sâmbătă, 26 septembrie 2015

Johnson's Baby


Un Johnson's Baby pentru suflet, vă rog. Să nu -mi mai plângă sub duş şi să-l lase mole şi catifelat. Să-i vindece cicatricile şi să-i mascheze alegerile mele proaste, care l-au lovit direct.

Până atunci, un Martini alb şi un Kent .

Nu-mi mai permit să jelesc. Nu mai pot să plâng ori de câte ori  mă compromit şi-mi dau seama că nu voi fi niciodată o femeie demnă. Nu mai pot să pretind respect, când  cad în genunchi, de bună voie şi fără niciun principiu.

La visele mele nu renunţ. NU. Şi chiar dacă acum o oră, un bărbat de 43 de ani, cu fire albe mi-a trecut pragul apartamentului , ştiu măcar că în următoarele trei luni, am asigurată chiria pentru spaţiul acela , care încă nu s-a transformat în birou -dar urmează-

Nu renunţ nici moartă, la ceea ce mi-am propus. Şi nu contează câte negocieri de genul celei de astăzi vor mai fi. Ştiu clar ce îmi doresc, ştiu clar pe cine trebuie să sun şi să pup în pulă şi ştiu acum, că este adevărată expresia aceea:

Cine nu e dispus să facă un compromis mare la început, va face zeci de compromisuri mai mici, pe parcurs. 


miercuri, 23 septembrie 2015

ABC-daaar....





Am mai spus și repet...să nu faceți greșeala să vă întoarceți după ce-ați pus punct.

luni, 21 septembrie 2015

Septembrie, luni.








Au fost zile de naștere, pe care le-am uitat. Și nu mă refer la zilele altora, ci la zilele mele.
Se spune că dacă privești retrospectiv iar anul care a trecut nu îți aduce lacrimi , e un an pierdut. Se pare că eu scriu cu lacrimi în ochi , dându-i dreptate celui/celei care mi-a lăsat comentariul la postarea precedentă.

Nu prea poţi câştiga războaie când eşti setată pe autodistrugere...

Sper totuși să se înșele.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Am un război de câştigat


Când i-am deschis uşa, am fost calmă şi sigură pe mine, ca un politician mincinos, în plină campanie electorală. Încă de mică am învăţat să-mi înnăbuş trăirile, emoţiile, tot ceea ce m-ar fi putut face slabă pentru o clipă. Şi am ajuns departe, doar datorită faptul că inima mi-a fost multă vreme formată dintr-un aliaj puternic. Şi mulţi s-au trezit cu lama cuţitului ruptă, încercând să mă lovească.

Cum bine am învăţat din lecţiile trecutului, nu a fost mare uimire. Am vorbit frumos, nu am pus întrebări indiscrete, am destins atmosfera, am încins spiritele, mi-am înghiţit lacrimile şi problemele o dată cu şampania băută şi cred că , cel mai important, l-am făcut să nu îi pară rău de banii pe care mi i-a dat. Prima impresie, devine , în meseria asta, cea mai bună carte de vizită.


Iar dacă acum moartea s-ar pune alături de mine, i-aş spune zâmbind
-Mai lasă -mă un pic. Am un război de câştigat. Cu viaţa-

Şi o să îl câştig. Îi sunt cuiva datoare cu asta. Şi nu contează câte căzături vor mai fi...
De jos poţi oricând să te ridici. De sus, poţi doar să cazi.

''Lasă-mă s-o ard neconvenţional, Decât un om fals, mai bine animal''

vineri, 18 septembrie 2015

Piesa noastră.

Nu mi-a fost niciodată mai frică de necunoscuţi, decât acum. Am umblat prin multe paturi străine, cu oameni pe care urma să îi văd pentru prima şi ultima dată. Nu mi-a fost teamă de nimic, înafară de plata corectă pe care puteau să nu mi-o ofere.

Şi mă trezesc că aştept, într-o cameră de hotel, un domn oarecare. Domneşte în mine panica şi regretul profund, că o să îmi ia ceea ce am mai de preţ : schimbarea pe care am decis să o fac începând de acum doi ani.

E o greşeală. Şi mi-e atât de groază de amintirea cuvintelor lui

el-Să nu mă dezamăgeşti. O să simt asta, indiferent unde sau cu cine o să fiu. 
eu-Bine.
el-Juri?
eu-Da.
el-Pe ce?
eu-Să nu am parte niciodată de un copil.

Şi cred că deja e prea târziu să ies din joc. Au fost împărţite sumele, cu cateva ore înainte să vin aici. Trist.

Aşa că.... tac şi înghit.

joi, 17 septembrie 2015

Corigentă.




Nu există dietă mai bună şi nici antrenament mai susţinut, decât necazurile şi întâmplările nefericite apărute brusc. 

Nu există stări mai proaste, decât acelea în care îţi dai seama că te ai decât pe tine, iar cei care cândva ţi-au fost alături, azi nici în amintire nu mai sunt.

Nu există lacrimi mai grele, decât acelea ce cad în singurătate şi te storc de orice putere, lăsându-te fără vlagă.

Şi nici nopţi mai lungi, ca nopţile în care încerci să găseşti soluţii la probleme care aparent, nu au nici o soluţie.

Am plâns mult. Gânduri confuze îmi răstoarnă ploaia peste suflet. Iar mintea mea, a rămas corigentă la tot ce înseamnă să gândeşti pozitiv.
Că nu am murit, a fost o minune. Dacă voi reuşi de acum înainte să supravieţuiesc şi să trec peste toate cu mintea limpede şi fără sechele, ăsta da! va fi un miracol.

miercuri, 16 septembrie 2015

Accident.




  Care erau şansele să mi se întâmple asta , tocmai acum?
Tocmai când viaţa s-a decis să-mi dea totul pe tava. Locuri noi, oameni noi, maşină, un job promiţător şi multe vise.

Sâmbătă seara, am avut accident.
Alcool-ul şi melodia asta, m-au bagat într-un faliment crunt.
Maşina făcută praf, alte două maşini în care am ricoşat, distruse şi ele, plus un gard din fier şi o bucată de casă afectate.
Şi ca şi cum nu era de-ajuns, permisul suspendat pentru trei luni lungi şi amare.

Am scăpat cu câteva vânătăi, spre uimirea oamenilor adunaţi la locul accidentului, ca la un spectacol cu intrare liberă.

Şi tot ce îmi amintesc, este că melodia de mai sus era la maxim, iar la refren, ajunsesem la 140 km/h, în condiţii de carosabil umed şi curbă deosebit de periculoasă.

Eu ce mă fac acum?

-Nimeni nu te-asteapta, nu mai privi in urma
Ti se arata drumul, hai calca pedala
Te chem in furtuna... 
Ia viata de la capat, tot ce a durut sfarama... 
A ta e lumea toata, hai calca pedala
Te astept in furtuna!! Hai!! -

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Plouă.



-Să ai grijă de tine.
-De ce?
-Că altfel, nu mai are cine să imi poarte mie de grijă. 

Şi n-ai avut grijă de tine. 

Cum de ştiu asta? Pentru simplul fapt că în clipa asta, nimeni nu are grijă de mine.

vineri, 11 septembrie 2015

Scurt.


Acum câţiva ani , aveam o maşină (cochetă aş zice), pe care am vândut-o din lipsă de bani.
Poliţie.
Verificări.
Asigurarea expirată de luni bune.
Bla bla.
Vrăjeală.
Până la urmă scap basma curată cu promisiunea că:

-Haideţi domnu' miliţian că vă dau o cafea bună... Ce naiba!
-Domnişoară...vorbiţi urât.
-Ce am zis rău?
-Poliţist, nu miliţian.
-Reformulez : Domnu' poliţist, vă dau numărul şi mă contactaţi, da? Că nu am bani de amenzi. oricum vând maşina cât de repede... Facem noi să fie bine.

Tinerel. 30+.
Uşor de manevrat.

După câteva zile şi câteva discuţii aberante, rămâne să ne vedem undeva, într-o parcare. Urcă la mine în maşină.
eu- bun. haide...
el-unde?faci un oral?
eu-sigur.
el- aha! crezând că glumesc.
eu-serios. desfă-ţi cureaua.

O desface. se uită în stânga şi în dreapta. Lume multă. Are tendinţa să renunţe.

eu- haide odată! că n-am timp. Lasă-i să se uite.


Şi-o scoate. Mică. Prea mică, dar... o iau în gură şi o sug de câteva ori, fără să mă intereseze cine şi de unde ne priveşte.  Minunăţie de pulă se scoală şi cere linsă şi mai mult. Dar...

eu- gata. pleacă.
el- atât?
eu- da. ţi-am spus că vând maşina .
el- pentru că te-am scutit de amendă a fost asta?
eu-mai vorbim...



Astăzi, mă trezesc cu un mesaj, după aproape doi ani de la întâmplarea respectivă

''Ce-a fost cu faza aceea? Mă tot întreb...''


sâmbătă, 5 septembrie 2015

Oare visez?



Păcat că nu eşti aici să mă vezi. Nu ţi-ar veni să crezi că te-ai înşelat. Când ţi-am spus că am învăţat să fac diferenţa între bine şi rău, mi-ai spus că aberez. Îţi aduci aminte în ce hal ţi-ai bătut joc de mine?

el- Ţi-am cumpărat un preş.
eu- Pentru ce?
el- Să-l pui la intrare şi să vezi ce se întâmplă cu el. Cam asta se va întâmpla şi cu tine.
eu- pariu că nu?
el- te cunosc prea bine. N-o să te schimbi. 

  Ieri am fost să văd un spaţiu de închiriat, care în trei săptămâni maxim, se va transforma în birou. Propriul birou. 
Sunt sigură că nu m-ai crede când ţi-aş spune că pe preşul tău, vor călca oameni care la intrare vin cu probleme, iar la ieşire pleacă cu rezolvări. 

 Oare visez?

joi, 3 septembrie 2015

Suge-o , fraiere!




       Nici un medicament nu mi-a tratat rănile interioare, cum a făcut-o vodka. Niciun pansament nu a oprit hemorgiile contradicţiilor mai bine decât alea îmbibate în alcool.
Recunosc. Pe vremea când vedeam în prafuri cea mai bună evadare, eram în stare să dau trei sticle cu grade multe, pe o linie lungă şi subţire , trasă cu o bacnotă de 100 , de pe o oglindă mincinoasă.

     În fine. Old and long story aia cu drogurile.

Bagajele îmi sunt pregătite.
Într-o oră plec.

     Mi-am pus pe deget cel mai special inel pe care l-am primit vreodată , am tras aer în piept şi mi-am spus în gând: de data asta n-o mai da în bară! Ai luptat prea mult . Nu mai muşca mâna care te hrăneşte şi învaţă să fi corectă. Nu pretinde , ceea ce nu poţi să oferi.

Încă un pahar şi gata.

'' Încă mi-e dor de nopţile cu tine''
mesaj primit, după câteva minute după ce mi-am pus inelul.

Suge-o, fraiere!

miercuri, 2 septembrie 2015

Drumul cel bun




Când o să-mi găsesc cu adevărat locul, când o să privesc în jur şi-o să simt că acolo e o piesă lipsă din puzzel, iar eu sunt acea piesă...pe cuvânt că rămân. 

Primele mutări au fost obositoare şi enervante. După aceea , m-am obişnuit cu bagaje la uşă, cu perechi noi de chei şi mai ales cu oameni ce nu au încăput în geamantanele mele când am plecat.
Pe unii chiar am vrut să-i înghesui acolo, doar pentru că aveam senzaţia că-mi sunt hartă şi gps prin viaţă, iar lipsa lor o să mă facă să mă rătăcesc.

Ei bine, peste câteva zile plec. Doar că de data asta, nu mai am nici măcar un suflet după care să regret. Plec în linişte, cu zambetul pe buze şi inima strigând : eşti pe drumul cel bun.

Doar o simplă reţetă complicată



        Se ia o sticla de vin şi se aprinde o ţigară, după o baie lungă şi o masturbare sub duş. Se conturează trăsăturile unui bărbat puternic şi se stabilesc regulile jocului. Se încalcă câteva principii , peste care se clădesc altele noi, cu timpul. Se pune o verighetă, deloc la întâmplare, pe degetul mâinii lui stângi şi se presară totul cu puţină gelozie din partea soţiei . Se iau doi copii şi se trec pe numele lui. Se adaugă un job şi o maşină comodă. Se îmParte timpul în două. Jumatate ţie, jumătate celeilalte. Se condimentează cu fantezii şi sex pe fugă. Se lasă la dospit câteva luni, iar când tot amalgamul devine pufos şi riscă să dea pe-afară, se încing spiritele şi se bagă la cuptor, la 250 de grade celsius, timp de o ceartă. Scoatem preparatul şi îl aruncăm la gunoiul cu amintiri.

      Când ingredientele nu sunt dozate cum trebuie, reţeta eşuează. Dacă timpul lui nu e împărţit corect, dacă gelozia e pusă în cantităţi exagerate , sexul este confundat cu praful de copt şi mai ales dacă uiţi să pui verigheta la locul ei după reţeta stabilită, chiar dacă nimeni nu o să mănânce , tuturor celor implicaţi o să le stea ceva în gât.

Aşa că , mare grijă cu cantitatea. Uneori punem prea mult....suflet, acolo unde lipseşte defapt altceva.

Cum s-ar putea numi reţeta asta a mea?

marți, 1 septembrie 2015

Minor (25 minute)


el- Ţi-a plăcut cadoul?
eu- Apreciez gestul, mai mult decât cadoul în sine. Ţi-a trecut puseul de inferioritate?
el- Da. Eşti acasă? 
eu- Află.

A ajuns la mine în 25 de minute. M-am decis să-mi sacrific tot atâta timp, cât şi-a sacrificat el până să intre pe uşă.

el-Ce-i cu tine?
eu-Ai 25 de minute.
el-Să ce?
eu-Să tot.
el-Glumeşti iar?
eu-Te aştept în bikinii ăştia fini şi tu crezi că e ceva amuzant la mijloc? Ieşi !
el-Stai! 
eu-Ieşi , am spus!

Mă prinde de mână şi mă trage către el. De la intrare până în dormitor, s-au scurs 5 secunde. Înafară de cele 5 minute petrecute cu întrebări inutile, mai are 20 de minute fix să mi-o tragă.
De data asta nici nu încearcă să mă sărute. Imi demască sfârcurile ascunse timid după halatul din mătase şi le linge. Le suge. Le gustă. Le vrea. Le are. Coboară repede, ca şi cum ar fi contra cronometru. Ah. chiar este!

10 minute.
Îmi dă bikinii într-o parte şi-i simt limba udă cum îşi bate joc de pizda mea. Şi mai udă. Tac. Gâfâi. Nu vreau să gem. Vreau să....dulceaţă.
Mă întoarce cu fundul în sus. Şi-o freacă puţin iar eu privesc peste umăr, în semn de ce dracu ai de gând să faci, copil retard?

1 minut.
el- vrei?
eu- a expirat timpul.

Alunec de sub el rapid şi mă dau jos din pat cu viteza luminii.

-Multumesc pentru carte. 
-Eşti nebună şi nu plec până nu faci ceva cu asta. arătându-mi spre pulă.
-Sigur. E liberă baia. Fugi repede şi ....

Au trecut vreo 12 ore şi n-am mai primit niciun semn de la el. Oare am făcut ceva greşit?