luni, 29 iunie 2015

praf.


Îmi deschid dulapul şi parcă aş cotrobăi prin viaţa altcuiva. Nu-mi mai recunosc rochiile decât în bagaje, de parcă toată viaţa mi-am trăit-o de pe un drum pe altul. Patul are miros de praf şi de soare. Simt că nicio urmă din pielea mea n-a mai rămas în el. Doar fantome şi gemete ale unor oameni ce nu mai sunt în acelaşi ritm cu timpurile mele.
 
Aş fi povestit mult mai multe azi. Doar că sunt zile în şir şi oameni întregi din viaţa mea care s-au şters cu totul. La fel cum după un război creierul e prea deştept să te lase să-ţi aduci aminte bomba, uite aşa şi aici, s-a făcut linişte şi nu arde nimic şi niciun membru nu e amputat. Şi uite aşa am reuşit eu să supravieţuiesc războiului: uitând fix când a trebuit. Şi mai ales tot ce a trebuit.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Cafea


Lasă-mă să-mi beau cafeaua singură. Să privesc oamenii cum îmi place, să-mi consult demonii şi să-mi las îngerii să se înece in fumul de ţigară. N-am fugit niciodată de singurătate. Poate pentru că niciun bărbat nu a foat deajuns de subtil încât să stea lângă mine şi să nu mă sufoce cu prezenţa. În intimitate pot să fiu cea mai caldă persoană. Pot să-mi las toată vulnerabilitatea pe dunga patului , că nu-mi pasă. În public însă, îmi incorsetez orice vagă urmă de sentiment şi -mi pietrific privirea atât cât să-l încurce pe cel de lângă mine. De asta nu este nimeni lângă mine. 

Cafeaua mea se bea în linişte.
A voastră?


vineri, 26 iunie 2015

?

Şi toate astea, pentru ce?
Pentru un loc de muncă prost plătit? Pentru un birou care încet încet să se transforme în refugiu? Pentru un şef în cel mai bun caz mizer, în cel mai rău profitor la cataramă?
Am văzut oameni fără niciun fel de diplomă. Şi-au pus în Cv cei şapte ani de acasă şi astăzi se scaldă în lux. Au ştiut să nu-şi rateze momentul şi menirea. 
Am văzut oameni care lucrează pe excavator, deşi în ramă au puse diplome, au două mastere terminate şi au început totuşi şi doctoratul. 

Tânără absolventă, caut job. Fie el şi blowjob.

vineri, 19 iunie 2015

Shaorma ?


Îmi beau ţigara amară şi îmi aprind cu o lanternă cafeaua. Mă uit în dulap şi-mi găsesc reflexia. Mă uit în oglindă şi-mi stârnesc reflexele. 
Nu ştiu ce am vrut să spun, dar ideea e următoarea avem prostul obicei de-a citi lumea pe dos şi de-a pretinde că ne-nşeală. Când defapt, cei mai mari tâlhari, se găsesc în noi înşine. Vise la plic? Ce-aţi spune de vise la lipie , cu de toate. Aşa ...ca shaorma. 

Mi-e foame. Aş mânca ceva uşor. Suflete inocente, făcute la grătar. Şi o salată de clipe crude, asezonată cu lacrimi sărate. Iar la desert... inimă de bărbat, îngheţată.

joi, 18 iunie 2015

cuvinte.


Am întâlnit oameni, ce au stârnit în mine furtuni devastatoare. Care au venit fulgerător, torenţial, lăsând în urma lor sentimente făcute vraişte. Am tăcut. Am ridicat bărbia sus, ca un soldat în misiune, am luat sacul menajer, am pus resturile din suflet în el şi le-am aruncat la gunoi. Mereu am mers pe ideea că decât să cârpesc lucruri distruse, care să –mi  amintească de alegeri incorecte , mai bine arunc.

Mult timp mi-am umplut prost golurile din inimă, lăsate de oameni care nu-si meritau numele de om . Am crezut că ...cui pe cui se scoate, doar că ale mele cuie, erau ruginite.
Am dat peste persoane în ochii cărora m-am regăsit. Mă uitam mirată şi exclamam în gând ..e de-al meu..
ah...mare greşeală. Cursurile de actorie, pentru unii, nu-s decât o repetiţie , pentru ca ei zi de zi practică asta.
Şi-am întâlnit şi ochi, în care m-am pierdut. Unii albaştri , unii verzi, unii...habar nu am acum ce culoare aveau...însă găseam în ei, toate nuanţele aşteptărilor mele. Tot curcubeul speranţelor era pus în ei.
Au dispărut. Şi ochii aceia . si tot ce am conturat cu degetul, noaptea pe spatele gol al celui ce a trădat prima dată.



miercuri, 17 iunie 2015

Trei ani


Am lăsat de când mă ştiu, impresii proaste. Voite sau nu, nici nu a contat. Am trăit mereu cu ideea că trebuie să fiu tranşantă, directă, sinceră şi dacă simt să-i spun unui om , fie el director , fie el boschetar ,,fraiere, suge-mi tocul,, am spus-o . Şi am spus-o cu riscul să primesc palme, să primesc şuturi, sau să fiu scoasă afară la trei dimineaţa pe o stradă necunoscută fără niciun ban.

Şi totuşi astăzi, când au trecut trei ani de la marile aventuri ale  vieţii mele, ce le-am trăit în cercuri restrânse, petreceri private şi cluburi de bun simţ -select e prea mult spus- mă întâlnesc cu el... într-un grup de cunoştinţe .

Mereu am zis că lumea-i mică. Ne tachinăm. Rămânem un moment singuri şi-mi spune că îi aduc aminte de cineva. Cunoscuse el o domnişoară, acum trei ani, la un anume club. A dus-o acasă după săptămâni întregi de tatonări inutile. A vrut , bineînţeles să o fută. Ea l-a întrebat
-Vrei sex? el a răspuns -Nu. Vreau să te cunosc mai bine.  Şi-a luat geanta şi a coborât în grabă scările celor două etaje. Şi nu a mai văzut-o niciodată de atunci. Ciudat caracter, imi spune trăgând din ţigară şi urmărindu-mi ochii

L-am ascultat , în timp ce memoria, cumva, m-a bătut pe umăr.
eu- Eu sunt fata aceea.

Şi nu-i venea să creadă. Şi nu-mi venea să cred.
Amprente în vieţile oamenilor, probabil că am lăsat. Dar nu atât de pronunţate , încât după ani de zile, să povestească despre mine. Cu nedumerire, cu o oarecare confuzie şi parcă cu o oarecare dorinţă de a termina lucruri începute şi lăsate în paragină.

În fine. Eu zic aşa
Nu există episodul următor acolo unde există episoade neterminate. Și dacă nu ști să  tragi liniile, tot ce-i posibil sa rămâi doar cu puncte de suspensie. Răspunsurile primite  şi faptele întâmplate  prea târziu  fac mai mult rău decât bine.  Plus victime colaterale.


marți, 16 iunie 2015

Deloc în taină


Astăzi vreau sa vorbesc despre verbul a tăinui. Dex-ul îmi explică următoarele:

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. 

Mă uit pe fereastră. Telenovela continuă. Cei doi vecini din nou se ceartă. Doar că acum, el nu mai pleacă la birt , ci vine la mine. Sună la interfon. Sună la telefon. Cineva îi deschide. Sună la uşă. Mă uit pe vizor, dar fug repede la geam. Ea fumează întrebându-se tacit unde a plecat. Eu fumez , răspunzându-i parcă temerilor ascunse.
eu- D. e la mine la uşă.

Long story după ce i-am spus asta. S-a lăsat cu ţipete, cu inimi frânte- şi mai frânte decât erau- şi cu o discuţie între mine şi ea în particular. 

Femeia m-a ascultat, stând cu mâinile încrucişate. Mulţi ştiţi care-i mesajul acestei încrucişări. Privire de femeie trădată, de femeie nefericită , de femeie distrusă de la A la Z plus alfabetul chinezesc. 
În decursul anilor, am tăinuit multe întâmplări şi întotdeauna am primit condamnări la fel de aspre şi necruţătoare, ca şi cum eu aş fi ispăşit fapta. Art.3(1) din codul meu etic îmi reaminteşte mereu câte lanţuri am avut la mâini , picioare, gât şi inimă şi cum, printr-o simplă declaraţie scrisă sau înregistrată, astăzi viaţa-mi era cu totul alta. Despre astea voi vorbi altădată.


Privire spre geam în clipa asta.
Becuri stinse. Spirite aprinse. 
Fiecare primeşte ce merită. Eu astăzi am primit mulţumiri şi am distrus o relaţie care oricum nu mai pornea de mult timp la prima cheie. Am adus lacrimi unor ochi albastri şi am lăsat un bărbat pe drumuri din câte văd. Am salvat o viaţă pe jumătate distrusă şi am preferat, măcar în cazul acesta, să nu fiu martorul ocular care clipeşte fix în momentul impactului.

luni, 15 iunie 2015

Despre (?)


Ne bălăngănim aiurea-n vorbe.
Despre iertare: nu avem şi nu aveţi tandreţea de a ierta. Există doar marea şansă de a uita. Care include şi mersul mai departe cu scurte ocheade în oglinda retrovizoare. Să vedem dacă măcar le-am dat cu praf în ochi. Unora. Defapt...ălora.
Despre iubire: cândva o să fiu tipa cu umbrela galbena a cuiva, prietenii ştiu de ce! 
Despre fericire: este de două feluri: pe care o trăieşti şi pe care n-o trăieşti. Despre a doua s-au scris cărţi şi s-au făcut filme.
Despre nopţi pierdute: sunt singurele trăite. Poate chiar în avans.
Despre plecări: un drum ce se întinde în faţă.
Despre sosiri: de-astea nu putem fi siguri niciodată.
Despre învingători? din prea multă relaxare vor pierde runda viitoare.
Despre tăcere: e singura menită să ne faca atenţi. Ca un pod ce se termină la jumatate când rulezi ca rebelu' fără cauză cu pedala-n podea.
Şi incă o dată despre iertări, pentru simetrie: să vă ferească sfantu de iertarea pe care cumva, totuşi, aţi primit-o fără să o cereţi.  O să umblaţi în genunchi toată viaţa. Poziţia ideală de luat ştiţi voi ce. Începe cu m.

Perle.


Unde e continuitatea? Firul narativ al vieţii mele, se pierde , se deşiră, precum perlele unui colier purtat de zeci de ori, doar că nu în aceleaşi locuri şi nicidecum cu aceeaşi companie.
Ziua de azi, într-adevăr are ceva din ecoul zilei de ieri, dar tot nu pot să omogenizez trăirile. Aţă albă. Aşa ceva îmi trebuie. Şi un ac , pe care nu îl găsesc în carul cu fân, nici măcar in carul cu ...iarbă.
Trebuie să cos, că prind, să lipesc, să decupez.

Tot ce s-a întâmplat până acum, în niciun caz nu mai e un puzzle sau vreun joc ce ţine de hazard.
Am crezut că m-am bucurat pe bună dreptate când cineva dorea să mă cumpere. Mulţi nu primesc niciodată oferta asta. Am crezut că dacă refuz prima dată sunt incoruptibilă. Greşit. Nu am fost. Doar am stârnit o licitaţie.

duminică, 14 iunie 2015

Revedere.



Venea cu ochii strălucind. Nu. Nu de fericire. Lacrimi provocate de un soț bețiv și pierderea singurei fete pe care o avuse. Suicid. Tot din cauza unui bețiv. Mereu mi-am imaginat-o cum iși ridică bărbia, își aranjează sufletul și își șterge urmele dramei înainte să intre în clasă.
Asta se intâmplase demult. Foarte demult. Când ascultam A.S.I.A și urlam cu toată puterea ''dă-mi nopțile-napoi și zilele cu soare/ dă-mi verile-napoi chiar dacă știu că doare'' fără ca măcar să fi știut la vremea aceea cu ce se mănâncă- pardon...cu ce se bea- o astfel de melodie.
Învățătoarea mea, căci despre ea e vorba, avea cea mai frumoasă atitudine. Cea mai blândă voce. Cel mai cald suflet. Așa a rămas întipărită. În clasa a 8 a , țin minte, o ruga pe mama să mă lase să merg la filologie. Am ajuns la matematică-informatică. Urăsc cifrele, deși de mulți ani mă învârt în jurul sumelor.


Am reîntâlnit-o astăzi. Nu m-a recunoscut. Acum are părul scurt, ridurile adânci, zâmbetul forțat, ochii încercănați . Cred că doar sufletul i-a rămas la fel. Șifonat.
Soțul bețiv i-a murit. Odată cu el și bătăile, certurile, jignirile. Tot ce i-a rămas... un trecut plin , dureros, groaznic. Se spune că e bine să ai amintiri, pentru că bătrânețea vine la pachet cu insomniile. Însă când tot ce îți amintești doare..aștepți parcă , cu mai multă prietenie moartea decât ziua de mâine.

M-am bucurat că i-am putut mulțumi pentru cei patru ani în care m-a inițiat într-o  lume atât de nouă pentru mine. Și m-am supărat văzând că soarele a încetat să mai iasă, măcar din când în când și pe strada ei. 

-Mai scrii ?
-Doar când trebuie.
-Și când trebuie?
-Când n-am lacrimi să plâng.





joi, 11 iunie 2015

Comfort inn ending



Multe gânduri cu melodia asta...
O seară deloc specială şi totuşi....



Lucruri, chestii, oameni în care nu cred



Nu cred în horoscop şi în bărbaţii plângăcioşi. Nu că nu m-ar flata să-l văd cum plânge. Cu atât mai mult cu cât în principiu afişează caracterul acela parcă clădit din straturi întregi de fier forjat. Nu cred în câinii care latră, deşi se zice că nu muşcă. În pisicile de orice fel . Defapt...în javre, în general. Nu cred în stele căzătoare , dorinţe puse în noaptea dintre ani sau lumânările de pe tort, pe care le-aş stinge cu extinctorul, decât să suflu. Nu cred în aşa zisele prietene, pe care le-am psihologit -din cauza vreun armăsar care părea mai mult bou, la câte nopţi a plâns vaca .Din simplul fapt că m-au privit mereu ca şi pe aia cu sfaturi bune fix în momentul când erau pe cale să cadă, să se arunce sau să fie împinse în prăpastie. Nu cred în asta- i melodia mea şi a lui  doar pentru faptul că o ascultam cu dobitocu' pe vremea când visam la o relaţie călduţă , vreo doi copii şi o grădină cu flori, bune de pus pe mormântul tuturor celor ce ar fi murit de grija noastră. 

Nu cred în broaşte râioase care se transformă în prinţi. E mai degrabă invers. Iar când vraja s-a rupt, rămâi cu broasca. Nici în Rapunzel , că are extensii , iar eu de-aş fi cavalerul acela, n-aş risca să urc. Să cazi ţinându-te de pletele uneia, poate fi o experienţă dureroasă. Sechele. Sechele. Cicatrici. Şi alte răni. Multe din ele la nivel psihic. 


Trăim intr-o versiune tristă a lui Disney. Asta ca să nu mai vorbim de doamna şi vagabondul, situaţie în care doamna uită că cel mai ireversibil te ratezi prin cel de lângă tine.


P.S ireversibil nu are termen de comparaţie. Da. Ştiu. Dar am oameni de treabă care citesc ceea ce scriu, aşa că... o să închidă ochii la greşelile de acest tip.

miercuri, 10 iunie 2015

De frică.

Certitudine. Nu arăt bine în poze. Poate pentru că niciun bărbat nu a ştiut să mă facă să mă simt frumoasă cu adevărat. Poate pentru că nu sunt. Nu mi-a stat bine cu niciun bărbat de mână. Înălţimile şi planurile nu ni s-au potrivit niciodată. Ba mă simţeam prea măruntă, ba prea deşteaptă, ba prea în plus. Şi niciunul nu s-a riscat să treacă strada pe roşu cu mine. Şi mă rugam grăbit in gând să se faca verde cât mai repede ca să nu mă sufoc stând pe loc.
Mereu am ratat cate-o respiraţie esenţială în viaţa mea.Însă nu  am ratat niciodată momentul  în care să mai trimit dracului pe câte unul. Pentru prea banalul motiv că nu a inteles că înainte să dorm am nevoie să tacă. Să facă intuneric, nu promisiuni abandonate în timp. Să nu  mă ia de mână. Să priceapă că eu cel mai bine îmi recunosc fericirea în gând , cu alte gânduri. Şi că cele mai sincere te iubesc-uri nu am ştiut să le spun cu ochii deschisi.  de frică.

marți, 9 iunie 2015

Bună seara.


Da. Înjur. În loc să dau cu piatra. Şi stau în pragul uşii. Nu pentru că m-am blocat acolo. Nu sunt mare. Dar  mi se pare unul din cele mai sigure locuri din lume. Safety. Safety înainte de toate.  Şi apoi mai e tăblia patului unde mă împing cu creştetul capului de fiecare dată când intră în mine. Un alt loc sigur al lumii asteia. Suntem acolo, el în mine, eu în pat, el cu gândul la altele. Dedublarea perfectă. Orgasmul absolut. Atâtea, şi totuşi doar una. Minutele în care orice telefon sună degeaba şi orice veste proastă e pending.

Şi atât.

Zic.


luni, 8 iunie 2015

no sens


Nu m-au atras în viaţa asta decât barierele. E distractiv să calculezi forţa exactă cu care ar trebui dărâmate.  Nu am putut fi atentă decât la ce nu aveam voie să fac, pentru că restul îl făcusem deja. Am sărit garduri pentru că nu suportam să-mi şterg coatele de toţi care se îmbulzeau pe uşă. Şi ca o regulă, mi-am uitat mereu cheile în altă geantă. De unde şi atâtea ferestre sparte-n urma mea.
Am sărutat anapoda şi la întâmplare. Am iubit doar toamna. Mi-am ales oamenii după muzică, tricouri, bancuri, cărţi şi alcool-ul din pahar. Dupa minima şansă de a repara ceva in ei. De a le pune sub ghilotină toţi piticii nevrotici ce-i făceau să bea mai mult ca mine si să plece inaintea mea.
Nu mi-a fost niciodată frică de înălţimi, ci doar de pasul în gol. Şi n-am zâmbit niciodată mai fals ca atunci când el îşi îndesa hainele la mine în dulap şi eu îmi urlam: ei, acu ai dat de dracu.

duminică, 7 iunie 2015

Banca cui?


Cauţi în ochii greşiţi , promisiuni corecte. Urci în maşină spre destinaţii fără adresă. Destinaţii pe care le ştii după miros, după copaci încrestaţi, după băncuţa aceea, care credeai că e a voastră. Chiar... de unde e a voastră?
Imaginează-ţi că într-o zi, toţi cei care şi -au odihniti sentimentele acolo, vin să îşi ia banca. Banca lor. Banca voastră. Cine crezi că ar merita-o mai mult?

Tu ? Care eşti singur? Care îţi plângi în pumni cât de prost ai fost , că ai avut-o şi la dracu' - ai pierdut-o? Iar acum jeleşti singur lăsând pe lângă ea( pe lângă bancă)  râuri de lacrimi nevărsate şi ţigări fumate pe jumătate, în fiecare zi pe la 16 , pentru că ştii că pe acolo merge acasă. Doar că între timp s-a mutat. În altă casă. Pe altă bancă. Cu un alt ''tu'' . Varianta îmbunătăţită.

Sau altul, care de ani de zile se aşează pe banca aceea cu iubita . Acolo i-a dat prima floare. Primul sărut. Prima promisiune. Adevărată. Primul cadou. Primul la mulţi ani. Inelul de logodnă. Cheile de la maşină. De la casă. De la suflet.
Şi-a făcut alegerea corectă. Pentru că ea n-a plecat. Nu şi-a bătut joc. Nu l-a prostit. Vezi tu...iubirea se simte.

Iar banca aceea, la câte poveşti a auzit, să nu crezi că e veche şi scârţie. Ea doar te înjură printre scânduri, pentru că eşti prost. Ţii ocupat un loc pe care alţii îl merită mai mult decât tine.
Băncile sunt făcute pentru îndrăgostiţi şi pentru vârstnici. Pentru proşti şi suferinzi din dragoste, s-a inventat alcool-ul şi curvele.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Certăreaţă azi



Nu te juca cu oamenii. Cu vorbele. Cu gesturile mici, făcute într-o fracţiune de secundă, dar cărora altora le dărâmă lumea clădită cu greu în ani de muncă. Nu te juca cu sentimentele. Cu încrederea. Cu privirile. Nu jongla . Şi nu alerga după mai mulţi...iepuri. Oboseşti. Şi cred că cel mai important în lumea asta agitată, este să fii odihnit.
Nu râde de oamenii care îţi par proşti. Unii se prefac, pentru a fi înţeleşi. Pentru a fi ascultaţi. Nu îţi imagina că ştii totul şi nu-i privi cu superioritate pe ceilalţi. Un om al străzii, îţi poate oferi cele mai de preţ lecţii, despre sărăcie, despre neîmplinire. O prostituată te poate învăţa că până nu te vinzi, habar nu ai cât valorezi. Un mecanic, îţi poate explica lejer, că ...dacă circuli prea mult cu plăcuţele de frână uzate, orice bolid ai avea, tot dai în stâlp pentru că îţi cedează......frâna. Iar în faţa stâlpului şi BMW ul şi Dacia au aceeaşi soartă.

Tu! Tu care te crezi sexy şi rea. Nu eşti nici sexy, nici rea. Ai kilograme de silicon şi stai ca o văcuţă când te fute vreunul. Sexy = natural, iar rea=să zgâri ca Jaguarul ( Jaguar = să ucizi dintr - o singură săritură) . Feline închipuite ce sunteţi.
Iar voi, armăsarilor.... Ce fel de masculi sunteţi, de vă înşelaţi până şi amanta?

Nu te juca. Mai ales când în joc ţi-e pus propriul suflet.

'' ''


vineri, 5 iunie 2015

Pe dos



Ce să fac dacă toate au ieşit pe dos? eu credeam că toţi ne vindecăm la fel de repede. La fel de pe de-a-ntregul. Că pentru fiecare urmează altceva. Că dacă nu uităm de tot, măcăr ştim unde să tragem linia. Că recunoaştem momentul fatal când să nu ne uităm peste umăr, să nu adulmecăm parfumuri. Credeam că iubeşti şi te desparţi şi apoi iubeşti din nou. Pe altcineva. Mereu pe altcineva. Credeam că nimeni nu vrea să sărute săruturile altuia pe aceeaşi gură. Aceeaşi mână cu toate mâinile care-au ţinut-o. Credeam că sfârşitul îţi face loc să respiri liber. Mereu am crezut că am făcut loc atunci când am plecat. Dar nu.

joi, 4 iunie 2015

Acel moment




... când îţi aminteşti întâmplări , ai vrea să le retrăieşti dar în loc de asta deschizi mini-barul ca să uiţi.

 Deşi ştii că îţi aminteşti dublu , câteva zeci de minute mai târziu.

miercuri, 3 iunie 2015

The pills



Cu medicamentele astea e treaba serioasă. Nu oricine poate să treacă prin viaţa asta lucid. Nu toţi o suportăm. Nu toţi ştim să citim hărţi care să ne ducă din A spre B în cel mai eficient mod. De exemplu eu am nevoie de calmante şi îndrumări. Mereu am avut. În 50 m faceţi stânga. Mergeţi drept cât vedeţi cu ochii. Încercaţi să nu vă împiedicaţi. Intraţi în primul sens giratoriu şi nu vă învârtiţi în cerc mai mult de 6 luni. ieşiţi din el cu prima ocazie care vi se arată. Mai mergeţi preţ de înca 2 luni şi apoi părăsiţi autostrada. Încetiniţi cu grijă, nu vă ţin frânele. Fără depăşiri la limita nesimţirii şi a legalităţii.
 Genul acesta de recomandări. Genul de medicamente care să mă tină aşezată pe scaun. Am groaznica crendinţă de a o lua la sănătoasa  fix cand mi-e lumea mai dragă. De frică, de plictiseală, habar n-am. Medicamente care să-mi clarifice ritmul cardiac şi să-mi limpezească măcar un pic plamânii. Sau capul. Ideile şi toate virgulele flotante din calculele mele mintale. Să mi se intersecteze şi mie diagramele venn măcar o dată în punctul potrivit şi în suprapunerea aia eu sa mă............ găsesc intreagă.

Sincronizare.



-Felicitări pentru realizarea recentă.

Primesc mesajul în timpul unei şedinţe. Îl citesc şi rămân privind spre geam. De ce acum? De ce nu atunci? De ce după patru ani, te gândeşti că mi-ar prinde bine un mesaj, când acum patru ani aş fi făcut crimă cu premeditare pentru cele patru simple cuvinte scrise mai sus.
Da. Sincronizarea. Mi-ai spus-o de o sută de ori că nu a existat . Mi-am spus-o şi eu de câteva sute de ori şi n-am vrut să cred. Mi-am revenit. De tot. De toate.

-Mulţumesc.
-Doar atât?

Da. Doar atât. Şi nici măcare nu ţi-am mulţumit pentru mesaj. Ci pentru agonia în care mi-am petrecut anii de liceu şi încă vreo doi din facultate, aşteptând să ne ticăie ceasurile pe acelaşi ritm. Fără ca tu să tic , iar eu să tac.

Toate nopţile acelea, toate mesajele expediate şi rămase fără răspuns, tot ce am făcut sau am gândit, concluziile trase şi judecate atât la cald cât şi la rece, m-au învăţat să - l iubesc pe cel care nu şi-a dorit să uit de tine, care nu a vrut să te şteargă din inimă şi care s-a aşezat acolo cuminte, până fiecare părticică din ce ai fost a disparut.

Şi uite ce! Deşi nu-l mai am nici pe el, deşi sufletul e atat de gol şi-atat de mare, nu te-aş mai vrea nici măcar pentru un firicel de nisip scurs dintr-o clepsidră. Nu-mi mai umplu sufletul cu material de proastă calitate.

marți, 2 iunie 2015

Sigur că...

-nicio cafea nu este mai bună, oricât de amară ar fi, dacă este băută după o noapte de sex, lângă un bărbat de calitate.

-niciun fum nu este mai nociv, ca atunci când fumezi cu   motivul hai să discutăm la o ultimă ţigară

-toţi bărbaţii pe care i-am întâlnit, au fost speciali . Iar dacă nu, am născocit eu ceva special în ei.

-suntem plini de cicatrici şi tatuaje. Doar că primele, au o poveste mai bună.

-nu ştiu ce voi face peste un an, dar ştiu sigur ce nu voi face.

-mai plâng din când în când, ca tot omul, dar asta nu înseamnă că-s vreo sensibilă.

-am avut parte de multe realizări, însă cel mai mult, m-au educat eşecurile.

-sunt mândră de mine , dar şi mai sigur este că nu-s atât de mândră încât să nu-mi dau palme peste frunte, in intimitatea mea, când văd că uneori greşesc drumuri pe care altădată le ştiam pe de rost.