duminică, 27 decembrie 2015

Îţi mulţumesc.

Pentru tot ce  ai făcut pentru mine. Pentru toate lacrimile şi bătăile de joc. Pentru că m-ai subestimat şi m-ai făcut să lupt să-ţi demonstrez că pot mai mult decât credeai tu. Pentru tot răul ce mi l-ai făcut, te-am iertat.  Toţi avem nebunii. Toţi ascundem câte un psihopat, criminal, violator, tâlhar în noi . Depinde de circumstanţe, pe care-l descătuşăm. Eram o copilă. Ce bună circumstanţă şi ce bună lecţie să îmi arăţi încă de mică cât de profitoare e rasa umană.

Ţi-a păsat că am plâns nopţi întregi? Oare te vor ajunge cândva blestemele mele? Eu sper că nu, acum când realizez că fără mica escapadă prin iad, în care m-ai târât toată copilăria , n-aş fi ajuns cine sunt.

O curvă ar spune unii, care-mi ştiu trecutul (sau mă rog...o parte din el). O instabilă psihic , ar spune alţii , pe care-i tratam ca pe niste impostori, când mă ţineau de mână. Însă doar eu ştiu ce sunt cu adevărat. Eu şi cu tine. 

Mai ţii minte când ţi-ai pus ştreangul la gât?
Credeai că o să te opresc. Credeam că o să te opresc. Dar mi-am amintit cât de laş eşti, încât ţi-era teamă să o faci. Ştiai că faptele ce mi le-ai făcut, te vor trimite într-o Golgota de mii de ori mai rea decât cea descrisă în cărţi.

Eu sunt o învingătoare , tată.
Şi te-am iertat. Şi îţi mulţumesc. 
Nu te urăsc.
Doar mi-e milă.


miercuri, 23 decembrie 2015

Din spaimă şi disperare




M-a întrebat de unde vin şi cine sunt cu adevărat, după ce am încercat toate poziţiile , prin toate locurile posibile şi pasibile de amendă.
I-am spus zâmbind, din spaimă şi disperare. Atunci a pus cap la cap totul . Atunci a înţeles de ce nu-mi plac florile, fluturii şi Crăciunul.

Deşi nu mai sunt un copil, iar vârsta vrea cu tot dinadinsul să-şi picteze pe chipul meu opera, vreau să-mi creez singură, un Crăciun pe care nu l-am avut niciodată.
Un Crăciun în care să nu plâng din vina oamenilor răi. Un Crăciun în care să mă simt acasă, chiar dacă asta înseamnă doar o cameră goală şi un brad împodobit prost.  Defapt, nici nu ştiu ce înseamnă acasă. Să fie oare mirosul de cozonac şi o familie mare, în jurul unei mese pline? Să fie oare râsete şi amintiri depănate la un pahar de vin fiert? Să fie oare senzaţia aceea că te afli exact unde trebuie?

Ce ştiu eu?
Nu am habar ce-nseamnă, când pentru mine, tot ce auzeam erau pahare sparte, uşi trântite, frustrări ce mureau nespuse şi ţipete . Din spaimă şi disperare.

Se spune că nu e bine să uiţi de unde ai plecat.
Mai gândeşte-te odată. Când pleci din iad... chiar e recomandat să uiţi. Asta dacă o să poţi.



Sărbători fericite, dacă mă mai citeşte careva pe aici.

duminică, 6 decembrie 2015

Fără să plece şi să uite....








Xana



Mă sperie telefoanele primite de la persoane cu care am rupt legăturile. Mă sperie, pentru că ştiu că ceva se întâmplă. Ceva cu adevărat remarcabil, că altfel nu şi-ar permite să mă deranjeze.

Ea... hai să-i zic Xana... e genul de femeie atrasă de scenă. De lume, de agitaţie, de atenţie, de oameni cu funcţii înalte care au alaturi de ei femei care fac pe proastele.
Am împărţit în trecut patul, cluburile, baia, oglinda , băncile liceului şi mai târziu ale facultăţii şi unii bărbaţi .

Am trecut-o în nefiinţă când mi-am dat seama că mă pune într-o lumină proastă, să nu zic în umbră. Şi nu pentru frumuseţe, cât pentru talentul cu care era înzestrată. Un timbru vocal frumos, i-a ridicat pretenţiile. I-a schimbat comportamentul şi bineînţeles, i-a triat prietenii.

-Vin la tine la o cafea. Pot?
-Nu.
-Atunci cum facem să ne vedem. Trebuie să vorbim.
-Ne vedem la ... şi-i dau numele localului.

Mă îmbrac şi ajung înaintea ei. Îmi comand o cafea şi un RedBull, să mor cât mai repede şi scot o ţigară, să-mi înnec întrebările.

-Nu se mai fumează în acest local, domnişoară. îmi spune timid, un chelner începător.

Pun ţigara înapoi şi primesc mesaj
-Ajung în două minute. Încearcă să nu faci vreo fază urâtă.

Mă ridic şi ies rapid, înainte să ajungă. Nu mai dau proştilor şi proastelor, şansa să îmi ruineze zilele. Probabil s-a cuplat cu vreunul din bărbaţii cu care mi-am tras-o. Poate apărea la braţ cu ceea ce am iubit eu timp de doi ani. Poate îşi dorea să îmi demontreze că a reuşit să obţină ceea ce eu nu voi reuşi niciodată. Ştie ea ce...

Am plecat şi mă bucur că am făcut-o. Nu voi şti niciodată de ce m-a avertizat să nu fac vreo fază urâtă , însă tot mai mult cred că ceea ce nu şti, nu te afectează.

Am bagat-o pe restricţionat şi pe mesaje spam.
Xana, ţine minte un lucru : încearcă să treci prin viaţa oamenilor  care-ţi erau cândva prieteni , subtil şi elegant. Când pleci, să nu-ţi audă tocurile , reproşurile , regretele sau răzbunările. Abia atunci vei fi cu adevărat femeie. Până atunci, eşti doar o tentativă.

vineri, 27 noiembrie 2015

Şi...totuşi



Nu mi-a plăcut iarna, niciodată. De mică, eram supusă la fel şi fel de probe (să nu le zic încercări ce aveau să mă marcheze). Ieşeam afară în noaptea de Crăciun şi mă uitam la cerul înstelat. Puneam întrebări, la care mi s-a răspuns într-un târziu. Într-un....mult prea târziu.

Şi-ai apărut tu, cu ochii tăi verzi şi n-a mai trebuit să privesc cerul. Te priveam pe tine şi ştiai deja ce întrebări am în minte. Mă asigurai că în braţele tale, nu o să-mi îngheţe lacrimile niciodată, pentru că nu mă vei face să plâng.

Îmi asortai nopţile friguroase, cu prăjitură de caramel şi vin fiert. Şi -mi parfumai dimineţile cu şoapte . Şi nicio declaraţie nu era mai frumoasă, ca şi atunci când îţi puneai capul pe burtica mea şi vorbeai cu ea ca şi cum ar înţelege ce îi spui.

Se pare că acum, vinul fiert şi prăjitura, nu vor mai avea niciun gust. Iar picioarele, o să-mi fie mereu reci. Se pare că simt absenţa ta doar când e frig. Doar când lacrimile se opresc în suflet, îngheţate. 

Şi totuşi, imi mai iubeşti burtica?



joi, 19 noiembrie 2015

Am jelit

......vreo trei zile şi m-am îmbătat groaznic. Nu vin. Nu coniac. Nu cocktail. Nu am vrut să mor lent, ci brusc. Să uit de tot , nu să -mi amintesc. Vodka. Singura armă care mă dărâmă cu o viteză şi o putere necruţătoare.

Mi-am făcut ordine în gânduri, ca după fiecare furtună . Mi-am pus întrebări, mi-am găsit soluţii şi am mers mai departe.

Am iubit , am abandonat şi-am vrut să iubesc din nou. Puteam să fac asta, doar că nu cu aceeaşi persoană.

M-am cufundat în lecturi plăcute şi în muncă. Mi-am făcut abonament la sală şi mi-am lăsat acolo , printre genuflexiuni cu bara, toate durerile din suflet. Cu căştile-n urechi, alergatul pe bandă , e un bun exorcist.

Trăiesc sănătos. Fumez mai puţin. Alcool zero.
Cu mintea limpede,  constat că parcă nu îmi lipseşte atât de tare.

Cât despre restul purtătorilor de pulă... nimic de zis. Stau departe de orice prezenţă masculină şi încerc să mă detoxific de nemernic. Până la ultima picătură din el.

Şi că tot vorbeam de picături...



luni, 2 noiembrie 2015

......o să te simt, în picături de ploi.


Nu m-a dărâmat niciodată  , nimic, decât privirea aceea resemnată.
L-am chemat. Şi a venit. Ce prost! mi-am spus după mesajul lui ''Ajung în trei ore''

Şi a ajuns. Am crezut că o să-mi joace jocul. Defapt, el jucase noua realitate. Realitatea aceea, în care nu mai e tandru. Nu mai e atent. Nu mă mai mângâie. Nu mă mai sărută. Nu mă întreabă dacă sunt bine. Nu mai încearcă să-mi ghicească gândurile ,nici să-mi desluşească iţele din spatele gesturilor.

Abia acum, am văzut clar diferenţa. Şi indiferenţa. Dintre un om ce m-a iubit dar s-a resemnat.

Îl văd mai frumos. Mai bine îmbrăcat. Mai atent la el. Mai bărbat. Mai masculin. Mai plin de farmec ca oricând. 

Şi pleacă. Cum nu a plecat niciodată. Fără întrebări , fără nedumeriri. Pleacă probabil în braţele uneia ce-i va umple privirea cu iubire. 

S-a vindecat.
Repede.

La mine-n suflet, răni încep să se deschidă. 

joi, 29 octombrie 2015

Se poate şi mai rău.


 Telefonul scăpat în toaletă, portofelul pierdut, găsit şi pe urmă scăpat în plină aglomeraţie. Un ţiuit puternic la ieşirea dintr -un magazin. Controlată. Acuzată pe nedrept. Un tren pierdut. Numere de telefon de care n-o să mai dau niciodată. O doamnă secretară irascibilă care mă ceartă ca pe un copil obraznic. Durere infernală de cap. Întâlnire anulată cu un domn X. 

Poate acum ceva vreme, aş fi înjurat de toţi sfinţii . Poate îi vorbeam urât secretarei, poate începeam să plâng de nervi şi ciudă pentru trenul pierdut, pentru întâlnirea anulată şi pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat. Dar...i-am zâmbit şi secretarei şi situaţie. Şi asta pentru că sunt sigură că toate întâmplările acestei zile, au avut un scop precis. Când nu e nimeni să te-mpiedice, intervine soarta. Şi fuţi câte o trântă şi te mai odihneşti puţin , exclamând SE POATE ŞI MAI RĂU.

luni, 26 octombrie 2015

Azi uit.

Azi e o zi specială. Uit cine sunt, uit cine eşti. Uit de ce am plecat din viaţa ta. Uit câte vorbe s-au spus şi câte mesaje am şters fără să le citesc. Uit de promisiuni făcute mie şi încalc reguli scrise cu stiloul pe foi colorate. 

O să beau ceva (în caz de regret, să dau vina pe alcool)
O să-ţi trimit un mesaj cu  adresa hotelului şi-o să rămâi surprins. O să crezi că e o glumă, dar totuşi o să vii. În graba. Pe roşu. O să demarezi ca un drogat în sevraj, iar eu o să te aştept calmă ca un dependent ce şi-a luat deja drogul.

O să vorbim. O să-mi ceri explicaţii. O să-ţi spun că nu ştiu cine eşti şi de ce mă iei la rost. O să intri în joc. O să te strâng în braţe. O să plâng. Pentru că îmbrăţisările tale, nici o amnezică nu le uită. O să te sărut . O să mă aşez lângă tine goală de trecut, de prezent şi de orice întâmplare ce ne-a adus chin.

Şi-o să ne futem. :))

The end.

luni, 19 octombrie 2015

Oare...



.... doar eu îmi aleg oamenii în funcţie de cât de bine se integrează în povestea mea?






joi, 15 octombrie 2015

Drumul până în faţa uşii



Drumul până în faţa uşii biroului său, a fost un calvar. 

Hai că poţi! Fii serioasă. Nu eşti la un date, eşti la o întâlnire de care depinde viitorul tău. Menţine contactul vizual, iar strângerea de mână să nu aibă în ea nicio vibraţie erotică. Nu te uita ademenitor. Nu-ţi mângâia părul, gâtul sau orice altceva. Nu-ţi muşca buza şi nu te gândi sub nicio formă dacă e bun la pat. Controlează-te! Ştii bine că ai eşuat de multe ori din cauza asta. Măcar acum să iasă bine. Ai nevoie de ştampila şi semnătura lui. Dă răspunsuri clare şi precise. Nu folosi metafore. Ai blogul pentru asta. 


Dincolo de prag, am devenit cu totul alt om. Unii spun că o uşă e doar trecerea dintr două camere. Eu cred că uşile, sunt trecerea dintr-o lume în alta.Mi-am calibrat fiecare gest, fiecare frază. L-am privit cum se cuvine şi n-am trădat nicio secundă ceea ce se ascunde în spatele machiajului meu simplu. Dacă până nu demult totul se rezolva cu un decolteu pe roşu sau roz profund şi o pereche de pantofi cu toc cui, astăzi am aflat că o mână de fier într-o mănuşă de catifea, poate să îţi schimbe viaţa într-o clipă. Iar asta, fără niciun compromis.


O baie fierbinte, un pahar de şampanie , melodia asta... şi atât.

marți, 13 octombrie 2015

Strangers in the night



Ţigări fumate de nervi. Ţigări fumate de plictiseală. Ţigări fumate pe ascuns. Ţigări fumate alături de cafele tari şi fierbinţi.

Şi mai ales, ţigările fumate după....

După ce păcatul a fost comis şi verigheta lui pusă din nou pe deget. După ce nasturii cămăşii călcate impecabil au fost smulşi în nebunia momentului, iar bikinii sfâşiaţi , atârnând undeva alene.. 
După ce parfumul meu s-a îmbibat fără discriminare pe tot corpul lui ,ce-mi completase pentru câteva momente integramele nedezlegate ale minţii . 

În surdină, Sinatra. Ceva cu strangers in the night şi something in your eyes was so inviting 
Pe noptieră paharele goale. Sub cearşaf, formele mele, pline. Pe geam, stropi reci de ploaie.
Jos, taxiul. 

el- Ai timp pentru o ţigară?
eu-Ţigara de după...?
Mă priveşte aprobator.
eu-Nu... Nu mai am timp.

Am fumat cartuşe întregi, etichetate cu - ţigara de după sex- . Însă cea mai liniştitoare ţigară, a rămas aceea de după prima îmbrăţişare de după sex. Care s-a sfârşit cu o poveste de dragoste. Poveste care a luat şi ea sfârşit. Poveste pe care am stins-o , după ce-am fumat-o până la filtru. 



luni, 12 octombrie 2015

Zile ploioase

Pot să-mi dau seama de minciuni. Pot să fac diferenţa dintre un om care-mi vorbeşte şi un om care mă minte. Pot să ştiu cu precizie un răspuns, printr-o privire atentă , aţintită spre partea corectă a corpului. Pot să ghicesc trecutul unui om, doar vorbind despre prezent.

el-Te uiţi cam ciudat  îmi spune, în timp ce îl ascult cu interes
eu-Da. Eşti...captivant.
el-Vrei să-mi citeşti gândurile?
eu-Nu.

Nu mă complic cu asta, când adevărul şi minciuna se afla pe chipurile noastre.

Detaliile fac diferenţa. Nu voi flirta niciodată cu un bărbat a cărui servietă este plină de hârtii şi acte. Această servietă îmi spune că el face toată treaba. Însă voi arunca o privire jucăuşă servietei subţiri, care îmi spune - eu dau de lucru oamenilor-

În zilele ploioase, îmi place să citesc. Am început cu cărţi şi am ajuns la oameni.

Voi ce faceţi în zilele ploioase?

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Johnson's Baby


Un Johnson's Baby pentru suflet, vă rog. Să nu -mi mai plângă sub duş şi să-l lase mole şi catifelat. Să-i vindece cicatricile şi să-i mascheze alegerile mele proaste, care l-au lovit direct.

Până atunci, un Martini alb şi un Kent .

Nu-mi mai permit să jelesc. Nu mai pot să plâng ori de câte ori  mă compromit şi-mi dau seama că nu voi fi niciodată o femeie demnă. Nu mai pot să pretind respect, când  cad în genunchi, de bună voie şi fără niciun principiu.

La visele mele nu renunţ. NU. Şi chiar dacă acum o oră, un bărbat de 43 de ani, cu fire albe mi-a trecut pragul apartamentului , ştiu măcar că în următoarele trei luni, am asigurată chiria pentru spaţiul acela , care încă nu s-a transformat în birou -dar urmează-

Nu renunţ nici moartă, la ceea ce mi-am propus. Şi nu contează câte negocieri de genul celei de astăzi vor mai fi. Ştiu clar ce îmi doresc, ştiu clar pe cine trebuie să sun şi să pup în pulă şi ştiu acum, că este adevărată expresia aceea:

Cine nu e dispus să facă un compromis mare la început, va face zeci de compromisuri mai mici, pe parcurs. 


miercuri, 23 septembrie 2015

ABC-daaar....





Am mai spus și repet...să nu faceți greșeala să vă întoarceți după ce-ați pus punct.

luni, 21 septembrie 2015

Septembrie, luni.








Au fost zile de naștere, pe care le-am uitat. Și nu mă refer la zilele altora, ci la zilele mele.
Se spune că dacă privești retrospectiv iar anul care a trecut nu îți aduce lacrimi , e un an pierdut. Se pare că eu scriu cu lacrimi în ochi , dându-i dreptate celui/celei care mi-a lăsat comentariul la postarea precedentă.

Nu prea poţi câştiga războaie când eşti setată pe autodistrugere...

Sper totuși să se înșele.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Am un război de câştigat


Când i-am deschis uşa, am fost calmă şi sigură pe mine, ca un politician mincinos, în plină campanie electorală. Încă de mică am învăţat să-mi înnăbuş trăirile, emoţiile, tot ceea ce m-ar fi putut face slabă pentru o clipă. Şi am ajuns departe, doar datorită faptul că inima mi-a fost multă vreme formată dintr-un aliaj puternic. Şi mulţi s-au trezit cu lama cuţitului ruptă, încercând să mă lovească.

Cum bine am învăţat din lecţiile trecutului, nu a fost mare uimire. Am vorbit frumos, nu am pus întrebări indiscrete, am destins atmosfera, am încins spiritele, mi-am înghiţit lacrimile şi problemele o dată cu şampania băută şi cred că , cel mai important, l-am făcut să nu îi pară rău de banii pe care mi i-a dat. Prima impresie, devine , în meseria asta, cea mai bună carte de vizită.


Iar dacă acum moartea s-ar pune alături de mine, i-aş spune zâmbind
-Mai lasă -mă un pic. Am un război de câştigat. Cu viaţa-

Şi o să îl câştig. Îi sunt cuiva datoare cu asta. Şi nu contează câte căzături vor mai fi...
De jos poţi oricând să te ridici. De sus, poţi doar să cazi.

''Lasă-mă s-o ard neconvenţional, Decât un om fals, mai bine animal''

vineri, 18 septembrie 2015

Piesa noastră.

Nu mi-a fost niciodată mai frică de necunoscuţi, decât acum. Am umblat prin multe paturi străine, cu oameni pe care urma să îi văd pentru prima şi ultima dată. Nu mi-a fost teamă de nimic, înafară de plata corectă pe care puteau să nu mi-o ofere.

Şi mă trezesc că aştept, într-o cameră de hotel, un domn oarecare. Domneşte în mine panica şi regretul profund, că o să îmi ia ceea ce am mai de preţ : schimbarea pe care am decis să o fac începând de acum doi ani.

E o greşeală. Şi mi-e atât de groază de amintirea cuvintelor lui

el-Să nu mă dezamăgeşti. O să simt asta, indiferent unde sau cu cine o să fiu. 
eu-Bine.
el-Juri?
eu-Da.
el-Pe ce?
eu-Să nu am parte niciodată de un copil.

Şi cred că deja e prea târziu să ies din joc. Au fost împărţite sumele, cu cateva ore înainte să vin aici. Trist.

Aşa că.... tac şi înghit.

joi, 17 septembrie 2015

Corigentă.




Nu există dietă mai bună şi nici antrenament mai susţinut, decât necazurile şi întâmplările nefericite apărute brusc. 

Nu există stări mai proaste, decât acelea în care îţi dai seama că te ai decât pe tine, iar cei care cândva ţi-au fost alături, azi nici în amintire nu mai sunt.

Nu există lacrimi mai grele, decât acelea ce cad în singurătate şi te storc de orice putere, lăsându-te fără vlagă.

Şi nici nopţi mai lungi, ca nopţile în care încerci să găseşti soluţii la probleme care aparent, nu au nici o soluţie.

Am plâns mult. Gânduri confuze îmi răstoarnă ploaia peste suflet. Iar mintea mea, a rămas corigentă la tot ce înseamnă să gândeşti pozitiv.
Că nu am murit, a fost o minune. Dacă voi reuşi de acum înainte să supravieţuiesc şi să trec peste toate cu mintea limpede şi fără sechele, ăsta da! va fi un miracol.

miercuri, 16 septembrie 2015

Accident.




  Care erau şansele să mi se întâmple asta , tocmai acum?
Tocmai când viaţa s-a decis să-mi dea totul pe tava. Locuri noi, oameni noi, maşină, un job promiţător şi multe vise.

Sâmbătă seara, am avut accident.
Alcool-ul şi melodia asta, m-au bagat într-un faliment crunt.
Maşina făcută praf, alte două maşini în care am ricoşat, distruse şi ele, plus un gard din fier şi o bucată de casă afectate.
Şi ca şi cum nu era de-ajuns, permisul suspendat pentru trei luni lungi şi amare.

Am scăpat cu câteva vânătăi, spre uimirea oamenilor adunaţi la locul accidentului, ca la un spectacol cu intrare liberă.

Şi tot ce îmi amintesc, este că melodia de mai sus era la maxim, iar la refren, ajunsesem la 140 km/h, în condiţii de carosabil umed şi curbă deosebit de periculoasă.

Eu ce mă fac acum?

-Nimeni nu te-asteapta, nu mai privi in urma
Ti se arata drumul, hai calca pedala
Te chem in furtuna... 
Ia viata de la capat, tot ce a durut sfarama... 
A ta e lumea toata, hai calca pedala
Te astept in furtuna!! Hai!! -

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Plouă.



-Să ai grijă de tine.
-De ce?
-Că altfel, nu mai are cine să imi poarte mie de grijă. 

Şi n-ai avut grijă de tine. 

Cum de ştiu asta? Pentru simplul fapt că în clipa asta, nimeni nu are grijă de mine.

vineri, 11 septembrie 2015

Scurt.


Acum câţiva ani , aveam o maşină (cochetă aş zice), pe care am vândut-o din lipsă de bani.
Poliţie.
Verificări.
Asigurarea expirată de luni bune.
Bla bla.
Vrăjeală.
Până la urmă scap basma curată cu promisiunea că:

-Haideţi domnu' miliţian că vă dau o cafea bună... Ce naiba!
-Domnişoară...vorbiţi urât.
-Ce am zis rău?
-Poliţist, nu miliţian.
-Reformulez : Domnu' poliţist, vă dau numărul şi mă contactaţi, da? Că nu am bani de amenzi. oricum vând maşina cât de repede... Facem noi să fie bine.

Tinerel. 30+.
Uşor de manevrat.

După câteva zile şi câteva discuţii aberante, rămâne să ne vedem undeva, într-o parcare. Urcă la mine în maşină.
eu- bun. haide...
el-unde?faci un oral?
eu-sigur.
el- aha! crezând că glumesc.
eu-serios. desfă-ţi cureaua.

O desface. se uită în stânga şi în dreapta. Lume multă. Are tendinţa să renunţe.

eu- haide odată! că n-am timp. Lasă-i să se uite.


Şi-o scoate. Mică. Prea mică, dar... o iau în gură şi o sug de câteva ori, fără să mă intereseze cine şi de unde ne priveşte.  Minunăţie de pulă se scoală şi cere linsă şi mai mult. Dar...

eu- gata. pleacă.
el- atât?
eu- da. ţi-am spus că vând maşina .
el- pentru că te-am scutit de amendă a fost asta?
eu-mai vorbim...



Astăzi, mă trezesc cu un mesaj, după aproape doi ani de la întâmplarea respectivă

''Ce-a fost cu faza aceea? Mă tot întreb...''


sâmbătă, 5 septembrie 2015

Oare visez?



Păcat că nu eşti aici să mă vezi. Nu ţi-ar veni să crezi că te-ai înşelat. Când ţi-am spus că am învăţat să fac diferenţa între bine şi rău, mi-ai spus că aberez. Îţi aduci aminte în ce hal ţi-ai bătut joc de mine?

el- Ţi-am cumpărat un preş.
eu- Pentru ce?
el- Să-l pui la intrare şi să vezi ce se întâmplă cu el. Cam asta se va întâmpla şi cu tine.
eu- pariu că nu?
el- te cunosc prea bine. N-o să te schimbi. 

  Ieri am fost să văd un spaţiu de închiriat, care în trei săptămâni maxim, se va transforma în birou. Propriul birou. 
Sunt sigură că nu m-ai crede când ţi-aş spune că pe preşul tău, vor călca oameni care la intrare vin cu probleme, iar la ieşire pleacă cu rezolvări. 

 Oare visez?

joi, 3 septembrie 2015

Suge-o , fraiere!




       Nici un medicament nu mi-a tratat rănile interioare, cum a făcut-o vodka. Niciun pansament nu a oprit hemorgiile contradicţiilor mai bine decât alea îmbibate în alcool.
Recunosc. Pe vremea când vedeam în prafuri cea mai bună evadare, eram în stare să dau trei sticle cu grade multe, pe o linie lungă şi subţire , trasă cu o bacnotă de 100 , de pe o oglindă mincinoasă.

     În fine. Old and long story aia cu drogurile.

Bagajele îmi sunt pregătite.
Într-o oră plec.

     Mi-am pus pe deget cel mai special inel pe care l-am primit vreodată , am tras aer în piept şi mi-am spus în gând: de data asta n-o mai da în bară! Ai luptat prea mult . Nu mai muşca mâna care te hrăneşte şi învaţă să fi corectă. Nu pretinde , ceea ce nu poţi să oferi.

Încă un pahar şi gata.

'' Încă mi-e dor de nopţile cu tine''
mesaj primit, după câteva minute după ce mi-am pus inelul.

Suge-o, fraiere!

miercuri, 2 septembrie 2015

Drumul cel bun




Când o să-mi găsesc cu adevărat locul, când o să privesc în jur şi-o să simt că acolo e o piesă lipsă din puzzel, iar eu sunt acea piesă...pe cuvânt că rămân. 

Primele mutări au fost obositoare şi enervante. După aceea , m-am obişnuit cu bagaje la uşă, cu perechi noi de chei şi mai ales cu oameni ce nu au încăput în geamantanele mele când am plecat.
Pe unii chiar am vrut să-i înghesui acolo, doar pentru că aveam senzaţia că-mi sunt hartă şi gps prin viaţă, iar lipsa lor o să mă facă să mă rătăcesc.

Ei bine, peste câteva zile plec. Doar că de data asta, nu mai am nici măcar un suflet după care să regret. Plec în linişte, cu zambetul pe buze şi inima strigând : eşti pe drumul cel bun.

Doar o simplă reţetă complicată



        Se ia o sticla de vin şi se aprinde o ţigară, după o baie lungă şi o masturbare sub duş. Se conturează trăsăturile unui bărbat puternic şi se stabilesc regulile jocului. Se încalcă câteva principii , peste care se clădesc altele noi, cu timpul. Se pune o verighetă, deloc la întâmplare, pe degetul mâinii lui stângi şi se presară totul cu puţină gelozie din partea soţiei . Se iau doi copii şi se trec pe numele lui. Se adaugă un job şi o maşină comodă. Se îmParte timpul în două. Jumatate ţie, jumătate celeilalte. Se condimentează cu fantezii şi sex pe fugă. Se lasă la dospit câteva luni, iar când tot amalgamul devine pufos şi riscă să dea pe-afară, se încing spiritele şi se bagă la cuptor, la 250 de grade celsius, timp de o ceartă. Scoatem preparatul şi îl aruncăm la gunoiul cu amintiri.

      Când ingredientele nu sunt dozate cum trebuie, reţeta eşuează. Dacă timpul lui nu e împărţit corect, dacă gelozia e pusă în cantităţi exagerate , sexul este confundat cu praful de copt şi mai ales dacă uiţi să pui verigheta la locul ei după reţeta stabilită, chiar dacă nimeni nu o să mănânce , tuturor celor implicaţi o să le stea ceva în gât.

Aşa că , mare grijă cu cantitatea. Uneori punem prea mult....suflet, acolo unde lipseşte defapt altceva.

Cum s-ar putea numi reţeta asta a mea?

marți, 1 septembrie 2015

Minor (25 minute)


el- Ţi-a plăcut cadoul?
eu- Apreciez gestul, mai mult decât cadoul în sine. Ţi-a trecut puseul de inferioritate?
el- Da. Eşti acasă? 
eu- Află.

A ajuns la mine în 25 de minute. M-am decis să-mi sacrific tot atâta timp, cât şi-a sacrificat el până să intre pe uşă.

el-Ce-i cu tine?
eu-Ai 25 de minute.
el-Să ce?
eu-Să tot.
el-Glumeşti iar?
eu-Te aştept în bikinii ăştia fini şi tu crezi că e ceva amuzant la mijloc? Ieşi !
el-Stai! 
eu-Ieşi , am spus!

Mă prinde de mână şi mă trage către el. De la intrare până în dormitor, s-au scurs 5 secunde. Înafară de cele 5 minute petrecute cu întrebări inutile, mai are 20 de minute fix să mi-o tragă.
De data asta nici nu încearcă să mă sărute. Imi demască sfârcurile ascunse timid după halatul din mătase şi le linge. Le suge. Le gustă. Le vrea. Le are. Coboară repede, ca şi cum ar fi contra cronometru. Ah. chiar este!

10 minute.
Îmi dă bikinii într-o parte şi-i simt limba udă cum îşi bate joc de pizda mea. Şi mai udă. Tac. Gâfâi. Nu vreau să gem. Vreau să....dulceaţă.
Mă întoarce cu fundul în sus. Şi-o freacă puţin iar eu privesc peste umăr, în semn de ce dracu ai de gând să faci, copil retard?

1 minut.
el- vrei?
eu- a expirat timpul.

Alunec de sub el rapid şi mă dau jos din pat cu viteza luminii.

-Multumesc pentru carte. 
-Eşti nebună şi nu plec până nu faci ceva cu asta. arătându-mi spre pulă.
-Sigur. E liberă baia. Fugi repede şi ....

Au trecut vreo 12 ore şi n-am mai primit niciun semn de la el. Oare am făcut ceva greşit?

luni, 31 august 2015

At time.


New message în timp ce iau meditaţii la engleză. La dracu! Îmi vine să dau cu capul de toţi pereţii
casei mele imaginare, când mă gândesc câte lucruri n-am făcut la timpul lor. N-am iubit la timp, n-am crezut la timp, n-am sperat la timp şi mai ales, n-am învăţat la timp. Iar azi scot bani din buzunar, pentru ceva ce aveam gratis, dar eram prea ocupată cu nebuniile tinereţii . Iar toată engleza mea, se rezumă la fuck me now and leave me alone .

''Am desoperit în sfârşit pe cineva care mă strânge în braţe la fel cum o făceai tu''

Alt mesaj.

''Probabil îţi trăieşti poveştile acum şi nu ai timp să citeşti ce îţi scriu. Despre disperare este vorba. Numai voi două aţi reuşit să mă distrugeţi. ''

Scriind, mi-am dat seama că un singur moment nu l-am ratat , în toată viaţa asta : acela de a pleca la timp. Şi cred că am mai spus: nu este lucru mai important decât să ştii unde să pui punctul şi unde să tragi linia. Nimic nu contează mai mult, decât conştientizarea în avans a unui sfârşit iminent. Şi nicio răzbunare nu e mai dulce ca aceea în care el rămâne vorbind singur şi lăsându-i drept ofrandă liniştea cumplită în care să-şi plătească greşelile.

Un sfat ce mi l-aş da oricând : pleacă când simţi şi-aruncă grenada. Lasă în urmă dezastru şi inimi rupte, că oricum, în trecut nu te mai întorci. Sigur va veni alta în urma ta şi-o să clădească imperii pe ruinele tale. Nu-ţi face griji pentru el. Când va gusta buzele potrivite, va renaşte din propria cenuşă. Iar acolo unde tu ai lăsat mizerie, cineva o să sădească flori şi noi speranţe.

Curvă?



S-a întors după câteva ore. Nu-mi plac oamenii care pleacă nealungaţi si vin nechemaţi. Nu-mi plac persoanele indecise şi mai ales nu mi-a plăcut faptul că eu am fost cea care i-a supt pula cu două seri în urmă, ca tot el, la final să se simtă  curvă.

Eu-ai uitat ceva?
El-da. să îţi dau asta.

Şi imi intinde o chestie dreptunghiulară, frumos ambalată.
Nu am fost curioasă. Cadoul este tot acolo şi mă întreb nedumerită: ce înseamnă să fii curvă? Când simţi asta şi mai ales ce contribuţie au cei de lângă tine pentru ceea ce simţi? Să fie oare, momentul în care consideri că eşti folosit? sau momentul în care conştient te laşi folosit?
Prima dată când m-am simţit curvă, a fost în clipa în care toate principiile mi-au înghenunchiat într-o cameră de hotel, cu un necunoscut. Un necunoscut care a plecat imediat după ce fapta a fost comisă şi păcatul săvârşit.

Şi nu degeaba se spune : cine e curvă pentru o zi, e curvă toată viaţa. 
Iar eticheta asta, nu ţine cont că eşti bărbat sau femeie.

eu-de ce ai crezut că te -am tratat ca pe o curvă?
el-pentru că puteai să ţi-o tragi cu oricine şi totuşi m-ai ales pe mine. Să te joci sau să mă faci să o iau razna. Iar ca să fi devenit curva ta, preţul era un sărut. Tu n-ai vrut să plăteşti, aşa că...
eu- înteleg.
el-caută-mă când vrei. dar nu uita că toate au un preţ.
eu-masturbarea a fost gratis. nu mai am nevoie de tine.
el-exact cum m-am aşteptat. Poate sunt un copil, dar nu sunt aşa fraier cum crezi.
eu-dar nici atât de interesant pe cât vrei să pari.


duminică, 30 august 2015

întâmplări



-Ţi-e frică...
Încep să râd, pentru că nu era o întrebare, ci o afirmaţie.
-De ce tremuri?
Dau muzica mai tare să nu lăsăm spaţii goale ce trebuie umplute cu vorbe inutile.

Mă dezbrac. se dezbracă. Beau vinul rămas în pahar şi încep . Ca pe vremuri. Uşor. Cu pasiune. Fără gânduri. Fără întrebări. Fără niciun gest care să trădeze supărări, regrete sau melancolie. Vrea să mă sărute. Mă sustrag. Mă mângâie . Mă strânge tare în braţe. Îmi sărută gâtul şi cad pradă.
Se retrage. Se îmbracă. Mă lasă acolo, mută de uimire, dând muzica încet şi spunându-mi
- Nu-s curva ta. ai înţeles!?

Copil, copil...o să îţi pară rău că m-ai lăsat  excitată şi ai plecat, doar pentru că ţi-am refuzat un amarât de sărut.

sâmbătă, 29 august 2015

Minor.



el- Nu pot să cred! Exclamă, în timp ce îşi trage pe el pantalonii de trening.

Nici eu, îmi spun în gând în timp ce îmi aprind ţigara.

el- nu aş fi sperat niciodată să se ajungă aici. Adică, ştii bine cât m-am învârtit pe lângă tine, câte aluzii , câte mesaje la care nu mi-ai răspuns niciodată. Ce s-a întâmplat? Brusc ai uitat că sunt minor? Brusc, mă tratezi ca pe un bărbat, deşi cu două zile în urmă mi-ai spus - copilule, du-te mai creşti şi întoarce-te după aceea--

Sunt sigură că pentru unii, o muie rapidă n-ar fi decât un motiv să doarmă mai bine. Însă pentru el... a fost un motiv să nu mai doarmă deloc, toată noaptea. E greu de admis că unele dorinţe -fie ele şi sexuale- se îndeplinesc într-o zi.

Inocenţa şi spaima lui, m-au excitat rău, încă de când i-am spus să îşi dea pantalonii jos. A fost cuminte şi timid. A scos sunete zugrumate de uimire şi a ejaculat dupa 5 minute.
Postarea de ieri, m-a făcut să îmi dau seama câte am de recuperat.

Am început uşor, cu un copil fără experienţă şi o muie neaşteptată.

- Vreau să te văd. Am o surpriză pentru tine. Trebuie să mă revanşez.

Şterg mesajul şi îl las câteva zile să îşi pună ordine în gânduri. Să treacă încet, de la băiat, la bărbat.

vineri, 28 august 2015

Punct.


Să nu crezi că oamenii se schimbă. În timp, învaţă să se prefacă mai bine. Învaţă să-şi pună corect masca şi să se aşeze în lumina favorabilă.

Da. Recunosc. Am fost o ticăloasă şi-o nenorocită. Şi am rămas la fel. Cum ai putut să te gândeşti o clipă că vei reuşi să mă smulgi din trecut, când trecutul mi-a fost şi mamă şi tată? Cum ai putut să crezi că nimicul promis de tine, când mă ţineai în braţe, ar putea eclipsa ..ceva-ul.. oferit de alţii, pe care nu îi lăsam să mă ţină în braţe. N-am fost niciodată femeia aceea romantică. Deşi am spus că simt, deşi am minţit cu convingerea unui avocat priceput că iubesc. De iubit...am iubit poate ochii aceia verzi. în rest... cuvinte spuse să umple tăceri. De simţit, am simţit multe... şi m-am oprit din asta din cauza capcanelor tale. 

Poate ţi-am futut doi ani din viaţă. Dar nu te plânge. Fără mine, chiar şi azi erai un simplu om ce trăia de pe o zi pe alta. Eu te-am luat de mână şi ţi-am explicat că dragostea nu plăteşte facturi. Că nu poţi să laşi sufletul gaj pentru rate sau chirie. Că oricât de cald şi bun ai fi, rămâi pe dinafară, dacă nu ştii să te îndrepţi către uşa corectă. Ai nimerit uşa, dar ai greşit persoana. 

Recunosc. Ai domolit tot ce era mai rău în mine. M-ai corectat , fără să mă faci să simt că dau un test. Puntul acela din oficiu, mi-a prins bine. Altfel, nu ştiu dacă promovam. 
Poate ai fost singurul care a reuşit să mă prostească atât de natural. Şi atât de ieftin. Să nu crezi că am uitat prăjitura aceea cu caramel, mâncată într-un peco, la început de noiembrie. Ţi-am plătit-o cu un sărut şi o îmbrăţişare naivă. 

Ai fost cel pe care nu l-am înşelat nici în clipa asta când scriu. Deşi de luni bune nu mai vorbim. 
Abia azi am reuşit să îmi dau seama că defapt nu ne mai avem. 

Poate îmi voi pune rochiţa pe mine, poate mă voi machia frumos...poate voi da o şansă ...şanselor ce îmi bat la uşă în ultima vreme. Poate e timpul să mă fut cu altul. Poate voi simţi că te înşel, în clipa în care o să-şi bage pula în mine... însă nu uita: am fost corectă. Cel puţin cât timp am crezut că meriţi. Iar dacă ai pus asta la îndoială... şi ştiu că ai pus-o... :)   să îţi fie ruşine. 

Oamenii nu se schimbă. Doar îşi duc minciunile până la capăt.


cu drag...
Vechea eu.


vineri, 7 august 2015

Agendă



Memorez tot.
Poate de asta mi-e plină agenda, nu cu lucruri pe care trebuie să le fac, ci cu lucruri pe care le spun oamenii. Fraze inteligente, propoziţii la care m-am gândit dar nu le-aş fi putut niciodată formula în felul acesta...Toate îmi sunt trecute pe colţuri de foi, fără a fi specificată sursa.
Da, sunt o nebună, când în toiul discuţiei scot din geantă pixul şi încep să notez. Toţi au fost curioşi ce scriu , însă n-au avut ocazia să vadă cum gândurile lor îmi sunt bine creionate pe mergini de pagină albă.

''Poate că Dumnezeu a uitat să îţi dea şi o inimă, sub sânii tăi perfecţi''
''Trebuie să îţi ascunzi sentimentele pentru a supravieţui''
''Adevărul nu înseamnă nimic atunci când deţii puterea''
''Şi...mi-a cerut să îi explic, mecanismul prin care consilierul personal a lui Putin, împarte norii şi îi desparte ''
''Timpul trece repede. Dar când eşti singur, simţi altfel''
''Sărăcia te obligă să asculţi de duşmanul nr 1''
''Competiţia, face jocul să fie periculos de bun''
''Dacă eram maică-sa, îl abandonam şi luam barza''
''Dragostea începe cu capul în nori şi se termină cu capul de toţi pereţii''
''Unii supravieţuiesc graţie măştilor de colecţie''
''Nu poţi să lupţi pentru tandreţe sau pentru duioşie. Cel mult, poţi să le aştepţi''
''Ţi se pare că sunt genul de om care să aibă planuri? Ştii ce sunt eu? Un biet câine care aleargă după maşini. Nici n-aş şti ce să fac dacă aş prinde una''
''Să înveţi un lucru... nu există lovituri, care nu se pot para''

joi, 6 august 2015

Diana.

Opreşte-te! Gata! Nu e de glumit cu asta...
Au trecut vremurile când după încă un pahar, te lăsai legată şi pălmuită blând. Nu te comporta ca un şi bărbat profitor, care ştie exact când şi cum să aşeze câteva rânduri şi să excite din cuvinte o puştoaică de liceu. Tu eşti femeie şi nu se cuvine. Ai depăşit orice fantezie şi nu văd sensul să complici viaţa unei copile care s-ar abandona şi în braţele unui cerşetor dacă el i-ar cere-o.

Da. Femeile sunt frumoase. Şi tentante. Şi au lenjeria aceea fină ce le conturează atât de bine formele perfecte. Dar...aminteşte-ţi. Nu eşti bărbat. Un lins în pizdă şi un vibrator nu o să ia locul unui penis erect niciodată. N-o mai pune pe gânduri. Are 16 ani si e naivă, chiar dacă îţi povesteşte despre cei cinci zmei, cum au futut-o în fel şi chip. 

La dracu! De ce te-ai oferit să îi trimiţi bani? Şi de ce îi răspunzi prompt la fiecare mesaj?  Ea doar are nevoie de îndrumare, iar calea pe care vrei să i-o arăţi tu...nu!!!!!!!! nu e deloc aia bună  .De ce te întreabă ce fel de gânduri ai? De ce o atragi în capcană cu ''ehh...nu contează'' când ştii că acel ''nu contează'' o întărâtă şi mai mult.

Se simte singură, iar tu...se pare că o înţelegi. Din orice punct. Din orice unghi. Vede în tine , ceea ce şi-ar dori să vadă la ăla ce nu i-a mai zis o vorbă după ce a futut-o . Iar tu, nemernică, o prosteşti cu tot felul de replici. 

Te idolatrizează crezând că îi eşti un soi de...mentor. Greşit. Tu vrei doar să o fuţi. 
Opreşte-te.

mi-am spus, privind în golul imens al sufletului ei...

marți, 4 august 2015

Cum se întoarce roata (de rezervă)



Cele mai lungi nopţi le văd şi acum subliniate pe tavanul alb, cu ochii aţintiţi spre un trecut care refuză să piară. Gânduri târzii, despre oameni care mereu au întârziat. Traficul. Banala scuză.

Mi-au plăcut mereu poveştile acelea de dragoste, care au pornit de la accidentele în trafic. O soferiţă care şi-a luat recent permisul, care nu are habar unde ii este roata de rezervă, ca să nu mai vorbim că nu ştie că instalaţia de răcire asigură menţinerea unui regim termic normal de functionare a pieselor motorului, iar instalaţia de ungere care se realizeaza prin stropire, evită supraîncalzirea motorului cauzată de frecarea componentelor respectivului motor,  acroşează o altă maşină, deţinută de un bărbat ,  căruia câteva ore mai târziu, îi va da peste cap kilometrajul , iar el o să îi umfle roata (de rezervă), cu câteva atmosfere în plus. Aşa...să explodeze.

În timp ce ei rezolva incidentul pe cale amiabilă, eu sunt în război cu toate instinctele de femeie înşelată.

O lungă perioadă după acea întâmplare, am urât toate maşinile şi toate şofriţele. Toate poveştile palpitante şi toate întâmplările care au dus la sex. Am urât motoarele şi sistemele de distribuţie. Şi pe toţi cei care n-au ştiut că au frână de motor, de serviciu, de mână şi-au accelerat fără să le pese că mi-au făcut daună totală.

Noroc cu karma. Şi cu faptul că am învăţat să dau replici. Replici pe care le-am repetat zi de zi în oglindă.
ea-Imi pare rău că ţi l-am furat... îmi zice sfioasă, trecându-şi mâna prin părul negru, mătăsos.
eu-Dacă sunteţi fericiţi...e în regulă.
ea-Ştii? Nu mai merge treaba între noi. Când ne întâlneam pe ascuns, era totul perfect. Aştept un copil. Un copil pe care nu mi-l doresc.
eu-Mi-ai furat viaţa. Acum trăieşte-o.

Şi plec . Şi las în urmă o femeie pe care o cunosc mai bine decât crede. Lucrurile nu sunt niciodată cum ne imaginăm. Putem să câştigăm bătălii, doar în prezenţa inamicului. În lipsa lui, luptele se duc cu propria persoană. Şi ajungi să fi distrus de propriile arme şi capcane.

Pace.

sâmbătă, 1 august 2015

el


el- Vreau să fim din nou împreună.
eu- Nici dacă se sfârşeşte lumea nu mă întorc la tine.
el- Lumea o să se sfârşească. Iar tu vei fi din nou a mea. O să vezi.
eu-Mai bine orbesc.

sâmbătă, 11 iulie 2015

..

Drum lung. somn. sex. alcool. certuri. gelozie. pastila de a doua zi, luată după patru zile. nopți. bănci. toaletă. xerox. diplome. bani. bere. vin. iar gelozie. oral. scris. căști. sărut. ventilator. foi. rochiță. fustă. șlapi. apă . cafea. ceas. lacrimi. sex. reproș. coafor. note. speranță. timp. țipete. pierdere. taxi. motorină. poliție. teamă. viteză. priviri. abur. animale. inel. mască. cremă. lichid. țigară.

Iar acum...liniște.

luni, 6 iulie 2015

Cuvinte bune

Atâta nevoie am astăzi de nişte cuvinte bune....pe care să le citesc peste câteva zile când mă întorc...


sâmbătă, 4 iulie 2015

Da, mama!

Totul e bine. Până la un punct. Calvarul poate începe într-o clipă. Într-o secundă. După un pas greşit sau în urma unei alegeri proaste.

Dansul la bară, se poate transforma într-un antreu al prostituţiei. La fel ca lăcomia unui plic cu câteva sute de euro, convinsă fiind că nu faci nimic greşit, doar prestezi un serviciu contra-cost. Sună mai ...profi.
O sticlă de vin, băută în singurătate, în timp ce asculti da, mama nu a transformat pe nimeni într-un alcoolic. E vorba doar de un nou hit. Care merge cu vinul. Doar că artiştii ăştia, au scos cam multe hit-uri în ultima vreme. Iar sticla de vin, s-a transformat în sticle.

O linie prizată, pe o oglindă ştearsă în prealabil, cu migală nu are cum să fie un capăt de ţară. Experienţe noi, carpe diem, citate motivaţionale de genul -viaţa e scurtă. Dacă n-o putem lungi măcar s-o facem lată- Un joint poştălit într-o maşină cu geamuri fumurii, la margine de oraş, între patru inşi cărora le spui amici. Până la un punct, e chiar interesant. Şi te trezeşti dezbracată şi dată jos din maşină. Fără nimic. Fără nimeni.

Până la un punct, toţi suntem în regulă. Ceea ce se întâmplă după punct, e partea interesantă a poveştii. The end-urile, nu-s decât începuturi. Iar despre acele începuturi, nu sunt capabili să vorbească foarte mulţi. Decât în momentul în care se vindecă.

vineri, 3 iulie 2015

despre bloguri

Văd bloguri în care femeile îşi tastează visele. Nu am condamnat niciodată o scriere, atâta timp cât ea a liniştit o persoană. Nu am judecat faptul că mulţi, dar aici vorbim de multe, sunt vampe în postări, dar vampiri în realitate (adică sug).
Ştii? Dincolo de bloguri, sunt persoane simple. A căror coafură nu rezistă nici dacă e fixată cu Swartzkopf. A căror unghii sunt inegale şi poate roase pe alocuri , de plictiseală. Nu. Nu de stres. Un om stresat caută soluţii, nu stă în faţa unui laptop şi îşi plânge de milă.
În faţa monitoarelor, nu se plânge decât imaginar.

Citesc anumite bloguri , de ani de zile. De unele m-am plictisit, pentru că mă simt ca la o piesă de teatru unde numai actorii diferă. Altele, au dispărut. Peste noapte. Şi chiar vorbesc la modul propriu. Seara citesc cu drag, dimineaţa nu mai e. Gata. S-a dus. Şi nu s-a mai întors niciodată. Poate sub alt nume, cu alte gânduri, cu alte idei.

Cum spuneam... ceea ce suntem , nu coincide cu ceea ce scriem. Ne place să mângâiem tastele, până la orgasmul suprem. Până când x, y, z...şi de ce nu tot alfabetul...să se regăsească în cel puţin o propoziţie. Să se contopească cu ceea ce citeşte. Să vadă şi x că defapt viaţa lui z nu e aşa de roz cum pare.

Îmi plac blogurile, unde oamenii sunt exact cum vor să fie. Imi plac persoanele care îmbină atât de bine întâmplările reale cu ficţiunea, încât am impresia că sunt cele mai interesante. E ca şi cum ar trăi două vieţi.

Fiecare ar trebui să îşi contruiască viaţa astfel încât la un moment dat, realitatea să se întâlnească cu imaginaţia

joi, 2 iulie 2015

Caut tablou !


Un spate întors, nu înseamnă întotdeauna respingere. Uneori e resemnare, uneori sunt lacrimi ce nu trebuie văzute, uneori e o privire tulbure, pe un chip speriat şi de ce nu , o aşteptare. O aşteptare de aceea, în care nimic din jur nu mai contează. Când mintea scrie şi rescrie cărţi needitate, dedicate unui om. Acelui om.

Un spate întors, poate spune multe poveşti. Despre uitare, despre sfârşit, despre noi începuturi, despre riduri ce se adâncesc parcă, în unele zile mai tare ca niciodată, despre timiditate, sau despre ruşine.
Am fost aproape întotdeauna, persoana aceea norocoasă, care atunci când a întors spatele să plece, a fost rugată să mai stea. Puţin. Chiar şi cu spatele . Şi am primit cele mai moi săruturi, pe umeri şi pe şira spinării. Săruturi ce te fac să rămâi neclintită, cu spatele în faţa cuiva. Şi ştii că dacă te întorci, povestea continua. Iar unele poveşti, încep să existe abia după ce se sfârşesc. Abia atunci, când artistul moare, opera lui prinde viaţă. Şi am preferat mereu o iubire vie, deşi noi o plângeam îmbrăcaţi în negru, prin fel şi fel de anturaje.

Am văzut tabloul acesta acum vreo doi ani. Nu mi-am amintit unde. Nici cum. Nici în ce companie. Nici preţul. Nici pictorul. Mă gândisem că e scump. Nu. Din contră. Era din Dedeman. 100-200 ron. Bineînţeles că nu mai este. Dacă îl vedeţi din întâmplare, pe undeva, prin ceva magazin, rog să mă contactaţi . Îl vreau!

luni, 29 iunie 2015

praf.


Îmi deschid dulapul şi parcă aş cotrobăi prin viaţa altcuiva. Nu-mi mai recunosc rochiile decât în bagaje, de parcă toată viaţa mi-am trăit-o de pe un drum pe altul. Patul are miros de praf şi de soare. Simt că nicio urmă din pielea mea n-a mai rămas în el. Doar fantome şi gemete ale unor oameni ce nu mai sunt în acelaşi ritm cu timpurile mele.
 
Aş fi povestit mult mai multe azi. Doar că sunt zile în şir şi oameni întregi din viaţa mea care s-au şters cu totul. La fel cum după un război creierul e prea deştept să te lase să-ţi aduci aminte bomba, uite aşa şi aici, s-a făcut linişte şi nu arde nimic şi niciun membru nu e amputat. Şi uite aşa am reuşit eu să supravieţuiesc războiului: uitând fix când a trebuit. Şi mai ales tot ce a trebuit.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Cafea


Lasă-mă să-mi beau cafeaua singură. Să privesc oamenii cum îmi place, să-mi consult demonii şi să-mi las îngerii să se înece in fumul de ţigară. N-am fugit niciodată de singurătate. Poate pentru că niciun bărbat nu a foat deajuns de subtil încât să stea lângă mine şi să nu mă sufoce cu prezenţa. În intimitate pot să fiu cea mai caldă persoană. Pot să-mi las toată vulnerabilitatea pe dunga patului , că nu-mi pasă. În public însă, îmi incorsetez orice vagă urmă de sentiment şi -mi pietrific privirea atât cât să-l încurce pe cel de lângă mine. De asta nu este nimeni lângă mine. 

Cafeaua mea se bea în linişte.
A voastră?


vineri, 26 iunie 2015

?

Şi toate astea, pentru ce?
Pentru un loc de muncă prost plătit? Pentru un birou care încet încet să se transforme în refugiu? Pentru un şef în cel mai bun caz mizer, în cel mai rău profitor la cataramă?
Am văzut oameni fără niciun fel de diplomă. Şi-au pus în Cv cei şapte ani de acasă şi astăzi se scaldă în lux. Au ştiut să nu-şi rateze momentul şi menirea. 
Am văzut oameni care lucrează pe excavator, deşi în ramă au puse diplome, au două mastere terminate şi au început totuşi şi doctoratul. 

Tânără absolventă, caut job. Fie el şi blowjob.

vineri, 19 iunie 2015

Shaorma ?


Îmi beau ţigara amară şi îmi aprind cu o lanternă cafeaua. Mă uit în dulap şi-mi găsesc reflexia. Mă uit în oglindă şi-mi stârnesc reflexele. 
Nu ştiu ce am vrut să spun, dar ideea e următoarea avem prostul obicei de-a citi lumea pe dos şi de-a pretinde că ne-nşeală. Când defapt, cei mai mari tâlhari, se găsesc în noi înşine. Vise la plic? Ce-aţi spune de vise la lipie , cu de toate. Aşa ...ca shaorma. 

Mi-e foame. Aş mânca ceva uşor. Suflete inocente, făcute la grătar. Şi o salată de clipe crude, asezonată cu lacrimi sărate. Iar la desert... inimă de bărbat, îngheţată.

joi, 18 iunie 2015

cuvinte.


Am întâlnit oameni, ce au stârnit în mine furtuni devastatoare. Care au venit fulgerător, torenţial, lăsând în urma lor sentimente făcute vraişte. Am tăcut. Am ridicat bărbia sus, ca un soldat în misiune, am luat sacul menajer, am pus resturile din suflet în el şi le-am aruncat la gunoi. Mereu am mers pe ideea că decât să cârpesc lucruri distruse, care să –mi  amintească de alegeri incorecte , mai bine arunc.

Mult timp mi-am umplut prost golurile din inimă, lăsate de oameni care nu-si meritau numele de om . Am crezut că ...cui pe cui se scoate, doar că ale mele cuie, erau ruginite.
Am dat peste persoane în ochii cărora m-am regăsit. Mă uitam mirată şi exclamam în gând ..e de-al meu..
ah...mare greşeală. Cursurile de actorie, pentru unii, nu-s decât o repetiţie , pentru ca ei zi de zi practică asta.
Şi-am întâlnit şi ochi, în care m-am pierdut. Unii albaştri , unii verzi, unii...habar nu am acum ce culoare aveau...însă găseam în ei, toate nuanţele aşteptărilor mele. Tot curcubeul speranţelor era pus în ei.
Au dispărut. Şi ochii aceia . si tot ce am conturat cu degetul, noaptea pe spatele gol al celui ce a trădat prima dată.



miercuri, 17 iunie 2015

Trei ani


Am lăsat de când mă ştiu, impresii proaste. Voite sau nu, nici nu a contat. Am trăit mereu cu ideea că trebuie să fiu tranşantă, directă, sinceră şi dacă simt să-i spun unui om , fie el director , fie el boschetar ,,fraiere, suge-mi tocul,, am spus-o . Şi am spus-o cu riscul să primesc palme, să primesc şuturi, sau să fiu scoasă afară la trei dimineaţa pe o stradă necunoscută fără niciun ban.

Şi totuşi astăzi, când au trecut trei ani de la marile aventuri ale  vieţii mele, ce le-am trăit în cercuri restrânse, petreceri private şi cluburi de bun simţ -select e prea mult spus- mă întâlnesc cu el... într-un grup de cunoştinţe .

Mereu am zis că lumea-i mică. Ne tachinăm. Rămânem un moment singuri şi-mi spune că îi aduc aminte de cineva. Cunoscuse el o domnişoară, acum trei ani, la un anume club. A dus-o acasă după săptămâni întregi de tatonări inutile. A vrut , bineînţeles să o fută. Ea l-a întrebat
-Vrei sex? el a răspuns -Nu. Vreau să te cunosc mai bine.  Şi-a luat geanta şi a coborât în grabă scările celor două etaje. Şi nu a mai văzut-o niciodată de atunci. Ciudat caracter, imi spune trăgând din ţigară şi urmărindu-mi ochii

L-am ascultat , în timp ce memoria, cumva, m-a bătut pe umăr.
eu- Eu sunt fata aceea.

Şi nu-i venea să creadă. Şi nu-mi venea să cred.
Amprente în vieţile oamenilor, probabil că am lăsat. Dar nu atât de pronunţate , încât după ani de zile, să povestească despre mine. Cu nedumerire, cu o oarecare confuzie şi parcă cu o oarecare dorinţă de a termina lucruri începute şi lăsate în paragină.

În fine. Eu zic aşa
Nu există episodul următor acolo unde există episoade neterminate. Și dacă nu ști să  tragi liniile, tot ce-i posibil sa rămâi doar cu puncte de suspensie. Răspunsurile primite  şi faptele întâmplate  prea târziu  fac mai mult rău decât bine.  Plus victime colaterale.


marți, 16 iunie 2015

Deloc în taină


Astăzi vreau sa vorbesc despre verbul a tăinui. Dex-ul îmi explică următoarele:

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. 

Mă uit pe fereastră. Telenovela continuă. Cei doi vecini din nou se ceartă. Doar că acum, el nu mai pleacă la birt , ci vine la mine. Sună la interfon. Sună la telefon. Cineva îi deschide. Sună la uşă. Mă uit pe vizor, dar fug repede la geam. Ea fumează întrebându-se tacit unde a plecat. Eu fumez , răspunzându-i parcă temerilor ascunse.
eu- D. e la mine la uşă.

Long story după ce i-am spus asta. S-a lăsat cu ţipete, cu inimi frânte- şi mai frânte decât erau- şi cu o discuţie între mine şi ea în particular. 

Femeia m-a ascultat, stând cu mâinile încrucişate. Mulţi ştiţi care-i mesajul acestei încrucişări. Privire de femeie trădată, de femeie nefericită , de femeie distrusă de la A la Z plus alfabetul chinezesc. 
În decursul anilor, am tăinuit multe întâmplări şi întotdeauna am primit condamnări la fel de aspre şi necruţătoare, ca şi cum eu aş fi ispăşit fapta. Art.3(1) din codul meu etic îmi reaminteşte mereu câte lanţuri am avut la mâini , picioare, gât şi inimă şi cum, printr-o simplă declaraţie scrisă sau înregistrată, astăzi viaţa-mi era cu totul alta. Despre astea voi vorbi altădată.


Privire spre geam în clipa asta.
Becuri stinse. Spirite aprinse. 
Fiecare primeşte ce merită. Eu astăzi am primit mulţumiri şi am distrus o relaţie care oricum nu mai pornea de mult timp la prima cheie. Am adus lacrimi unor ochi albastri şi am lăsat un bărbat pe drumuri din câte văd. Am salvat o viaţă pe jumătate distrusă şi am preferat, măcar în cazul acesta, să nu fiu martorul ocular care clipeşte fix în momentul impactului.

luni, 15 iunie 2015

Despre (?)


Ne bălăngănim aiurea-n vorbe.
Despre iertare: nu avem şi nu aveţi tandreţea de a ierta. Există doar marea şansă de a uita. Care include şi mersul mai departe cu scurte ocheade în oglinda retrovizoare. Să vedem dacă măcar le-am dat cu praf în ochi. Unora. Defapt...ălora.
Despre iubire: cândva o să fiu tipa cu umbrela galbena a cuiva, prietenii ştiu de ce! 
Despre fericire: este de două feluri: pe care o trăieşti şi pe care n-o trăieşti. Despre a doua s-au scris cărţi şi s-au făcut filme.
Despre nopţi pierdute: sunt singurele trăite. Poate chiar în avans.
Despre plecări: un drum ce se întinde în faţă.
Despre sosiri: de-astea nu putem fi siguri niciodată.
Despre învingători? din prea multă relaxare vor pierde runda viitoare.
Despre tăcere: e singura menită să ne faca atenţi. Ca un pod ce se termină la jumatate când rulezi ca rebelu' fără cauză cu pedala-n podea.
Şi incă o dată despre iertări, pentru simetrie: să vă ferească sfantu de iertarea pe care cumva, totuşi, aţi primit-o fără să o cereţi.  O să umblaţi în genunchi toată viaţa. Poziţia ideală de luat ştiţi voi ce. Începe cu m.

Perle.


Unde e continuitatea? Firul narativ al vieţii mele, se pierde , se deşiră, precum perlele unui colier purtat de zeci de ori, doar că nu în aceleaşi locuri şi nicidecum cu aceeaşi companie.
Ziua de azi, într-adevăr are ceva din ecoul zilei de ieri, dar tot nu pot să omogenizez trăirile. Aţă albă. Aşa ceva îmi trebuie. Şi un ac , pe care nu îl găsesc în carul cu fân, nici măcar in carul cu ...iarbă.
Trebuie să cos, că prind, să lipesc, să decupez.

Tot ce s-a întâmplat până acum, în niciun caz nu mai e un puzzle sau vreun joc ce ţine de hazard.
Am crezut că m-am bucurat pe bună dreptate când cineva dorea să mă cumpere. Mulţi nu primesc niciodată oferta asta. Am crezut că dacă refuz prima dată sunt incoruptibilă. Greşit. Nu am fost. Doar am stârnit o licitaţie.

duminică, 14 iunie 2015

Revedere.



Venea cu ochii strălucind. Nu. Nu de fericire. Lacrimi provocate de un soț bețiv și pierderea singurei fete pe care o avuse. Suicid. Tot din cauza unui bețiv. Mereu mi-am imaginat-o cum iși ridică bărbia, își aranjează sufletul și își șterge urmele dramei înainte să intre în clasă.
Asta se intâmplase demult. Foarte demult. Când ascultam A.S.I.A și urlam cu toată puterea ''dă-mi nopțile-napoi și zilele cu soare/ dă-mi verile-napoi chiar dacă știu că doare'' fără ca măcar să fi știut la vremea aceea cu ce se mănâncă- pardon...cu ce se bea- o astfel de melodie.
Învățătoarea mea, căci despre ea e vorba, avea cea mai frumoasă atitudine. Cea mai blândă voce. Cel mai cald suflet. Așa a rămas întipărită. În clasa a 8 a , țin minte, o ruga pe mama să mă lase să merg la filologie. Am ajuns la matematică-informatică. Urăsc cifrele, deși de mulți ani mă învârt în jurul sumelor.


Am reîntâlnit-o astăzi. Nu m-a recunoscut. Acum are părul scurt, ridurile adânci, zâmbetul forțat, ochii încercănați . Cred că doar sufletul i-a rămas la fel. Șifonat.
Soțul bețiv i-a murit. Odată cu el și bătăile, certurile, jignirile. Tot ce i-a rămas... un trecut plin , dureros, groaznic. Se spune că e bine să ai amintiri, pentru că bătrânețea vine la pachet cu insomniile. Însă când tot ce îți amintești doare..aștepți parcă , cu mai multă prietenie moartea decât ziua de mâine.

M-am bucurat că i-am putut mulțumi pentru cei patru ani în care m-a inițiat într-o  lume atât de nouă pentru mine. Și m-am supărat văzând că soarele a încetat să mai iasă, măcar din când în când și pe strada ei. 

-Mai scrii ?
-Doar când trebuie.
-Și când trebuie?
-Când n-am lacrimi să plâng.





joi, 11 iunie 2015

Comfort inn ending



Multe gânduri cu melodia asta...
O seară deloc specială şi totuşi....



Lucruri, chestii, oameni în care nu cred



Nu cred în horoscop şi în bărbaţii plângăcioşi. Nu că nu m-ar flata să-l văd cum plânge. Cu atât mai mult cu cât în principiu afişează caracterul acela parcă clădit din straturi întregi de fier forjat. Nu cred în câinii care latră, deşi se zice că nu muşcă. În pisicile de orice fel . Defapt...în javre, în general. Nu cred în stele căzătoare , dorinţe puse în noaptea dintre ani sau lumânările de pe tort, pe care le-aş stinge cu extinctorul, decât să suflu. Nu cred în aşa zisele prietene, pe care le-am psihologit -din cauza vreun armăsar care părea mai mult bou, la câte nopţi a plâns vaca .Din simplul fapt că m-au privit mereu ca şi pe aia cu sfaturi bune fix în momentul când erau pe cale să cadă, să se arunce sau să fie împinse în prăpastie. Nu cred în asta- i melodia mea şi a lui  doar pentru faptul că o ascultam cu dobitocu' pe vremea când visam la o relaţie călduţă , vreo doi copii şi o grădină cu flori, bune de pus pe mormântul tuturor celor ce ar fi murit de grija noastră. 

Nu cred în broaşte râioase care se transformă în prinţi. E mai degrabă invers. Iar când vraja s-a rupt, rămâi cu broasca. Nici în Rapunzel , că are extensii , iar eu de-aş fi cavalerul acela, n-aş risca să urc. Să cazi ţinându-te de pletele uneia, poate fi o experienţă dureroasă. Sechele. Sechele. Cicatrici. Şi alte răni. Multe din ele la nivel psihic. 


Trăim intr-o versiune tristă a lui Disney. Asta ca să nu mai vorbim de doamna şi vagabondul, situaţie în care doamna uită că cel mai ireversibil te ratezi prin cel de lângă tine.


P.S ireversibil nu are termen de comparaţie. Da. Ştiu. Dar am oameni de treabă care citesc ceea ce scriu, aşa că... o să închidă ochii la greşelile de acest tip.