luni, 25 ianuarie 2016

Am plâns



..... pentru toate.

   Pentru că atunci când bunicul a murit, am ştiut că ar fi vrut să mai stea. A fost singurul care când m-a părăsit, încă mă iubea. Am plâns pentru că o dată cu el, mi s-a terminat copilaria. Am plâns pentru momentul când am simţit că minciunile dor. Fie că le spun sau imi sunt spuse. Şi pentru că au existat câţiva oameni în care nu aş fi vrut să descopar falsuri – fier cu pretenţie de aur- .


   Am plâns pentru tot binele ce nu  s-a-ntâmplat. Pentru atâtea nu-uri trântite, cand de fapt aş fi vrut să zic da. Am plâns pentru că mi-am modelat sufletul greşit şi am încercat să-l fixez într-o ramă în care nu incăpea. Pentru că de prea multe ori am greşit destinatarul zâmbetelor mele. Şi al gândului dinaintea somnului. Şi de prea multe ori m-am dăruit în contexte prea ieftine ca să mai însemn ceva pentru cel care mă primea. Pentru că atunci când am avut de ales, am ezitat. Pentru că atunci când am pierdut, m-am convins că nu-mi pasă.  Am plâns pentru timpul risipit în căutarea a ceva ce deja aveam. Şi pentru zilele în care, mai mult decat orice, mi-am dorit să fiu simplă. Şi totul să fie usor. Şi dragostea să fie mai mult decât o suma de momente.


Un comentariu:

  1. Şi vei mai plânge... dacă vei continua să ruminezi după himere, dacă nu-i mulţumeşti bunului Dumnezeu pentru ceea ce ai în momentul ăsta, şi nu conştientizezi că numărul celora ce sunt mai suferinzi ca tine este infinit mai mare decât cei ce sunt mai fericiţi

    RăspundețiȘtergere