miercuri, 3 ianuarie 2018

Futut.

Să păstrezi un om e greu? Asta crezi tu? Pe dracu! Atâta psihologie fină, atâtea creiere slabe, atâtea tertipuri la îmdemână, atâtea chestii prin care poţi să îl faci să stea, să plece, să revină, să orice. Când afli cum funcţionează toate astea, ai senzaţia că l-ai prins pe Dumnezeu de ambele picioare.
Îmi amintesc vag cum a fost cu primul, cum a fost cu al doilea, cum a fost cu al zecelea. Şi nu mă refer la futut fizic , ci la futut psihic. La-nceput e fain. Te uiti in oglindă şi îţi spui : eşti bună. Şi mesajele curg şi oamenii devin dependenţi de ceea ce le dai, deşi nu le dai nimic. Azi unul, maine altul. Şi-apoi, vine o zi când te saturi. Rareori mai intalnesti un om care să iti fută sistemul, creierul, gândirea, tot. Şi-ai vrea. Tânjeşti după momentele în care te copleşeau emoţiile, îţi rodeai unghiile în asteptarea unui mesaj. Aveai pentru CE şi pentru CINE să te trezeşti dimineaţa. Aveai la cine şi de ce să te gândeşti noaptea.

E-aşa uşor cu oamenii. Nu neaparat să te joci cu ei. Ci să transformi totul intr-o joacă. E-aşa uşor, că după ce prinzi experienţă şi câştigi şi câştigi.... ai da toate victoriile pe o înfrângere. Să îl intalnesti pe ăla care să-ţi dejoace toate mişcările. Ăla care să te facă să regreţi că l-ai cunoscut. Ăla pentru care să mergi până în pânzele albe...şi el să nu fie. Ăla bă, care să te facă să simti că TRĂIEŞTI.

Să păstrezi un om nu e greu. Mai greu e când trebuie să îi spui să plece, pe bune... pentru că nu mai ai nevoie de el. Iar el cu sufletul şi psihicul futut , să te urască pentru cât de nedrept ai jucat.


Un comentariu: