sâmbătă, 30 aprilie 2016

30 de arginţi

..despre ieri

L-am îmbrăţişat îndelung. 
Ciudat. Ciudat el şi nevoia mea de-a face asta.
Ciudat noul lui aspect. Mi-l aminteam altfel. Poate-mi joacă mintea feste. Nici nu mai ştiu cum îl cheamă. E trecut în agendă - să nu răspunzi- deşi m-a sunat doar de două ori în şapte luni.

Mă împinge cumva, sătul cred, de faptul că trecuse poate mai bine de două minute...de când îi stăteam atârnată de gât. Nu ştiu ce-a fost în capul meu. Nu ştiu de ce arăta atât de altfel...şi eu m-am purtat ca o copilă ţicnită, îmbrăcată în haine de curvă.

-Scuză-mă.. încercând să caut ceva imaginar în geantă.
-Te-am rugat să vii să discutăm, dar... cred că ai înţeles greşit intenţiile mele.
-Nuu.. nu am înţeles greşit. Nu ştiu ce s-a întâmplat.
-Sunt însurat. Ar trebui să ştii. Mă gândeam că mi-ai observat verigheta data trecută când...după părerea mea... ai fost exemplară. Scăparea asta a ta... Nu ştiu ce să zic. 
-Spune... Ignoră îmbrăţişarea. Am fost la masă cu un prieten şi am băut puţin vin. Probabil şi-a făcut prost efectul. ( nuuuu. nu am băut niciun strop de alcool. Trebuia să inventez ceva.)
-Uite... vorbim altădată. Poate. Scuză-mă că ţi-am răpit din timp. Sunt sigur că aveai lucruri mai bune de făcut.
-Serios? Chiar eşti serios?
-Da. Coboară te rog din maşină. 

Şi rămân proastă ( aşa cum sunt probabil) pe o stradă necunoscută, privind cum -să nu răspunzi- dispare în traficul aglomerat. Rămân nemişcată cerând răspunsuri unui Iisus ce -a fost vândut pentru treizeci  de arginţi. 

Paşte fericit! 

vineri, 29 aprilie 2016

Pro-puneri.


N-am mai vorbit cu omul ăsta de atunci. Mi-a dat banii ( contra unui serviciu prestat ) şi a plecat lăsându-mă cu gândul la tatuajul ce îi acoperea întreg spatele.
Norocul meu, e că uit oamenii imediat după le strâng mâna şi le spun la revedere. Ghinionul, e că mereu o fac într-un fel ciudat, care-i determină să se întoarcă. Mai devreme sau mai târziu. După o oră, sau după luni bune. Dar se întorc. Cu gânduri ce vor să mi le spună. Cu propuneri ce aşteaptă să fie acceptate.

-Unde te găsesc?
-Nu sunt în zonă.
-Nu contează unde eşti. Spune-mi unde dau de tine.
Îi spun unde sunt şi că nu e în regulă să fim văzuţi împreună aici. 
-5 minute doar. Trebuie să vorbim. Vreau să îţi fac o propunere iar dacă refuzi promit că nu mai auzi de mine.

N-aş fi scris postarea, dacă nu-mi dădeam unghiile cu ojă. Neagră. Am stabilit întâlnirea într-o oră. Dacă e vorba de sex... şi de bani... sunt şanse mari să accept. Da. Ajung din nou la concluzia că m-am oferit în circumstanţe prea ieftine întotdeauna, însă întotdeauna, cumva... a meritat.

miercuri, 27 aprilie 2016

Puterea gândului (haha)




Am noroc cu oamenii împiedicaţi. Mă fac să par o victimă drăguţă.
Înainte de examen ( cum ce examen? Ah... pe lângă toate voi avea o diploma de inspector, care o să mi se prăfuiască lângă celelalte diplome) doamna neatentă din faţa mea îmi varsă paharul cu cafea, pe fusta vişinie, pană la genunchi.
Privirile sunt aţintite către mine , dar o privire mai aparte, venită din partea unui domn din comisie, îmi dă siguranţă, linişte şi -un gând. Îl vreau.

Termin repede lucrarea, mă ridic prima, salut şi ies. Încerc cu putearea gândului să-l fac să vină după mine.
Îmi aprind o ţigară şi uşa se deschide.
- Domnişoară, ce bine că nu aţi plecat.
-???
-Aţi uitat să vă semnaţi.

Încep să râd în hohote în sinea mea , făcând cale întoarsă să semnez.
Puterea gândului funcţionază. Pe jumătate.


miercuri, 20 aprilie 2016

necunoscut.

Ştii? Am zis că-s femeie în toată firea acum. Că nu mă mai întind cu nimeni prin scări de bloc, prin maşini sau prin alte locuri care nu includ un pat şi patru pereţi. Că nu mai fac ochii mari când văd vreo pulă. Am văzut destule şi aproape toate m-au dus în ispită.

L-am cunoscut în seara asta. După aproape un an de flecăreală prin mesaje.
-Ce părere ai?
-Nu îmi placi. Nu eşti frumos. Iar vocea asta a ta... câh...

Nu ştiu cum, dar mă sărută. Cu dorinţă. Cu încredere. Cu prea mult curaj. Un curaj care , câteva secunde mai târziu, mi-a confirmat că avea cea mai frumoasă pulă din câte am văzut de doi ani încoace.

-Acum îţi par mai frumos?
Tăcere şi un zâmbet de confirmare.

Şi mă înghesuie în colţul acela al scării în care stau şi mă trage înspre el, cu cureau desfăcută şi jumătate organul afară. Mă abţin să nu mă las jos... Mă abţin să nu îl chem sus. Mă abţin . Îi muşc limba şi îi simt mâna cum se strecoară în chiloţii  mei din mătase. . Îl împing şi îmi caut cheile. Fug trei etaje în timp ce îl rog să nu mă mai caute vreodată.

Mesaj nou:
Încântat de ...cunoştinţă.

Şi... ca o mică paranteză , am auzit astăzi cea mai faină treabă venită din partea unei fetiţe de vreo 5 ani.
-Mami , ştii ce cred? toate fetiţele sunt prinţese şi toţi băieţii sunt maşini.


vineri, 15 aprilie 2016




Mă uit în oglindă şi mă cert. Cum ai putut să faci asta? Ţi-am spus clar. Nu ai voie. Că tu eşti proastă şi oricât ai vrea să faci pe dura, tooot o să-ţi explodeze inima după ce o să-l săruţi, simţi, ai. Parcă spuneai că nah... muia e muie, sexul e sex. Dintr-o muie nu te îndrăgosteşti, dar dintr-o partidă de amor, poate te scapi la sentimentele alea care-ţi sunt interzise. Ţi-ai ridicat bariere să ai peste ce să sari? Să arăţi cât eşti de atletică pe tocuri cui ?

Eşti proastă. Ce caută ăla în patul tău? Ce caută în viaţa ta? De ce e dezbracat acolo ? De ce nu pui ceva pe tine? Poate-o să te fută dacă te vede aşa. Defapt stai! Te-a futut. Rău. Adică bine. L-ai sărutat. Pot să văd asta. Te-a muşcat de buze. Te-a muşcat de gât, de fund, de tot. 
Te-a mângâiat şi ţi-a  intrat sub piele. Oop, eroina? Nu...ooop, proasto ce eşti.

Fă repede un duş. Dă-i hainele şi spune-i să plece. Măcar atât. Şi ai grijă să nu se mai întoarcă. Pentru binele tău. Şi al lui. Şi al ei. 

Deschid ochii. E deja dimineaţă. Patul gol. Eu în pijamale. Respir uşurată.  Ce coşmar!


miercuri, 13 aprilie 2016

Păreri



Când te minte un om, nu e chiar aşa mare dezastru. Oamenii mint. Cu neruşinare. Dar să te minți singură...

Ştiu...eşti puțin plinuță. Nu obeză. Porți colanți iar el îți spune că ' e în regulă. Îți pune formele-n evidență.' Poate prea în evidență.

Ştiu...ai avut parte de o dragoste neîmplinită. Genul acela de dragoste care te face să stai non stop cu telefonul în mână, poate poate cavalerul o să te sune. Şi te sună. Şi e beat. Mort. Dar tu te bucuri că doar ai citit pe facebook că eşti the one dacă apelează numărul tău în stare de ebrietate. Ai uitat însă că de la tine avea ultimele 124 de apeluri şi 30 de mesaje. Scrise şi vocale.

Ştiu...te-a prezentat părinților. Te înțelegi bine cu ei şi-n sinea ta te vezi în rochie de mireasă. Revino-ți! Vrea doar să crezi că are planuri de viitor. Dar te-ai întrebat cu cine??

Ştiu...ştiu că ne place să fim mințite. Dar frumos . Fin. Dulce . Dulce ca o pară coaptă , nu ca o felie grețoasă de tort.
Ne place ca din când în când,printre nimicuri şoptite la ureche, să auzim câte o minciună frumos ambalată. Fără sclipici şi fundițe. Doar frumos ambalată

marți, 12 aprilie 2016

Adevăruri




Cel mai mult am rezistat fără sex, 3 luni. Timp în care nu am consumat alcool. De unde , un alt adevăr: nu pot face sex fără să fiu amețită. Cel mult o muie.

Fumez Kent. Deşi am început cu Vogue. Mă gândesc fie să mă las, fie să revin la slim.

Imi place vinul şi ochii verzi. Apusul. Ploaia.

Nu mă uit niciodată la finalul filmelor. Decât a doua zi. Îmi place să-mi imaginez deznodământul şi să-mi verific intuiția.

 Prima cafea am băut-o la 13 ani. În pat. Plângând.

În facultate am copiat la 80% din examene şi la licență.

Nu mi-am vopsit niciodată părul.

Urăsc unghiile false.

Îmi plac femeile. Le admir şi le iubesc. În cel mai frumos mod. Cu privirea. Cu gândul.

Am multe diplome şi puține cunoştințe ( să fie de la copiat??? )

Îmi place mecanica  şi cuvântul "bujie".

Fac mereu plinul la pompa pentru camioane .

Sunt multe adevăruri, dar cel mai sincer adevăr e ăsta: îmi place să mint.

luni, 11 aprilie 2016

Umbrelă?



Aveam gleznele murdare. Părul ud. Rimelul scurs pe sub ochi. Ce bine era dacă puteam să plâng. Dar n-am putut. 
Ştii care-i faza cu oamenii care fug de ploaie? Sunt nişte proşti. Sunt nişte laşi. Laşi fuduli. Oameni care vor să arate impecabil indiferent de vremea de afară.  Oameni care au senzaţia că umbrela , pe timp de ploaie e invenţia salvatoare, în lipsa unei maşini

Ştii ce e  cu adevărat  salvatorpe timp de ploaie? Un ceai fierbinte, un pat moale, două braţe puternice . Un spaţiu primitor.  O pereche de boxeri, un tricou . De preferat de la el. Cum care el? 

Cum spuneam. Cu gleznele şi pantofii murdari, urc în maşină. Zâmbesc. Zâmbeşte.
-Ce facem azi?
-Baie.
-Împreună?
-Ştii? Mi-e dor să fiu iar copilă. Să mă ajute mama să-mi spăl părul. Opreşte aici.
-Pentru ?
-Johnsons baby. Te ocupi tu de părul meu?
-Nu-s hairstylist.
-Nici eu nu sunt amantă şi totuşi...

Încă-mi miroase corpul a el, a ploaie, a Johnsons, a hotel şi-a plăceri interzise. Pe care nu o să le gust niciodată.

joi, 7 aprilie 2016

Cătuşe.

Am tras pe dreapta într-o parcare. Fumez o nenorocită de ţigară şi am un zâmbet tâmp pe faţă.

Un om a rămas încătuşat acolo. Singur. Cu telefonul închis  şi ascuns printre haine. Cu cheile de la cătuşe la mine. Cu laptop-ul pus bine pe un dulap. Cu geamurile închise şi jaluzelele trase. Cu uşa de la baie închisă şi ea.


Panică .

-Ai condus 3 ore să vii să mă legi? Bolnavo. 
-Tu ai venit 3 ore să ne uităm ca tâmpiţii unul în ochii celuilalt. 
-Da. Dar te-am lăsat să mergi acasă pe urmă.
-Tu eşti deja acasă. Eşti pe teritoriul tău. Nu e bine?
-Dă-mi jos astea. La dracu. Trebuie să plec la muncă.
-Eşti poliţist. Găseşti tu o metodă. Faci tu cumva să baţi în ţeavă. Închid uşa şi las cheile la administrator. O să  îi spun că le-ai pierdut.
-Nu. Nu. Să nu te pună dracu. Nu. Haide să vor......

Ies rapid. închid uşa . Duc cheile . Pornesc maşina. Plec. Până la urmă, nu m-am ţinut de cuvânt. Mi-am dat jos lenjeria. Am atârnat bikinii pe clanţa uşii. Pe dinafară, bineînţeles.
Iar sutienul, tocmai ce l-am lăsat atârnat de oglinda unui camion din parcarea asta.

Pornesc la drum. E soare. E bine. Zâmbesc. Muzică bună . RedBull. Gânduri.




Pe fugă.




Mă încăpăţânez să scriu. Pe fugă. Exact ca-n viaţă. Nu o s-o fac cu fraze lungi şi ademenitoare. Nu e timp. Aşa că...

Tocurile. Rujul. Geanta. Lenjeria neagră, pe care n-o voi da jos. Maşina închiriată. Eu. Drumul. El. Va fi o zi, a dracului de interesantă. Sper.

Voi când aţi avut cea mai interesantă zi? A fost recent? A fost demult?

luni, 4 aprilie 2016

Roz.




Alergăm după fericire.
Însă suntem atât de ipocriți, încât ne bucurăm mai mult de drumul până la ea, care de multe ori e de-a dreptul desprins parcă din întunericul nopților furtunoase. Da. Și avem tupeul jegos, nici să nu recunoaștem asta.
Fugim ca și evadații, spre ceea ce ne aduce zâmbetul. Dar avem grijă să avem mereu șervețele la noi. Și poate câte un prieten, dispus să ne încurajeze  când sunt kilometri prea mulți între punctul în care suntem și cel în care am vrea să fim.

Fericirea e pentru cei falși.
Și văd tot mai des, oamenii din jurul meu zâmbind.

De ce nu putem să recunoaştem cinstit? Rozul nu e atât de roz, oricât ai spăla situaţia cu Perwoll.



vineri, 1 aprilie 2016

În ochi.




[Ieri ora 14]
- Vin mâine să te văd.
- Să ne futem în glumă?
-Nu. Să ne privim în ochi. 

Am zâmbit după ultimul mesaj . Dar..

[Astăzi ora 17]

Stăm faţă în faţă. Într-o cameră care ca de obicei , nu-i nici a mea, nici a lor. O cameră pentru care plăteşti. De obicei să ţi-o tragi, de obicei să discuţi, de obicei să închei - unele afaceri-  dar cel mai des, unele etape. Camere care au în ele parfumuri şi gânduri. Pe care le simţi, dacă ştii că există. 

Ne uităm unul la celălalt . Ca într-o oglindă. Câteodată zâmbesc. Câteodată îmi vine să râd. Câteodată l-aş întreba ce -nsemnă asta. Mă adun. Mă gândesc că e 1 aprilie. Îmi revin. E doar o glumă. Cred. A vrut să-mi întoarcă faza din 29 februarie- care a fost chiar drăgălaşă. 

La dracu.
Jumătate de ceas. Niciodată nu am privit atât de mult ochii cuiva. Poate doar în poze. Defapt...nici acolo. Răbdarea nu e punctul meu forte.

-Ce vrei? îl întreb , distrugând căcatu ăla de tăcere
-Să vorbesc puţin cu subconştientul tău.
-Crezi că el e mai haios decât conştientul?
-Cred doar că îl sufoci acolo. Mai lasă-l din când în când să respire. 
-Tu ai lăsa un monstru să scape din cuşcă?
-Da.
-De ce?
-Nu există monstru mai puternic decât un om ce vrea să pară ceea ce nu este. şi mă priveşte ca şi cum ar fi aşteptat să-l aplaud pentru frumoasa frază rostită teatral.

[Ora 19]

-Mi-a făcut plăcere. Am reuşit să-mi dau seama de două lucruri. îmi spune luându-şi haina, semn că asta a fost tot.
-Şi eu.
-Nu sunt curios de acele lucruri.
-Uite că nici eu nu sunt de ale tale.  Merg pe jos. 
-Nici nu aveam de gând să te duc.
-29 februarie?
-Nu. 1 aprilie.