Piesa noastră.

Nu mi-a fost niciodată mai frică de necunoscuţi, decât acum. Am umblat prin multe paturi străine, cu oameni pe care urma să îi văd pentru prima şi ultima dată. Nu mi-a fost teamă de nimic, înafară de plata corectă pe care puteau să nu mi-o ofere.

Şi mă trezesc că aştept, într-o cameră de hotel, un domn oarecare. Domneşte în mine panica şi regretul profund, că o să îmi ia ceea ce am mai de preţ : schimbarea pe care am decis să o fac începând de acum doi ani.

E o greşeală. Şi mi-e atât de groază de amintirea cuvintelor lui

el-Să nu mă dezamăgeşti. O să simt asta, indiferent unde sau cu cine o să fiu. 
eu-Bine.
el-Juri?
eu-Da.
el-Pe ce?
eu-Să nu am parte niciodată de un copil.

Şi cred că deja e prea târziu să ies din joc. Au fost împărţite sumele, cu cateva ore înainte să vin aici. Trist.

Aşa că.... tac şi înghit.