Să mă întorc în trecut, pentru o lecţie neterminată, sau să târăsc după mine punctele de suspensie ale poveştii?
Să-l las să mă ajungă din urmă şi să mă împiedic, sau să fug printre blocuri, pe alei întunecate, cât mă țin picioarele?
Cidată treabă-i viața!
Lasă-l să te ajungă și zi că ați făcut "binging" împreună.
RăspundețiȘtergereÎntoarce-te şi termină-ţi lecţia din trecut, şi poate nu vei mai avea nevoie de puncte de suspensie...
RăspundețiȘtergereLasă-l să te ajungă din urmă, să spună ce-are de spus; dacă-ţi place ce-are de spus, rămâi cu el, nu mai fugi; dacă nu-ţi place, întoarce-te elegant şi vezi-ţi de viaţă; şi dacă vezi că în ciuda refuzului, tot nu-ţi dă pace, abia atunci fuga oarbă e o soluţie la dilemă...
A cui e constatarea din final? A ta? sau: a ei?
RăspundețiȘtergereUneori este bine să mergi înainte fără să privești în urmă. Poate acea lecție s-a încheiat deja și ți-a rămas doar să tragi concluziile... Iar dacă nu, te vei mai întâlni cu ea, cine știe, poate chiar la următoarea cotitură...
RăspundețiȘtergere