miercuri, 2 septembrie 2015

Drumul cel bun




Când o să-mi găsesc cu adevărat locul, când o să privesc în jur şi-o să simt că acolo e o piesă lipsă din puzzel, iar eu sunt acea piesă...pe cuvânt că rămân. 

Primele mutări au fost obositoare şi enervante. După aceea , m-am obişnuit cu bagaje la uşă, cu perechi noi de chei şi mai ales cu oameni ce nu au încăput în geamantanele mele când am plecat.
Pe unii chiar am vrut să-i înghesui acolo, doar pentru că aveam senzaţia că-mi sunt hartă şi gps prin viaţă, iar lipsa lor o să mă facă să mă rătăcesc.

Ei bine, peste câteva zile plec. Doar că de data asta, nu mai am nici măcar un suflet după care să regret. Plec în linişte, cu zambetul pe buze şi inima strigând : eşti pe drumul cel bun.

4 comentarii:

  1. Așa și trebuie! Întotdeauna însoțită de zâmbet. ..;)

    RăspundețiȘtergere
  2. ”pe drumul cel bun”, cine ți-a spus asta?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu există un drum bun. Doar iubirea...

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce sa astepti cu mine? Ti-ai gasit drumul, du-te unde vezi cu ochii!

    RăspundețiȘtergere