duminică, 27 decembrie 2015

Îţi mulţumesc.

Pentru tot ce  ai făcut pentru mine. Pentru toate lacrimile şi bătăile de joc. Pentru că m-ai subestimat şi m-ai făcut să lupt să-ţi demonstrez că pot mai mult decât credeai tu. Pentru tot răul ce mi l-ai făcut, te-am iertat.  Toţi avem nebunii. Toţi ascundem câte un psihopat, criminal, violator, tâlhar în noi . Depinde de circumstanţe, pe care-l descătuşăm. Eram o copilă. Ce bună circumstanţă şi ce bună lecţie să îmi arăţi încă de mică cât de profitoare e rasa umană.

Ţi-a păsat că am plâns nopţi întregi? Oare te vor ajunge cândva blestemele mele? Eu sper că nu, acum când realizez că fără mica escapadă prin iad, în care m-ai târât toată copilăria , n-aş fi ajuns cine sunt.

O curvă ar spune unii, care-mi ştiu trecutul (sau mă rog...o parte din el). O instabilă psihic , ar spune alţii , pe care-i tratam ca pe niste impostori, când mă ţineau de mână. Însă doar eu ştiu ce sunt cu adevărat. Eu şi cu tine. 

Mai ţii minte când ţi-ai pus ştreangul la gât?
Credeai că o să te opresc. Credeam că o să te opresc. Dar mi-am amintit cât de laş eşti, încât ţi-era teamă să o faci. Ştiai că faptele ce mi le-ai făcut, te vor trimite într-o Golgota de mii de ori mai rea decât cea descrisă în cărţi.

Eu sunt o învingătoare , tată.
Şi te-am iertat. Şi îţi mulţumesc. 
Nu te urăsc.
Doar mi-e milă.


miercuri, 23 decembrie 2015

Din spaimă şi disperare




M-a întrebat de unde vin şi cine sunt cu adevărat, după ce am încercat toate poziţiile , prin toate locurile posibile şi pasibile de amendă.
I-am spus zâmbind, din spaimă şi disperare. Atunci a pus cap la cap totul . Atunci a înţeles de ce nu-mi plac florile, fluturii şi Crăciunul.

Deşi nu mai sunt un copil, iar vârsta vrea cu tot dinadinsul să-şi picteze pe chipul meu opera, vreau să-mi creez singură, un Crăciun pe care nu l-am avut niciodată.
Un Crăciun în care să nu plâng din vina oamenilor răi. Un Crăciun în care să mă simt acasă, chiar dacă asta înseamnă doar o cameră goală şi un brad împodobit prost.  Defapt, nici nu ştiu ce înseamnă acasă. Să fie oare mirosul de cozonac şi o familie mare, în jurul unei mese pline? Să fie oare râsete şi amintiri depănate la un pahar de vin fiert? Să fie oare senzaţia aceea că te afli exact unde trebuie?

Ce ştiu eu?
Nu am habar ce-nseamnă, când pentru mine, tot ce auzeam erau pahare sparte, uşi trântite, frustrări ce mureau nespuse şi ţipete . Din spaimă şi disperare.

Se spune că nu e bine să uiţi de unde ai plecat.
Mai gândeşte-te odată. Când pleci din iad... chiar e recomandat să uiţi. Asta dacă o să poţi.



Sărbători fericite, dacă mă mai citeşte careva pe aici.

duminică, 6 decembrie 2015

Fără să plece şi să uite....








Xana



Mă sperie telefoanele primite de la persoane cu care am rupt legăturile. Mă sperie, pentru că ştiu că ceva se întâmplă. Ceva cu adevărat remarcabil, că altfel nu şi-ar permite să mă deranjeze.

Ea... hai să-i zic Xana... e genul de femeie atrasă de scenă. De lume, de agitaţie, de atenţie, de oameni cu funcţii înalte care au alaturi de ei femei care fac pe proastele.
Am împărţit în trecut patul, cluburile, baia, oglinda , băncile liceului şi mai târziu ale facultăţii şi unii bărbaţi .

Am trecut-o în nefiinţă când mi-am dat seama că mă pune într-o lumină proastă, să nu zic în umbră. Şi nu pentru frumuseţe, cât pentru talentul cu care era înzestrată. Un timbru vocal frumos, i-a ridicat pretenţiile. I-a schimbat comportamentul şi bineînţeles, i-a triat prietenii.

-Vin la tine la o cafea. Pot?
-Nu.
-Atunci cum facem să ne vedem. Trebuie să vorbim.
-Ne vedem la ... şi-i dau numele localului.

Mă îmbrac şi ajung înaintea ei. Îmi comand o cafea şi un RedBull, să mor cât mai repede şi scot o ţigară, să-mi înnec întrebările.

-Nu se mai fumează în acest local, domnişoară. îmi spune timid, un chelner începător.

Pun ţigara înapoi şi primesc mesaj
-Ajung în două minute. Încearcă să nu faci vreo fază urâtă.

Mă ridic şi ies rapid, înainte să ajungă. Nu mai dau proştilor şi proastelor, şansa să îmi ruineze zilele. Probabil s-a cuplat cu vreunul din bărbaţii cu care mi-am tras-o. Poate apărea la braţ cu ceea ce am iubit eu timp de doi ani. Poate îşi dorea să îmi demontreze că a reuşit să obţină ceea ce eu nu voi reuşi niciodată. Ştie ea ce...

Am plecat şi mă bucur că am făcut-o. Nu voi şti niciodată de ce m-a avertizat să nu fac vreo fază urâtă , însă tot mai mult cred că ceea ce nu şti, nu te afectează.

Am bagat-o pe restricţionat şi pe mesaje spam.
Xana, ţine minte un lucru : încearcă să treci prin viaţa oamenilor  care-ţi erau cândva prieteni , subtil şi elegant. Când pleci, să nu-ţi audă tocurile , reproşurile , regretele sau răzbunările. Abia atunci vei fi cu adevărat femeie. Până atunci, eşti doar o tentativă.