Să nu furi. Să nu furi iubiri, să nu furi ideile altora, să nu furi bani, să nu furi bunuri.
Eu am furat, deci mă declar vinovată.
Oamenii din jur nu şi ar da seama nici în alte 5 vieţi, că cele două codiţe prinse , hainele largi, un ghiozdan deja uzat , dar care îmi poartă noroc şi privirea de copil dezorientat, nu sunt decât deghizarea perfectă a unui făptaş disperat.
Intru în hipermarket şi mă plimb de colo colo. Îngheţată. Câteva agrafe . Două sticle de vin. Azi alb. Şi ies.
Când am furat prima iubire a altei fete, eram la liceu. Scântei şi artificii. I am povestit după ani de zile că defapt nu eram o prietenă atât de bună. A fost de acord şi nu mi'a mai vorbit.
Am furat primul proiect, de la un coleg îndrăgostit. De mine. Era prea cu capul în nori, să observe ce se întâmplă pe pământ.
Am furat primii bani, de pe un card. Într-o noapte de toamnă, în timp ce el dormea, iar eu mă simţeam folosită.
Am furat haine, după ce m-am uitat pe internet la un tutorial. Care nu era despre furat. Şi nicidecum despre haine.
Am furat ţigări, cu o tehnică pe care nu pot să o spun, pentru că e complicată. Tehnică învăţată pe atunci de la un simplu student la teologie, care azi este preot şi cu care mai vorbesc uneori. Nu vrea nici cum să înţeleagă, că cele zece porunci defapt sunt treisprezece -am citit pe undeva- iar cele şapte taine, trebuie să rămână acolo unde le este locul în taină.
Am furat întotdeauna din plăcere. Plăcere urmată mai apoi de nevoie. Şi în final , de obişnuinţă. Un bun hoţ, nu poartă niciodată replicile la el, pentru că e atât de bun în ceea ce face, încât nu va fi niciodată nevoie să le folosească.
Ăăăă, ştii? Defapt nu ţi-am furat bărbatul. Ţi l-am împrumutat până vine al meu.
Ăăăă, ştii? Defapt nu ţi-am furat banii. M-am gândit să-i pun lângă ai mei, să nu se plictisească.
Ăăăă, ştii? În realitate eu sunt actriţă. Exersez pentru un rol important, în filmul 'în cât timp furi o sticlă'
În fine. Aberaţii.