Fidelitatea e una, loialitatea e alta.
Știi pisica aceea care pleacă cu zilele de acasă? Nu știi pe unde sau cu cine, nu știi cine a hrănit-o sau a mângâiat-o, nu știi pe lângă ale cui picioare s-a prelins, dar hei...ghici ce. Vine mereu acasă!
Nu ți-a fost fidelă, drag stăpân! Dar uite că îți este loială!
Orice persoană care știe drumul spre tine și se întoarce, de fiecare dacă când pleacă, e maximul ce poate oferi un om. Loialitate.
Fidelitatea e o tâmpenie! Ne înșelăm chiar și pe noi înșine , când noaptea in pat ne facem planuri pentru ziua ( nesigură ) de mâine , iar dimineața la cafea, fără nicio remușcare, avortăm orice idee concepută în patul de două persoane in care-ți îmbrățișezi Singurătatea. Sau și mai rău, in “paturi in care dorm nesiguri, doi câte doi oameni singuri “
Inima mi-e fidelă. Creierul un trădător. Iar eu întotdeauna am apreciat trădătorii și ticăloșii de la care am avut ce să învăț.
Nu am un comentariu post am unul la exemplu. Pisica nu este nici fidela nici loiala. Motanul este loial.
RăspundețiȘtergere