vineri, 22 februarie 2019

bine..

Nu i-am inteles niciodată pe oamenii practici. Pe oamenii cu program fix, care bagă muncă de dimineața până seara și uită să zâmbească chiar și după ce ies de pe ușile fabricilor, uzinelor sau birourilor.
Nu le-am inteles niciodată puterea de accepta monotonia și rutina ca pe o parte normală a vieții. Nu i-am inteles dar astăzi trăiesc printre ei. Doar ca eu zâmbesc și sunt frumoasă. Poate de asta am fost urâtă de mulți și multe in toată viața asta.

Eram o visătoare...
Și m-a trezit viața la realitate.
Dar chiar și așa...eu rămân aceeași.
Cea care după ce dă jos ecusonul de inginer, își pune port-jartierele și se iubește pătimaș cu oameni cu verighete.
Doar unul a rămas constant. Restul, diferă de la zi la zi, de la noapte la noapte.

Taci și înghite, a?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu