luni, 25 februarie 2019

Am făcut multe studii. Am diplome peste diplome peste alte diplome. Îmi amintesc chiar și acum de cineva cu 8 clase, care ironic mi-a spus: “ o sa vezi! O sa vezi ca îți va fi foarte greu să alegi înspre ce sa te indrepti. La fel și cu bărbații! Când nu esti a nimănui, de fapt esti a tuturor”
Avea dreptate omu’.
E nașpa să nu ai nicio opțiune, dar e și mai nașpa când ai atâtea. Fiindcă ai gusta puțin din fiecare, măcar de dragul experienței.

Profesional sunt bine. Personal sunt in cumpănă. Pe muchie de cutit, mă plimb de colo colo. Deocamdată stau bine la echilibristică! Sper să nu cad! Ar fi trist tare pentru mine, sa ajung din nou ceea ce acum 8 ani am fost.
Cine e curva o zi, e curva viața toată.
O fi un gram de adevăr in fiecare cuvânt din aceasta frază...


duminică, 24 februarie 2019

Două săptămâni

Au fost două săptămâni pline. Pline cu bine, pline cu stres, pline cu lucruri noi, pline cu oameni vechi, dar puși intr-o lumină nouă; au fost doua săptămâni in care am trăit tot ce nu am avut cum să traiesc intr-un an jumate.
Am luat agenda, am bifat Întâlnirile; am luat telefonul, am blocat și deblocat numere. Am luat tocurile și am mers cu pași siguri spre cei de la care doream doar o aventura, după care mi am pus bocancii in picioare și am fugit repede și brusc din viața lor, fără a lăsa urme prea evidente a trecerii mele pe acolo.
Am muncit mult și m-am făcut remarcată; am concurat cu oameni pricepuți și am câștigat detașat. Am pus capul pe perna după nopți de nesomn, cu gândul că viața e frumoasa când nu ai vreme să gandesti prea mult.

Am trăit in două săptămâni la maxim. Cu o viteză ilegal de mare.
Mi-am șocat fizicul și psihicul in ultimul hal, dar cred ca mi-a priit toată agitația.
Astept cu nerăbdare să vad ce va fi. Și știu clar că sunt exact unde îmi doresc sa fiu!

vineri, 22 februarie 2019

bine..

Nu i-am inteles niciodată pe oamenii practici. Pe oamenii cu program fix, care bagă muncă de dimineața până seara și uită să zâmbească chiar și după ce ies de pe ușile fabricilor, uzinelor sau birourilor.
Nu le-am inteles niciodată puterea de accepta monotonia și rutina ca pe o parte normală a vieții. Nu i-am inteles dar astăzi trăiesc printre ei. Doar ca eu zâmbesc și sunt frumoasă. Poate de asta am fost urâtă de mulți și multe in toată viața asta.

Eram o visătoare...
Și m-a trezit viața la realitate.
Dar chiar și așa...eu rămân aceeași.
Cea care după ce dă jos ecusonul de inginer, își pune port-jartierele și se iubește pătimaș cu oameni cu verighete.
Doar unul a rămas constant. Restul, diferă de la zi la zi, de la noapte la noapte.

Taci și înghite, a?

miercuri, 20 februarie 2019

:)

S-ar putea ca cel mai dulce zâmbet, să ascundă cea mai amară trădare.
S-ar putea ca cea mai frumoasă iluzie, să devină cea mai apăsătoare realitate.
S-ar putea ca cel mai râvnit vis, să devină coșmarul ce îți inundă ochii.
S-ar putea ca cea mai mare speranță, să-ți devină motivul disperării.
S-ar putea ca cea mai mare șansă, să îți fie cea mai adânca groapă.

S-ar putea să se întâmple toate. Sau...s-ar putea să știi să le eviti.
Fii prudent.

luni, 18 februarie 2019

multe și marunte

Probabil intr-o zi voi avea vreme să scriu despre toate. Despre perioada asta în care schimb mașinile in fiecare seară, despre oamenii de la noul loc de muncă, despre locul se munca la care nu speram să fiu vreodată;

Se întâmpla atat de multe și totul e atât de “pe repede înainte”! Obositor de “repede înainte”
Am scăpat de locul acela ce îmi aducea mâhnire. Nu e mai bine aici, dar nu e nici atât de rău ca acolo.
Măcar nu mă mai învârt in cerc!
Amețisem la un moment dat.

Și da...a zis a mea iluzie bine “ Doar când vei avea atitudine, vei putea să iei atitudine”
Nimic mai adevărat.

sâmbătă, 9 februarie 2019

Domnul P. (3)

Mi-a spus cândva, cineva “Când ai o rețetă a succesului, nu o schimba”
Și am făcut întocmai ani la rând. Aceleași jocuri previzibile pentru mine. Aceleași tactici, aceleași strategii cu care eram atât de obișnuită. Același conținut al poveștilor, doar că cu alte verighete pe deget. Aceleași așteptări. Aceleași renunțări.

Algoritmul, de data asta mi-a fost dat peste cap.
Pasul 1: găsirea metodei perfecte de a intra în viața lui
Pasul 2: captarea atenției
Pasul 3: vorbe cu dublu-sens
Pasul 4: pauză de câteva zile
Pasul 5: revenire
Pasul 6: dispariție totală prin blocarea oricărei surse de comunicare
Pasul 7: el găsește metoda lui perfecta de a reintra in viața mea
Pasul 8: captarea atenției mele de către el
Pasul 9: prima întâlnire
Pasul 10: prima noapte de sex
Pasul 11: prima ceartă
Pasul 12: pauza
Pasul 13: sex
Pasul 14: sex
{......}
Pasul n+1: adio

Pana la pasul 6, rețeta a funcționat de minune. Eram sigură, dar cea mai sigură că totul va merge conform planului deja probat și aplicat de atâția ani!
Însă...
După 6 nu vine întotdeauna 7 și iată că prematur, n+1 mi-a transformat rețeta succesului in cea a eșecului.
Sunt dezamăgită de mine!
Nu degeaba se zice ca cei prea siguri pe ei, din prea multă siguranța la un moment datvor pierde.

Mai am mult pana departe.
Pa

Bine.

Sunt unele zile care se preling așa frumos pe toate așteptările noastre din nopțile in care eram insomniaci, încât nu ne mai vine să pornim la război. Luptele se transfrmă in batalii amicale la care nu are niciun sens să ne prezentăm, dacă tot nu e nicio miză la mijloc. Sunt zile când totul se așează frumos, ca pietrele dintr-un râu peste care a trecut o mașina de offroad. Sunt și zile de astea mai bune, care ne redau speranța fix când eram pe cale să clacăm.


joi, 7 februarie 2019

Mai studiază

De ceilalți ne temem pentru că nu îi cunoaștem. Până aici, e o chestiune de logică pură. Dar de noi înșine? De propriile noastre dorințe? De ele de ce ne temem? Exact...din același motiv. Ne cunoaștem prea puțin. Ne suntem atât de străini de noi înșine încât nu avem habar care va fi pasul următor.
Știu că am întins o mână spre cineva care îmi părea ușor dubios, doar in clipa in care am reușit să mă cunosc. Și am aflat că oamenii, in general, nu ne vor răul, ne vor doar locul deseori. Iar de atunci, de oameni nu m-am mai temut. Fiindcă știam că dacă se va întâmpla să fiu dată deoparte de pe bucățică mea de pământ, loc sub soare e pentru toți. 

E ca și la condus. Dacă știi sa conduci o Dacia, vei știi să conduci toate celelalte mașini, fiindcă principiul de funcționare e același. Diferă doar prețul, exteriorul, interiorul, etc...însă tot pedale și volan au toate. 

So, hai să ne cunoaștem mai bine. Și nu putem face asta decât atunci când avem curajul de a trăi tot ce simțim, chiar dacă asta implică vizite pe la audieri, sau declarații pe la secții de poliție. 
Dar n-avem noi atâta tupeu.


miercuri, 6 februarie 2019

Domnul P ( 2 )



N-am fost niciodată așa, indiferent cât de tare ardeam de dorință. Unii-s născuți să fie lideri. Când nu le iese la locul de muncă, le iese in familie. Când nu le iese in familie, le iese in pat. Însă undeva, cumva, tot vor exploda toate apucăturile.

Cred că ar fi amuzant și inedit pentru mine. Să fiu neajutorată în fața lui, dându-i satisfacția că uite...
Deși sunt ca și o căprioară in fața farurilor ( pe autostrada ) el totuși are suflet mare și frânează brusc, milimetric, iar eu nu numai că scap cu viață, dar îmi și dă să mănânc și să beau.

Încă e totul in stand By.
Dar...poate curând lucrurile se vor pune in mișcare. Unde găsesc o autostradă ok?

Aproape bine.



Sunt la câteva zile distanță de a pleca din locul care nu a făcut altceva decât să mă țină pe loc. Dacă displac ceva pe lumea asta, sunt acele perioade de timp in care mă învârt in cerc și nimic nu iese. Perioade care te consumă psihic și orice consum de acest fel, se vede și pe chip sau pe corp.
Am fost răbdătoare. Am lăsat soarta să-și facă mendrele, să mă țină captivă o vreme doar pentru a simți gustul dulce a unei șanse venite parcă din senin.

Mă așteaptă lucruri noi. Oameni noi. Povesti vechi neîncheiate și un drum pe care abia aștept să pășesc. Soarele iese și el, dar cât ger am îndurat, doar eu știu.
Simțisem că nu îmi găsesc aici locul. Simțisem că ceea ce fac nu corespunde nici 1% cu ceea ce doresc, iar ceea ce spuneam nu corespundea nici 0% cu ceea ce gândeam. Și e periculos să te joci de-a omul mulțumit, când tu ai nevoie de o schimbare la 180 de grade.

Eu știu că pentru a schimba traiectoria unei nave brusc, trebuie să fii pregătit întotdeauna de turbulențe și pierderi, dar când nu ai nimic de pierdut, parca totul e mai simplu. Parcă alt gust are începutul.

Nu voi lua cu mine nimic din ce am acum. Voi lăsa in spate oameni, voi pune în bagaje doar strictul necesar și nu o să târăsc după mine sentimente născute pe un teren minat.
Va fi bine; voi fi bine.

Mai aproape de ceea ce mi-am dorit. Și foarte departe de ceea ce am trăit.
Mulțumesc, viață. Mai știi să fii și tu de partea mea uneori.

luni, 4 februarie 2019

V de la “vai”

Când trebuie să te descurci cu ceea ce știi și nu cu ceea ce esti, atunci e bai. Când o fustă scurtă și o privire sexy nu mai e deajuns, acolo începe realitatea.
Cumva, am obținut multe datorită unui decolteu in V. Și am pierdut la fel de multe tot din cauza lui.
Când dai de oameni pe care trebuie să ii cucerești cu măiestria minții și nu cu măiestria corpului, abia atunci îți dai seama cât de puțin știi despre tot ce credeai că e simplu. Iar când firea îți e artistică și ai trăit o viața fără un program fix și fără șefi prea exigenți, te cam ia puțin panica.

Dar...cine știe. Poate nu e dracu’ atât de negru precum pare. Și nu se știe niciodată cât de priceput esti, pana nu încerci. :)

E o perioadă proasta oricum.
Și unde mai pui ca domnul P a evitat capcana. Încă aștept  răbdătoare.

duminică, 3 februarie 2019

Domnul P. ( 1 )

Nu prea mi-e drag in ultima vreme să întâlnesc oameni noi. E călduț și bine oscilând între meniuri pe care le-am mai comandat cândva, fiindcă știu clar care a fost gustos sau care a fost bun doar fiindcă îmi era foame.

Mi-am petrecut ultimele două seri cu telefonul în mână, scriind mesaje aparent distante dar inteligente, unui om care m-a făcut să caut pe google multe cuvinte necunoscute mie, doar ca sa pot să duc o Conversație Ok.

Mi-am ales mereu oamenii care știam că sunt mai puțin citiți, fiindcă erau mai ușor de impresionat. Și cum de ceea ce fugi nu scapi...iată că trebuie să caut de-a fir a păr scrieri ale marilor autori, pe care i-am frunzărit doar in anii de facultate.
Cu el nu e deajuns sa așez câteva citate inteligente, rămase prin întunericul minții. Nici nu pot să îi pun întrebări de oracol, sau să dau răspunsuri care încep cu “cred că...”. Răspunsurile perfecte mereu încep cu “știu sigur că”.

Are un aer pretențios și o soție (cred eu) pe măsura lui.
Însă totuși, nu pot să nu mă întreb, de ce ultimele doua nopți, in loc să o țină in brațe, era cu mine in conversații. Și nu cu mine, cu mine. Cu un profil fals de Facebook, fără a știi nici măcar ce vârstă am, care îmi e numele, sau cum arăt.

Ne-am intersectat acum doi ani.
Mi-a vorbit de sus și tot atunci, a făcut greseala sa judece fără a mă cunoaste, ba mai mult să își dea cu părerea influențând decizia unui bărbat din viața mea, de a păstra distanța in ceea ce mă privește, pentru că, citez “fata asta e cel puțin stranie. Stai departe!”

Pare un om fain. Puțin obositor, dar îmi place.
Scenariul meu e simplu.
E doar o chestiune de câteva zile până când se va gandi la mine obsesiv. E genul pe care trebuie prima data să îl cucerești mintal.
Pe urmă, va dori să înlăture misterul (cine nu dorește asta?)
Iar la final, când față in față vom fi...își va da seama că ar trebui să studieze mai mult despre măștile lui Jung. :)

vineri, 1 februarie 2019

Înainte și după...



Cum îmi dau seama că o întâlnire a fost un eșec?
Ei bine, e simplu.
Întotdeauna înainte de a ieși pe ușă și a mă îndrepta (de obicei) spre camere de hotel, îmi fac o poză. O poză în care arăt superb, părul mi-e aranjat, hainele stau bine, rujul e perfect conturat pe buzele mele iar fardul (discret) mă completează perfect. Îmi verific accesoriile, îmi mai parfumez o dată încheieturile și ies.

Dacă atunci când mă întorc rujul încă se vede, dacă părul stă la fel de bine fără nicio șuviță rebelă, dacă hainele nu au niciun nasture rupt iar bikinii încă sunt pe mine și nu in poșetă, atunci e clar! Totul a fost cum nu am plănuit.

Niciodată nu am fost mai încântată ca atunci când vreun bărbat m-a răvășit din cap până-n picioare. Îmi amintesc că o dată, ajunsesem acasă fără lenjerie intimă, fără un Cercel și cu o unghie ruptă. ( toate mi-au rămas in mașina unuia care urma să meargă să își ia iubita de la muncă. Chiar și unghia, da...)

Când mi-am făcut poză pentru a o compara cu cea făcută dinainte de a ieși pe ușă, nu mai eram eu.
Erau doua femei total diferite. Prima impecabilă. Însă a doua, avea ceva mult mai important. Satisfacție in privire și zâmbetul pe buze. A doua poză a câștigat detașat. Nu de multe ori se infamplă să arat mișto chiar și când nu arat mișto.



Text.



Sunt întâmplări și povești, de nespus. Genul acela pe care nu le vei putea povesti copiilor sau nepoților, pentru că ar fi strigător la cer. Astea ne consumă cel mai tare, dacă nu sunt gestionate cum trebuie..

Am băut in grabă paharul de șampanie, neștiind cum să îl privesc, sau ce să îi spun. Am discutat despre multe și nu am rămas cu nimic, decât cu momentul în care m-am trezit întinsă pe pat, cu el peste mine, sărutându-mi, așa cum mi-a promis demult, fiecare părticică din corp.
Era stângaci, dar plin de dorință. Ambele in contradicție cu vârsta lui.
Mi-a dat jos rochița și mi-a admirat trupul tânăr. Îi simteam erecția și mă întrebam “ei și acum ce naiba fac”?
Și am făcut ce am știut mai bine.
M-am ridicat, m-am îmbrăcat și am plecat.

Mesaj 1
Ai ajuns cu bine?

Mesaj 2
Scorpie, Răspunde-mi te rog, să pot să adorm linistit.

Mesaj 3
Ți-ai lăsat amprentele pe masă și pe pahar.

Mesaj 4
Sunt un prost, nu?

Mesaj 5
Eu sunt mai liric...tu vrei propoziții scurte și seci, se pare!

Mesaj 6
Te mai aștept.

Aproape 60 de ani...
Intr-adevăr povestea asta nu o voi putea spune nepoților. Dar nu pentru că as fi atât de pudică...
Ci pentru că nu doresc sa am copii :))
Pa