Scut.

M-am priceput mereu la cuvinte, sex oral și plecări. Nu în ordinea asta, dar m-am priceput.
Am putut să joc roluri, îmbrăcată doar în pijama. Să par o doamnă, să par o curvă, să par sigură pe mine, să par neajutorată. Am putut ( nu întotdeauna și după mult Exercițiu ) să fac pe oricine să vadă fix ce doream, doar prin ceea ce auzea.
Am făcut cea mai dulce muie, unor oameni cu care doar atât am știut să fac. Unor oameni care m-au ajutat prin felul lor de a fi, să mă regăsesc. Bineînțeles că ei...ei nu știau că poveștile lor îmi erau cele mai bune lecții. Și nu știau că deși eram in genunchi, eram cu mult deasupra lor. Nu întotdeauna cel ce-o suge, e curva.
Am plecat întotdeauna fără să privesc înapoi. Sau cel puțin, să nu mă vadă vreunul că am privit înapoi. Am plecat scurt și sec. Fără dramă. Fără a cere explicații ( rezervându-mi bineînțeles dreptul de a nu da vreodată explicații )
De ce am plecat? Mereu din plăcere. Așa și cu muia, așa și cu vorbele. Plăcerea de a fi privită intr un anume fel, când eu știam de fapt, că nu-s și nu am fost niciodată ceea ce am lăsat să vadă ei.
Scutul meu de protecție. Împotriva cui? Împotriva oricui.

Citisem undeva: “Viața nu te avertizează în fața cui să îți pui scutul. “  Asa că eu, am decis să mi-l pun mereu.