miercuri, 27 mai 2015

Noroi



Cele mai de impact momente ale vieţii mele, am constatat că s-au petrecut în ploaie. Şi în noroi.
Nu. Nu genul acela de ploaie care te face să dansezi desculţ, care stâmpără asfaltul încins şi spala trotuarele obosite, dând peisajului o notă romantică. 

O altfel de ploaie. Un alt fel de peisaj. Cu nori grei, care în imaginaţia mea mai aveau puţin şi cădeau , fix pe umbrela deja suflată şi ruptă de vânt. 
O ploaie rece ca-n poeziile lui Bacovia. 

Când am ajuns la eveniment, arătam întocmai unei pisici plouate. Dar n-a contat. Am râs, am adunat laude, am strâns mâna cu mândrie unor oameni mari, am vorbit frumos, am ţinut discursuri scurte şi îndrăzneţe. Am flirtat, am băut şampanie, am înghiţit lacrimi şi noduri din gât. 
Am ajuns acasă, am deschis uşa, am trântit florile, am privit oglinda, mi-am dat jos hainele, am trimis un mesaj scurt şi am închis telefonul. Am fumat ţigara, am refulat lacrimile. Am intrat sub duş şi s-a oprit ploaia.  


3 comentarii:

  1. ai dreptate, și o spui frumos: sub duș se opresc ploile. Dar, din păcate, nu putem rămâne acolo atâta cât am vrea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, nu-i chiar așa. Are Dumnezeu grijă ca din când în când să dea drumul la apometrul roșu, iar din norul negru de deasupra să te plouă cu apă caldă, ca la duș :))

    RăspundețiȘtergere