Negru.

Azi mă îmbrac în negru. Întotdeauna, negrul mi-a oferit promisiunea tacită că în curând voi afla ceva ce nu știu.
Azi mă simt bine, fiindcă am aflat că viața cea mai dureroasă, e și cea mai profundă. Ce binecuvantare înfășurată in blestem!
Azi sunt tot unde eram acum un an și abia acum Inteleg că decorul exterior nu are nicio importanță. Că putem fi sclavi sau zei, in funcție de ce avem înăuntrul nostru.
Azi, de fapt cred că întotdeauna, dar azi in mod special, mă simt cu adevărat puternică. Cu instinctele in curs de recuperare, cu viața in curs de desfășurare și cum spuneam săptămânile trecute ( și nu m-am înșelat) : pe un câmp de luptă gol, altfel se nasc noi strategii.

Fără moarte, nimic nu are valoare. Așa că am murit de fiecare dată când am simțit că nu-mi găsesc locul. M-am ascuns și am reapărut, cu noi idei, cu noi influențe.

Cât de important e să poti să simți ce trebuie lăsat să moară și ce trebuie lăsat să trăiască! Asta nu știe toată lumea, nici eu nu am știut și nu de putine ori am dus cu mine schelete ale unor povesti a căror moarte nu am acceptat-o.

Azi mă îmbrac în negru, pregătită să aflu ce nu știu. Măcar încă o piesa din puzzle -ul pe care mi-e drag și teamă zi de zi să îl construiesc.