miercuri, 17 iunie 2015

Trei ani


Am lăsat de când mă ştiu, impresii proaste. Voite sau nu, nici nu a contat. Am trăit mereu cu ideea că trebuie să fiu tranşantă, directă, sinceră şi dacă simt să-i spun unui om , fie el director , fie el boschetar ,,fraiere, suge-mi tocul,, am spus-o . Şi am spus-o cu riscul să primesc palme, să primesc şuturi, sau să fiu scoasă afară la trei dimineaţa pe o stradă necunoscută fără niciun ban.

Şi totuşi astăzi, când au trecut trei ani de la marile aventuri ale  vieţii mele, ce le-am trăit în cercuri restrânse, petreceri private şi cluburi de bun simţ -select e prea mult spus- mă întâlnesc cu el... într-un grup de cunoştinţe .

Mereu am zis că lumea-i mică. Ne tachinăm. Rămânem un moment singuri şi-mi spune că îi aduc aminte de cineva. Cunoscuse el o domnişoară, acum trei ani, la un anume club. A dus-o acasă după săptămâni întregi de tatonări inutile. A vrut , bineînţeles să o fută. Ea l-a întrebat
-Vrei sex? el a răspuns -Nu. Vreau să te cunosc mai bine.  Şi-a luat geanta şi a coborât în grabă scările celor două etaje. Şi nu a mai văzut-o niciodată de atunci. Ciudat caracter, imi spune trăgând din ţigară şi urmărindu-mi ochii

L-am ascultat , în timp ce memoria, cumva, m-a bătut pe umăr.
eu- Eu sunt fata aceea.

Şi nu-i venea să creadă. Şi nu-mi venea să cred.
Amprente în vieţile oamenilor, probabil că am lăsat. Dar nu atât de pronunţate , încât după ani de zile, să povestească despre mine. Cu nedumerire, cu o oarecare confuzie şi parcă cu o oarecare dorinţă de a termina lucruri începute şi lăsate în paragină.

În fine. Eu zic aşa
Nu există episodul următor acolo unde există episoade neterminate. Și dacă nu ști să  tragi liniile, tot ce-i posibil sa rămâi doar cu puncte de suspensie. Răspunsurile primite  şi faptele întâmplate  prea târziu  fac mai mult rău decât bine.  Plus victime colaterale.


3 comentarii:

  1. ai fantezii, și asta nu e rău, că dacă ar fi rău eu ce aș face cu fanteziile mele? Uite, ți-o zic pe ultima: ... apoi am citit ce ai scris aici, și acum mă bucur că și eu am fantezii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Și eu cred că sintagma ”niciodată nu e prea târziu” e un clișeu stupid. Unele lucruri chiar nu mai au niciun farmec, dacă ai ratat momentul optim pentru ele.
    ”Acum ori niciodată” îmi sună mie cel mai bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sigur ești femeie?
    Nu de alta, dar gândești exact ca mine :))
    Și eu am teama asta de a mă implica emoțional într-o relație, fie ea și de o noapte.
    Țin minte perfect că la începutul relației am tratat tranșant foarte atent detaliile, și am convenit ca totul să fie doar distracție, bună-dispoziție, o modalitate pentru amândoi profitabilă de a ne simți bine, no strings attached.
    Și-apoi, după prima țigară, de fapt a doua, după tratativele de rigoare + partida de sex, mă trezesc cu tine că începi să vorbești de familii, de copii, îmi expui în pliante ieftine viitorul tău apropiat și îndepărtat, iar Eu sunt inclus în ele, în toate.
    Păi, cum așa? Nu așa ne-a fost înțelegerea! Te-ai tâmpit, femeie?
    Mă-mbrac în grabă și-ți spun un "la revedere sec", gen "Hasta la vista baby"
    Ăsta poate părea un clișeu masculin, și feminin deopotrivă, pentru femeile care sunt ele factorul dominant într-o relație.
    Poate părea un scenariu de film porno de mâna a doua, sau o fantezie răsuflată, dar de fapt, în realitate, e vorba de un singur lucru: Lașitate, teama de a fi descoperiți, goi, fără secrete în fața altcuiva decât a oglinzii, teama de a nu fi sau de a nu Mai fi răniți, sentiment pe care puțin îl percep, și și mai puțin îl înțeleg și acceptă...

    RăspundețiȘtergere