luni, 29 februarie 2016

Oral 1.




N-am mai făcut lucruri spontane demult. În ultima vreme, paşii-mi erau calculaţi cu precizie şi urmaţi de un  '' futu-i pizda mă-sii . Acum unde-am greşit? '' Îmi amintesc de anii în care eram obosită şi încercănată ziua, iar noaptea arătam betooon. Şi nu orice fel de beton. Armat. Acum e invers, dar parcă n-are sens.

Îmi pun în gând că vreau să-l văd. Deşi nedormită de 48 de ore. Deşi nemâncată de 72. Deşi nefutută de 468403 secunde ( nu ştiu cât înseamnă-n ore, dar sper că tastele au fost de partea mea ) .
Trei ore de mers cu maşina? Floare la ureche. Am mers ani lumină pentru unii şi m-au lăsat în beznă şi-n frig.

Ajung în faţa secţiei de poliţie.
Claxonez insistent.
Dau muzica la maxim.
Iese un domn. În uniformă.
Nu ştiu dacă am mai spus-o...dar sexul ( de orice fel ) cu un om al legii, e fără limite , fără restricţii, fără graniţe şi fără bun simţ. ( sau am avut eu parte doar de oameni d'ăştia... nu ştiu)

Las geamul jos.
-Domnul D?
-Nu e la birou.

Îl sun.
-Sunt în faţa secţie. Haide rapid.
-Poftim?
-Haide.
-Unde ?
-În parcarea aia...
-Nebuno.

Soseşte după un timp, timp în care încercam să-mi aduc aminte ce caut acolo. E atât de ...incitant omul ăsta. M-aş lăsa futută de el în multe feluri. În toate felurile. Doar că-mi plac prea mult jocurile. Jocuri în care intru ca o pierzătoare şi ies la fel de pierzătoare... Nu contează.

Nu l-am sărutat niciodată. Nu am încercat. Nu a încercat.
I-am supt-o de vreo...5 ori ( eu am pierdut şirul...dar  îl cred pe cuvânt)

-De ce ai venit azi? Defapt...de ce ai venit?

Cine îşi dă seama de ce am ales tocmai astăzi să bat atâta drum pentru o pulă, să iau o muie zdravănă şi să mă-ntorc acasă, deşi tot nefutută, cu zâmbetul pe buze şi cu gândul că a meritat?


vineri, 26 februarie 2016

schwarzkopf

Când am fost a cincea roată la căruţă, n-a fost problemă. Dar să fiu a cincea roată la o căruţă deja prăbuşită....?

Da. Pornesc şi azi , pe acelaşi drum la capătul căruia am găsit mereu acelaşi lucru. Acelaşi om. Nu-i problemă.

Plouă.
Coafura rezistă.
Schwarzkopf .

Vodka.
Sufletul cedează. Dar iarăşi zic. Nu-i problemă. De depresie scapi cum scapi. Dar cu ciroza ce voi face?

Later edit : ( mulţumesc Danplux )

Hepatoprotect . Ficatul rezistă.

miercuri, 24 februarie 2016

De dragobete, cu drag.



Îmi imaginam că e simplu.
Merg, platesc, fac cursurile, imi iau permisul şi gata.

- Domnişoară, vă trebuie seif şi armă, cred că ştiţi asta, nu?
-Nu . Nu ştiu. Mie-mi trebuie doar permisul. Să îl am , să-l pun în ramă.
-Păreţi dubioasă.
-Atunci, arătaţi-mi un pistol airsoft.

Mă uit minunată la capsulele de CO2 , la bile, la pistol.
-Trebuie să vă spun că nu aveţi voie să îl folosiţi în locurile publice.
-Nici nu-i nevoie. Îmi trebuie să trag după ciocănitori sau ciocanitoare. Nici nu contează acum forma corectă a pluralului.

Râde şi îmi spune:
-1200 RON.

Zâmbesc şi îi spun
- Împachetaţi-l.


Stau cu pistolul cu bile lângă mine, beau şi plâng şi îmi pun întrebări ciudate. Dacă mă împuşc cu el în pizdă, până unde ajunge bila?


marți, 23 februarie 2016

Nu e loc şi timp de titlu.

  


  Mă visam scriitoare.

    Îmi plăcea sunetul tastelor, în tăcerile nopţilor, urmat de sunetul suspinelor izvorâte din străfundul sufletului. Îmi plăceau lacrimile ce curgeau pe obraz şi rimelul lăsat strategic pe genele lungi. Îmi plăcea să mă ridic de la birou, după o scriere în care-mi puneam toate trăirile, să merg în baie şi să mă văd în oglindă . Mă răvăşea reflexia şi mă cutremuram până-n măduva oaselor. 

   Niciodată nu am simţit mai bine că trăiesc, ca atunci când am suferit. Iubirea , liniştea şi mersul normal al lucrurilor se pare că e o pedeapsă prea mare pentru mine. 

   Mă visam scriitoare . Înconjurată de cărţi pe care trebuie să dau autografe, contra-timp. Înconjurată de sticle goale de vin, felicitări şi flori nedorite, pe care să le blestem de fiecare dată când mă împiedic de ele. Înconjurată de oameni care mă-ntreabă : e ficţiune? e realitate? aştepând cu nerăbdare şi -o urmă de dezgust , o afirmaţie la a doua întrebare. 

  Visul meu e departe. Şi pot să jur că nu-s eu asta. Că nu mă prinde halatul alb şi munca de birou . Iar tastele n-au niciun farmec , când singurul lor scop este de a introduce datele unor oameni îmbâcsiţi de probleme. 

Să tac şi să înghit. Cred că e cel mai bun îndemn pe care mi l-aş putea da în clipa asta.

  

luni, 1 februarie 2016

Tu....






.... iartă-mi rujul ăsta roşu ,dar pedepseşte-mi trupul fin
N-aş da privirea ta-nsetată, pe niciun whisky , cocktail, vin...
N-aş vrea  la uşă să ne bată, prea repede o altă zi
Şi-aş vrea măcar o veşnicie , la tine-n suflet să mă ţii.




M-ai dezbrăcat din prima clipă . Şi m-ai rugat să îţi fiu muză
Ce-aveai în gând, când pân' la sânge ai vrut ca să mă muşti de buză?
Ce demoni porţi? Câte secrete? Şi câte suflete-ai curmat?
Pe drumul presărat cu şoapte de la intrare, pană-n pat...