sâmbătă, 26 septembrie 2015

Johnson's Baby


Un Johnson's Baby pentru suflet, vă rog. Să nu -mi mai plângă sub duş şi să-l lase mole şi catifelat. Să-i vindece cicatricile şi să-i mascheze alegerile mele proaste, care l-au lovit direct.

Până atunci, un Martini alb şi un Kent .

Nu-mi mai permit să jelesc. Nu mai pot să plâng ori de câte ori  mă compromit şi-mi dau seama că nu voi fi niciodată o femeie demnă. Nu mai pot să pretind respect, când  cad în genunchi, de bună voie şi fără niciun principiu.

La visele mele nu renunţ. NU. Şi chiar dacă acum o oră, un bărbat de 43 de ani, cu fire albe mi-a trecut pragul apartamentului , ştiu măcar că în următoarele trei luni, am asigurată chiria pentru spaţiul acela , care încă nu s-a transformat în birou -dar urmează-

Nu renunţ nici moartă, la ceea ce mi-am propus. Şi nu contează câte negocieri de genul celei de astăzi vor mai fi. Ştiu clar ce îmi doresc, ştiu clar pe cine trebuie să sun şi să pup în pulă şi ştiu acum, că este adevărată expresia aceea:

Cine nu e dispus să facă un compromis mare la început, va face zeci de compromisuri mai mici, pe parcurs. 


4 comentarii:

  1. Îmi vinzi și mie o balanță cu care să-mi pot măsura compromisurile? Plătesc bine! ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Stai liniştită, viaţa în sine e un luung şir de compromisuri. Că sunt mari şi/sau mici, e o chestie pur circumstanţială. Cine pretinde altfel, e un mare mincinos :)
    Hrăneşte-mi, te rog, curiozitatea: birou de ce?

    RăspundețiȘtergere
  3. În general, nu scapi cu un singur compromis, oricât de mare ar fi acela.

    RăspundețiȘtergere
  4. ești dusă cu fututul acum? :-(

    RăspundețiȘtergere