Zile la fel, cu refuzuri izbitoare, ce-mi ţâşnesc din priviri. Priviri care odată, erau cele mai bune invitaţii spre nemurire. Priviri care ucideau şi înviau. Priviri în care mi se citeau basme, după nopţi de poveste.
Nopţile încep devreme şi mă cufund în pijamale largi şi cearşafuri învechite.
Telefonul nu mai sună. Oricum, nu mai sună ca altădată. Nici mail ul nu-l verific prea des. Pentru că nici acolo nu există vreo scânteie , vreo flacără, vreun dor.
A trecut mult timp.
Şi e atât de necruţătoare starea asta. Se schimbă orele, se schimbă oamenii.
Se schimbă totul. Eu sunt în acelaşi punct. Defapt...în aceleaşi puncte. De suspensie.
Dacă nu ar fi punctele de suspensie ... nici eu nu aș da pe aici.
RăspundețiȘtergereDupă punctele de suspensie,vin şi propozițiile.Şi frazele.Şi din propoziţii şi fraze,ce-o să faci?Basme.Din nou;)
RăspundețiȘtergeredin câte știu, e starea trecerii de la o iubire la alta, când trecutul e o proaspătă amintire iar viitorul o așteptare încă...
RăspundețiȘtergereImi place cum ucizi propozitia din feşe. Cititorul e tras cu forta spre urmatorul gand, urmatoarea idee, spre sfarsit ramane doar o concluzie, concluzia ta.
RăspundețiȘtergereTot şi toate încep cu puncte de suspensie şi tot şi toate se termină cu puncte de suspensie, depinde doar de tine să laşi ceva scris între cele două intervale, că e frumos, sau urât, sau ambele, tu ştii şi tu decizi, atâta timp cât laşi ceva înaintea şi în urma ta, în aşa fel încât cele două intervale de puncte de suspensie să nu treacă în van, să se unească, şi să devină puncte...puncte...
RăspundețiȘtergereImi place mult cum scrii. Pui punctul pe i...
RăspundețiȘtergere