duminică, 11 noiembrie 2018

rezumat.

Mereu am fost de părere că e greu când trebuie să alegi între a rămâne sau a pleca, dar cel mai greu mi-a fost atunci când nu știam ce dracu’ trebuie să fac. Nu mi-a fost niciodată frică de noi drumuri, ci doar mi-a displăcut ideea de a abandona potecile vechi. Alea pe care poți să mergi și cu ochii închiși că știi că până la urmă ajungi acolo unde trebuie.

M-am mințit toată viața că prezentul mi-e bun. Că mi-e Ok cu mine așa cum sunt. Dar cum se face că dacă mă uit in trecut văd doar fantome? Să înțeleg că mereu am avut un prezent fantomatic ? Greu bă, greu. Unde e tasta aia de “delete”? Să pot să întâlnesc oameni și să nu le pun Etichete in funcție de ceea ce am trăit cândva? Daaaa! Ideal, așa-i? Să dai mâna cu oricine și să zâmbesti ca și cum nu ai fi plâns niciodată...de la vreo strângere de mână. “Bună! Hai să ne îndrăgostim ca prostii, să ne iubim cu măști o vreme și la final să ne arătăm adevărată față, că deh...corsetele stau a dracului de bine o seară, două, nouă...dar după aia dor și e necesar să le dai jos. N-am închis ghilimelele. Nu sunteți voi atât de atenți!

Plecări , așteptări, măști, delete.
Rezumat: bla bla bla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu