Da, mama!

Totul e bine. Până la un punct. Calvarul poate începe într-o clipă. Într-o secundă. După un pas greşit sau în urma unei alegeri proaste.

Dansul la bară, se poate transforma într-un antreu al prostituţiei. La fel ca lăcomia unui plic cu câteva sute de euro, convinsă fiind că nu faci nimic greşit, doar prestezi un serviciu contra-cost. Sună mai ...profi.
O sticlă de vin, băută în singurătate, în timp ce asculti da, mama nu a transformat pe nimeni într-un alcoolic. E vorba doar de un nou hit. Care merge cu vinul. Doar că artiştii ăştia, au scos cam multe hit-uri în ultima vreme. Iar sticla de vin, s-a transformat în sticle.

O linie prizată, pe o oglindă ştearsă în prealabil, cu migală nu are cum să fie un capăt de ţară. Experienţe noi, carpe diem, citate motivaţionale de genul -viaţa e scurtă. Dacă n-o putem lungi măcar s-o facem lată- Un joint poştălit într-o maşină cu geamuri fumurii, la margine de oraş, între patru inşi cărora le spui amici. Până la un punct, e chiar interesant. Şi te trezeşti dezbracată şi dată jos din maşină. Fără nimic. Fără nimeni.

Până la un punct, toţi suntem în regulă. Ceea ce se întâmplă după punct, e partea interesantă a poveştii. The end-urile, nu-s decât începuturi. Iar despre acele începuturi, nu sunt capabili să vorbească foarte mulţi. Decât în momentul în care se vindecă.