joi, 11 iunie 2015

Lucruri, chestii, oameni în care nu cred



Nu cred în horoscop şi în bărbaţii plângăcioşi. Nu că nu m-ar flata să-l văd cum plânge. Cu atât mai mult cu cât în principiu afişează caracterul acela parcă clădit din straturi întregi de fier forjat. Nu cred în câinii care latră, deşi se zice că nu muşcă. În pisicile de orice fel . Defapt...în javre, în general. Nu cred în stele căzătoare , dorinţe puse în noaptea dintre ani sau lumânările de pe tort, pe care le-aş stinge cu extinctorul, decât să suflu. Nu cred în aşa zisele prietene, pe care le-am psihologit -din cauza vreun armăsar care părea mai mult bou, la câte nopţi a plâns vaca .Din simplul fapt că m-au privit mereu ca şi pe aia cu sfaturi bune fix în momentul când erau pe cale să cadă, să se arunce sau să fie împinse în prăpastie. Nu cred în asta- i melodia mea şi a lui  doar pentru faptul că o ascultam cu dobitocu' pe vremea când visam la o relaţie călduţă , vreo doi copii şi o grădină cu flori, bune de pus pe mormântul tuturor celor ce ar fi murit de grija noastră. 

Nu cred în broaşte râioase care se transformă în prinţi. E mai degrabă invers. Iar când vraja s-a rupt, rămâi cu broasca. Nici în Rapunzel , că are extensii , iar eu de-aş fi cavalerul acela, n-aş risca să urc. Să cazi ţinându-te de pletele uneia, poate fi o experienţă dureroasă. Sechele. Sechele. Cicatrici. Şi alte răni. Multe din ele la nivel psihic. 


Trăim intr-o versiune tristă a lui Disney. Asta ca să nu mai vorbim de doamna şi vagabondul, situaţie în care doamna uită că cel mai ireversibil te ratezi prin cel de lângă tine.


P.S ireversibil nu are termen de comparaţie. Da. Ştiu. Dar am oameni de treabă care citesc ceea ce scriu, aşa că... o să închidă ochii la greşelile de acest tip.

9 comentarii:

  1. Acum aș aștepta să ne spui și în ce crezi. Chiar sunt curioasă! Uite, de ex. eu cred că nu alții sunt de vină atunci când eu mă simt aiurea, ceea ce mai poate însemna și că nu alții au merite atunci când mă simt în al 9-lea cer. Pt. mine eu sunt cea mai importantă, chiar și atunci când mă uit în oglinzi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil că este mai dificil să găsească - unii dintre noi - persoana potrivită; de aia dau mai mult peste plângăcioși sau vaci .. ori boi, după caz. Sentimentul că "aparții" - mult spus - cuiva o fi frumos, însă și eu am impresia că într-o relație nu ar trebui să stai cu mâinile legate, doar dacă vorbim despre tăblia unui pat (sîc!). Însă ar fi frumos să poată dura și mult, nu? ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei, nu face din asta o tragedie :)
    Sunt convins ca ai cel putin la fel de multe lucruri in care crezi, altfel, care-ar mai fi rostul?
    Daca ti-ar placea toti si toate, ai fi ajuns de mult la balamuc, iar daca nu ti-ar fi placut nimic si nimeni, probabil o criminala sangeroasa.
    Deci, balance in everything, and no hardfeelings whatsoever ;)

    RăspundețiȘtergere