ceasuri, doar că întârzierea lor, de multe ori e mintală. 
Petrecem nopți, pentrecem dimineți, în companii proaste, doar să nu fim singuri. Și e vai de omul care nu e capabil să stea cu propria persoană , fără să o ia razna.

Invitații la cafele, ceaiuri, sticle de vin. Trimise prin mesaje, mail-uri , sau bilețele parfumate ademenitor.

Când ai stat ultima dată cu tine? Când te-ai invitat la un film? La o cină? La un pahar de orice, fără nimeni altcineva? Când te-ai îmbrăcat ultima dată frumos știind că te vezi cu cea mai importantă ființă din univers? Când ți-ai vorbit, când te-ai ascultat, când te-ai privit în ochi ?

Eu o voi face azi. 
Pentru că mâine poate nu mai sunt. 

joi, 12 mai 2016

Bărbatul cu cârje.

Ştii cât îmi place să stau şi să -i privesc? Unii trişti şi nesiguri pe ei. Oameni frumoşi, dar care n-au curaj. Alţii, cu nasul pe sus, vrând să arate lumii cine sunt ei. Unii ţinându-se de mână , alţii păstrând distanţa , dar zâmbind complice. Unii cu verighete, alţii cu amante. Unele cu ochii roşii de plâns, altele cu zâmbetul larg de -m-a futut bine noaptea trecută-

Îl văd pe el . 30 şi un pic. Poate 40 nearătaţi. Habar nu am. La kilograme şi la vârstă, întotdeauna mă-nşel.

Cârje. Mă îndrept spre banca de alături, mă aşez şi îl privesc. Analiză. Nota 9. Întrebare: Ce-a pățit. Se ridică, îmi zâmbește  și pleacă. Rămân acolo și-l aștept. Au trecut 148 de oameni pe langa mine, până s-a întors. Știam că o va face.

-Tot aici?
-Te așteptam. Ești al 149-lea.
-De pe lista ta?
-Nu. A 149-lea om care a trecut pe lângă mine, de când ai plecat.
-Totuși... ce faci aici, așa, privind?
-Privesc. Tu ce faci aici, așa , mergând în cârje. 
-Accident domestic.
-Te-a împins soția pe scări?
-Măcar de-aș fi avut.
-Să nu-ți dorești. Să nuuuu cumva să te-mpiedici în vreo verighetă, că ăla chiar că se poate numi accident domestic.
-O cafea? 
-E seară.
-Ceai?
-Încă nu-i atât de seară...
-Te mai pot vedea? Știu că nu e abordarea perfectă. Eu cu piciorul în refacere...
-Nu. 
-M-ai păcălit când ai zis că m-ai așteptat? 
-Deloc. Te-am așteptat să mi se confirme un lucru. Acum o să plec. Mi-a părut bine..

Plec zâmbind .
E frumos și liniștitor când oamenii se-ntorc. Când văd o privire și e deajuns. Când nu trebuie cuvinte , sau alte gesturi. O privire.

luni, 9 mai 2016

Scaunul din spate.

               


Era o vreme când nu ştiam să tac. Când nu ştiam să ascult. Când nu ştiam să gândesc. Era o vreme în care spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Şi-mi treceau multe. Aveam atâtea de arătat lumii, iar ea, curva, nu avea timp pentru mine.

Şi-am tăcut. 
Şi-am înghiţit. 
Şi nu m-am mai pus de atunci , niciodată în primul rând. M-am pus pe scaunul din spate şi abia atunci am început să pricep. M-am aşezat cuminte şi mi-am muşcat limba . E bine aici. La locul tău, privindu-i pe toţi cum încearcă să schimbe o lume . O lume privită prin ecranul telefonului. O lume a cărei ochi îi vezi doar în poze.

Cu pantaloni la dungă şi o cămaşă albă, cu o privire rece şi indiferentă, cu părul şi gândurile prinse strâns, îl admiri din umbră pe domnul preşedinte. Are o voce clară, gravă, severă. Ochii albastri. Părul negru.
Se uită la mine constant. Îi evit privirea. La fel de constant. 
La sfârşitul şedinţei , se ridică, vine spre mine , mă prinde de braţ şi îmi spune
- De ce nu spui niciodată nimic? 
- Sunt alţii care se ocupă de asta.
- Nu faci bine ce faci. Mai ţii minte ce ai spus prima dată când ai venit aici?
- Nu. Ce?
- Mereu am vrut să aflu ce e în spatele geamurilor astea mari, în care uneori îmi verificam coafura. Am venit cu gânduri şi idei multe. Şi cu speranţa că ne vom privi în ochi şi ne vom vorbi deschis. Şi nu te-ai ţinut de cuvânt. 
- Ştiu. Poate ar fi mai bine să mă retrag.
- Nu. Miercuri vreau să nu mai fi un simplu spectator. Implică-te. Te rog.
- O să iasă prost.
- Îţi promit că o să iasă bine.
- Mă cunosc.
- Atunci lasă-ne şi pe noi să te cunoaştem. 

E prea târziu. 
Nu-mi dau scaunul din spate, de unde-i pot admira calităţile, pe niciun scaun din faţă , de unde pot să-i descoper defectele. 

miercuri, 4 mai 2016

A fost...



Într-o ţinută all black, cu o curea în talie, mă prezint în faţa lui fără nicio urmă de slabiciune. Calc apăsat , îmbrăcată cu partea întunecată a garderobei mele. Rujul timid, colorează gânduri netransformate în cuvinte. Inelul negru, cu pietricele de jur împrejur, dă senzaţia de lux şi eleganţă. Senzaţia nu e tot una cu realitatea. Părul ondulat, trădează sălbăticia nativă, bine ţinută-n frâu de cureaua aceea.

-Ţi-ai revenit, din câte văd. Care e preţul?
-Ca data trecută.
-Cam ieftin.
-Îmi ştiu preţul.
-Am impresia că mă favorizezi.
-Deloc. Oral, nu?
-De data asta vreau mai mult.
-Nu se poate. 
-Nu mi-ai spus asta..
-Credeam că ne-am înțeles...

Cădem de comun acord. Fără prea multe vorbe, îl las să mă atingă. Își plimbă mâinile pe trupul meu și vrea să mă sărute. 
Nu.
Se oprește. Stă o clipă. Îmi prinde cu o mână, mâinile la spate iar cu cealalta mă prinde de păr. Un fel de Grey puțin necizelat, aș zice.
Mă sărută. Îi răspund. Cu reținere. Mă întoarce cu fața către perete și-mi dă bikinii jos. 

-Ce faci?
-Nu fi proastă.

Tac. Nu mă mișc. Îmi mușc buza ca și o Anastasia panicată, dar dornică.
I-o simt. Vrea să mă fută, dar mă-ntorc , mă las jos și i-o sug , ca un drept la replică.
Ejaculează după câteva minute. 
Nervos , îmi dă banii și-mi spune că pot să plec. Îmi trag pe mine bikinii și ies în tăcere.

A fost bine.