vineri, 29 martie 2019

Fără titlu

Mi-e presărată viața cu particule fine de speranță și cafeaua mi-e fierbinte precum o amantă înnebunită după cel care-o fute. Am zis că niciodată nu o să mă mai plâng de soarta mea, fiindcă tot ce s a întâmplat a avut pana la urma un sens. Sens neînțeles la momentul acela.
Am zis că indiferent prin câte voi mai trece ( și nu mă refer la paturi...) o să rămân cu ceea ce nimeni nu îmi poate lua vreodată: optimismul.
Deși nu par, sunt o învingătoare. De fapt, fiecare suntem, pentru că toți la un moment dat am avut punctul nostru de rupere. Dar ne am lipit bucata cu bucata și am mers mai departe ca și cum...am fi fost întregi și neștirbiți.

Mi-e bine și drag. Drag de viața asta așa nedreaptă deseori... Îmi permit să sper că mai exista ceva și dincolo de moarte. Timpul trece prea repede. Iar eu mai vreau dimineți cu cafea fierbinte și speranțe dulci.

Pa.

miercuri, 27 martie 2019

Camera asta.

Din camera asta cu geamuri mari, totul are o logica mai bună. Oamenii nu-s triști, sunt doar prea jos ca să îmi pot da seama dacă privirile lor sunt senine sau înnorate. Se misca grăbiți, iar eu îmi exersez feminitatea, prin gesturi pline de calm și lentoare. Am fost întotdeauna prea apucată. De unde și nevoia de sex rapid și niciodată de dragoste...

Din camera asta, distrug oameni și tot de aici, chem sa repar alți oameni. Mereu am fugit de vecinii din blocurile de vizavi. Vecini care mă privesc când trag draperiile și îmi dau jos hainele. Am avut o poveste ciudata acum câțiva ani. Cred ca urmează alta acum. Doar ca...voi încerca sa mă feresc. Iubesc prea mult locul acesta, ca sa mi-l incarc cu întâmplări greu de gestionat.

Din camera asta...voi ajunge unde îmi doresc. Nu ca locație, ci ca și om.


luni, 25 martie 2019

gablonț

Mă indragostesc precum o proastă de oameni în fața cărora mă dau întotdeauna deșteaptă. Dar știu ca trece și știu bine.

Viața mea nu a fost niciodată mai bună și niciodată mai proastă. Puse pe cântar, cele doua formează echilibrul perfect. Zilele îmi sunt pline de responsabilitate, iar nopțile pline de fapte iresponsabile. Fac totul perfect și totul greșit, doar că pe paliere diferite. Ar fi tragic sa se inverseze lucrurile... Am mai spus ca sunt pe muchie de cutit și nu mai e mult pana la dezechilibru. E doar o chestiune de timp. De foarte mult timp...sper.

Nu am crezut niciodată că totul poate fi atât de...perfect de imperfect. Sa zâmbesc și sa mă sperii in același timp. Sunt precum un condamnat la moarte care își accepta cu seninătate și bucurie sentința, însă ca o ultima dorința, e sa fie lăsat sa trăiască încă 80 de ani. Paradoxul paradoxurilor.

In fine.
E buna ciocolata asta cu cocos. Și șampania asta rece. Și ploaia care nu mi a dat voie azi sa strălucesc. Gablonturile strălucesc decât la soare. Diamantele nu au nevoie de lumina prea multă, dar eu nu-s un diamant. M am oferit mereu in circumstanțe prea ieftine ca sa mai conteze.

Pa

duminică, 10 martie 2019

Abstract

Când se vor liniști apele, o sa scriu cu drag despre tot. Despre Domnul P, despre “genul acela”, despre inginerul șef de fabrică, despre inginerul de la tranșare, despre iluzia mea dulce-amară, despre toți cei ce au intrat deodată in viața mea și eu i am primit cu incantarea unei psihopata ce avea la spate un cuțit. A fost cu fiecare, ceva frumos. Nu sex exclusiv. Ci jocul acela de-a pururi fermecător, care mi-a arătat de fiecare dată că mintea rămâne cea mai puternică armă: de seducție, de cucerire, de distrugere , etc. O armă pe care dacă nu o mânuiești cu măiestrie, s ar putea ca victimele să supraviețuiască și să ți-o iei. Bine...oricum ți-o iei pe alte părți, căci karma e atentă la tot ce faci și ce nu faci...

Când o sa fie soare și liniște, voi povesti in tihnă de toate stările care acum îmi sunt amestecate precum culorile dintr un tablou abstract.
Pana atunci...
Aveți grijă de voi. Și mai zâmbiți din când in când in fața oamenilor ce va privesc cu încruntare.

vineri, 8 martie 2019

Genul acela (2)

Mi-au plăcut mereu bărbații de la care am avut ce să învăț în pat. Fiecare mi-a fost stăpân. Mi-a fost maestru și învățător. Fiecare mi-a imprimat in minte anumite mișcări, anumite cuvinte. Fiecare din ei m-a modelat. Chiar și cei care m-au refuzat pt a părea ei mai “diferiți”. Doar ca pentru mine sunt toți la fel și nimeni nu primește o medalie de aur fiindcă s a abtinut sa nu mi-o tragă, crezând că va avea a doua șansă. Iar eu vou aprecia faptul ca vrea de la mine și altceva Inafara de pizdă. Mare greșeală.

Colegul meu de muncă, e special. Am vorbit despre naivitatea lui, direct proporțională cu penisul minunat pe care l am frecat câteva secunde, doar să știu ce mă așteaptă.
Probabil îl voi suna intr o noapte, după o sticlă de vin...băută cu gândurile mele. Probabil voi fi de data aceasta in rol de “maestră” deși experiența mi-a arătat că uneori oamenii știu mai multe decât par a știi. 

I-am văzut dimineață noua postură. E mai sigur pe el, stă drept, cu bărbia ridicată și pieptul în față; i-am spus cuvinte frumoase acum doua zile. Se pare ca a prins ideea și a inteles ca ceea ce are in pantaloni...nu ajută dacă nu are și o atitudine pe măsură. Pana la urma, noi...felul nostru de a fi și toate cele, sunt cartea de vizita a organelor noastre genitale. Sau mă rog...ușa care duce intr-acolo.

Și nimeni nu se oprește in loc, pentru cineva care stă ascuns in spatele biroului. 
M-a sărutat pe ascuns și mi-a fost dor sa simt ca fac lucruri care nu trebuie făcute. Dar nu lucruri grave. Ci lucruri inocente și pline de trăire. 
E un copil frumos. 

miercuri, 6 martie 2019

Genul acela...

...care niciodată nu vorbește prea mult și nu râde prea zgomotos. Acela pe care îl vezi in spatele calculatorului, cuminte și silitor, intr un birou, dar care rupe filmele porno acasă. Acela care e prea timid să facă primul pas, dar in timiditatea lui...arată cumva naiv și incitant. Însă asta, doar in ochii acelora ca mine. Obișnuite cu bărbați siguri pe ei, prea aroganți și prea mândri de ceea ce au in pantaloni.

Am știut din prima zi când l-am întâlnit la muncă, că nu va trece mult timp pana când o să mă joc cu el. Și nu jocuri cu final dureros. Nu jocuri sentimentale. Jocuri in care amandoi ne luăm tributul.

Mă simt fain...
Și tot ce îmi doresc, este să îl scot din timiditate; sa îl șlefuiesc. E important , cum am mai spus, sa dăm de oameni care să ne facă sa facem tot ceea ce suntem capabili. Iar el... el e capabil de multe!



vineri, 1 martie 2019

așa și așa

...precum un ghiocel în fața unei tornade.
...precum o ispită sexy într-o lume plină de gay
...precum o picătură de otravă dată unui om deja muribund
...precum o lanternă aprinsă intr-o sală cu mii de reflectoare puternice
...precum zumzetul unei albine pe un stadion plin de suporteri nervoși


Cam așa mă simt azi.
Primăvară liniștită.