Semafor.

Vreau să scriu despre asta, ca să pot să recitesc în vremuri în care voi uita cum e să simți ceva. Vreau să citesc asta cu un pahar de vin pe noptieră...îmbrăcată doar cu un zâmbet fals și să îmi dau seama ce norocoasă am fost cândva.
Deci...
Să îmi aduc aminte că oamenii-s frumoși. Că misterul e cea mai profundă trăire. Că iubirea și indragosteala nu e totuna ( prima nu o trăiesc mulți, dar tot a doua rămâne preferata mea) . Să îmi amintesc că am avut Ingredientele perfecte pentru o poveste mișto, dar am preferat să ies in oraș să mănânc, in loc să stau să gătesc...cu ceea ce aveam deja. Că pentru a nu știu câta oară m-am convins că de început orice prost poate începe...ideea e să știi să continui. Că cele mai sincere zâmbete...au fost când nu ne cunoasteam...când doar încercam să părem ceea ce credeam că vrea celălalt să vadă. Că am știut mereu să am povesti frumoase...dar am ratat cu sfârșitul. Că am fugit întotdeauna și nu a fost deloc greșit. Nici atunci, nici acum.

Să îmi aduc aminte...la un pahar de vin, de doi ochi văzuți la semafor...
Voi știi când o să citesc, despre cine e vorba.
Probabil că pe atunci...misterul se va duce, zâmbetele nu vor mai fi sincere și finalul exact cum m-am obisnuit: cu mine fugind, cu mine jelind și citind despre frumosul și interesantul început. :)

#inceput