joi, 18 iunie 2015

cuvinte.


Am întâlnit oameni, ce au stârnit în mine furtuni devastatoare. Care au venit fulgerător, torenţial, lăsând în urma lor sentimente făcute vraişte. Am tăcut. Am ridicat bărbia sus, ca un soldat în misiune, am luat sacul menajer, am pus resturile din suflet în el şi le-am aruncat la gunoi. Mereu am mers pe ideea că decât să cârpesc lucruri distruse, care să –mi  amintească de alegeri incorecte , mai bine arunc.

Mult timp mi-am umplut prost golurile din inimă, lăsate de oameni care nu-si meritau numele de om . Am crezut că ...cui pe cui se scoate, doar că ale mele cuie, erau ruginite.
Am dat peste persoane în ochii cărora m-am regăsit. Mă uitam mirată şi exclamam în gând ..e de-al meu..
ah...mare greşeală. Cursurile de actorie, pentru unii, nu-s decât o repetiţie , pentru ca ei zi de zi practică asta.
Şi-am întâlnit şi ochi, în care m-am pierdut. Unii albaştri , unii verzi, unii...habar nu am acum ce culoare aveau...însă găseam în ei, toate nuanţele aşteptărilor mele. Tot curcubeul speranţelor era pus în ei.
Au dispărut. Şi ochii aceia . si tot ce am conturat cu degetul, noaptea pe spatele gol al celui ce a trădat prima dată.



3 comentarii:

  1. dar despre alții care, întâlnindu-te pe tine, tot așa zic, ce zici? Apropos: ce culoare au ochii tăi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Viața e un luuung șir de dezamăgiri.
    Eh, asta e, mai toarnă un pahar, mai bagă o țigară, mai aruncă un răcnet în sacul menajer al amintirilor, mai trage-o flegmă, o-njurătură birjerească, și vezi-ți de drum mai departe. Următoare dezamăgire e right around the corner. N-o lăsa s-aștepte :))

    RăspundețiȘtergere