vineri, 29 decembrie 2017

Curvar.


Iată-mă aici. Aici unde vin când realitatea se zdruncină. Aici unde pot să mă încrunt, unde nu trebuie să zâmbesc frumos şi unde nu trebuie să păcălesc ochii nimănui. Nu-s plânsă, nici ameţită. Nu-s deprimată, nici cu vreo supărare anume. Sunt bine, mirosind a el....şi a păcat. Şi imi doresc tot mai des şi tot mai tare. Tot mai adânc şi tot mai mult. Şi ştiu....ştiu că nimic pe lumea asta nu mă împlineşte mai mult decât bărbatul care nu va fi niciodată al meu, pentru că e deja al alteia. Şi de-ar fi al meu, nu l-aş mai dori lângă mine, pe mine, sub mine, în mine. 

L-am vrut de vreo trei ani. L-am avut recent. L-am chemat şi l-am futut şi l-am iubit şi l-am simţit ca pe nimeni altul. Şi mi-a cedat şi i-am cedat. Şi ne-am privit şi ne-am tăcut şi ne-am vorbit şi...l-am blocat. 

Şi l-aş scoate de la block să văd dacă şi ce mi-a scris. Şi l-aş mai chema o dată la mine , în mine, pe fugă, că deh, sunt sărbătorile şi toată lumea e fizic cu familia, dar cu gândurile prin paturi şi chiloţi din dantelă. 

10 minute de mers cu maşina. Evit să trec pe lângă casa lui. Să-i văd nevasta, să-i văd copiii. Să-l văd poate pe el şi să-mi amintesc de clipa în care m-a futut şi puteam să jur că nu îi pasă de nimic. decât de mine. 

Am zis mereu că nu mă bag acolo unde bărbatul pe care îl vreau e tată de fată. Pentru că un tată de fată trebuie să fie un model, nu un curvar. Dar uneori, mai trecem peste reguli. Mai futem şi ce am promis că nu futem. Şi ştim că acolo, în cel mai mare păcat, e cel mai dulce orgasm. 

Mai trăiţi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu