Nimicuri.

Ninge frumos iar eu iarna asta nu mai sufăr de sindromul FPC ( Frica de a nu Pierde Ceva).
Cred că am pierdut cam tot ce se putea. De la job la fraierul ce jura că mă iubește și chiar și iluzia ce o iubeam in secret, departe de ochii oricui.
Am pierdut și nu simt nicio urmă de regret. Mă alin cu gândul că erau lucruri nefolositoare și că, dacă sunt încă in viața chiar și fără ele înseamnă că nu erau vitale.
Se poate trăi fără nimic din tot ce aveai ieri. E cruntă pierderea, dar și mai crunt e să te împiedici de oameni nefolositori. Sau lucruri nefolositoare. Sau chiar sentimente.

Oricum, cred că pe un câmp de luptă curat, altfel se va naște o nouă strategie. Nu mai trebuie să fac slalom printre morți și morții lor. Sunt doar eu împotriva nimănui. Eu cu mine. Privind cum ninge, intr-un Decembrie in care am pierdut tot ce se putea pierde.

Taci și înghite.