duminică, 23 septembrie 2018

Nu tânjesc...


Nu tânjesc după copilărie. Nici după adolescenţă. Nici măcar după momentele bune din acele etape.
Nu tânjesc după trecut, fiindcă îl ştiu pe de rost. L-am scris, l-am citit, l-am recitit, m-am plâns de el, m-am îngrozit, iar la final, m-am resemnat. Cât de important este să inveti să trăieşti cu ceea ce nu mai poti schimba!

Nu tânjesc după nimic. Nici măcar după oamenii fără de care credeam că nu o să pot să trăiesc. Şi doamne! Doamne cum mă cuprindea disperarea în unele nopţi...când mi-era imposibil să îi am. Acum îmi sunt la o aruncătură de băţ şi le închid telefoanele în nas...

Nu tânjesc după nimic.
Mi-am recitit niste scrieri de acum 8 ani. Multe la număr. Sufeream groaznic. Iubeam groaznic. Halucinam groaznic. Citeam scrieri despre evenimente  care nu au avut loc. Nu atunci când le-am scris, ci cu ani buni după aceea. La început a fost cuvântul.... probabil de asta

Dar azi...azi sunt bine.
Aşa cum e, sunt mai bine.
Fără un viitor cert, cu un trecut plin şi un prezent care chiar dacă nu mă face să sar în sus de bucurie, măcar mă face să merg cu privirea în faţă, îmbrăcată office, respectată şi dorită de oameni după care nu (mai) tânjesc.

5 comentarii:

  1. Bea o sticla de vodka sau fumeaza un cui si daca ai sa gandesti inseamna ca asa trebuie sa fie.
    Sau poate te minti asa cum probabil ai mai mintit si in alte dati

    RăspundețiȘtergere
  2. heeeyyyy!!! ai ramas aceeasi! Dar oare ce s-a schimbat la tine? Stiu, dar nu-ti spun. :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. lasa loc unui vis...noi doi...in alta viata

    RăspundețiȘtergere