Pe dos.

N-am visat niciodată că voi sta in fața altarului, îmbrăcată in rochie de mireasă. Nu am închis niciodată ochii să îmi imaginez verighete pe degete și o familie lângă care să simt liniște. Nu m-am simțit niciodată pregătită pentru o relatie, de unde și fuga mea disperată de oricine a vrut să rămână lângă mine periculos de mult și de trainic.
Poate că nu toți suntem făcuți să fim a cuiva, pe viață. Poate că dacă am face copii doar când am iubi atât de puternic încât să vrem să ne vedem iubirea întrupată , cum se joacă prin casă, poate că mulți ar muri în doi. Fără grija celui mic, care mai apoi se transformă în cel mare și nu mai dă doi bani pe noi.
Poate că ar trebui să știm că intotdeauna căsătoria bazată pe orice altceva Inafara de iubire, e un păcat.
Și că divorțurilor nu ar exista dacă ne-am angaja in relațiile potrivite.
Pe față nu ți se citesc niciodată actele sau starea civilă. Pe față ți se vede implicarea in relatie , iubirea , liniștea sau din contră. Reversul medaliei acestora.
Unii-s căsătoriți, dar e ca și cum nu ar fi. Altii sunt liberi, dar e ca și cum i-ar lega cel mai sacru jurământ.

Ne pierdem in acte și documente și diplome. Și toate astea nu atestă decât insecuritatea noastră. Ca individ, pe urmă ca popor și pe urmă ca specie.